Month: August 2016

  • Etapele începerii şi desfăşurării urmăririi penale

    În legislaţie se prevede că în cazul în care actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut. Iar când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană…

  • România doreşte dezvoltarea infrastructurii de alimentare a autovehiculelor cu energie electrică

    Schimbările climatice sunt cauzate în mod direct sau indirect de activităţile umane, care determină schimbarea compoziţiei atmosferei globale şi care se adaugă la variabilitatea naturală a climei, observate pe o perioadă de timp comparabilă. Pot fi observate schimbări climatice determinate de activităţile antropice ce produc emisii de GHG (Gaze cu efect de seră prevăzute de…

  • Statul sprijină împădurirea unor categorii de terenuri. O măsură binevenită, nu-i așa?

    Sunt zone în România, în care, la actuala viteză a defrișărilor, pare să nu mai fie mult până ce pădurile vor deveni la fel de rare precum sunt oazele în pustia sahariană. Dintre județele țării, Timișul nu mai are decât 12,5% pădure, Tulcea are doar 12% suprafață împădurită, Botoșaniul numai 11,7% și… lunga listă a…

  • Redeschiderea urmăririi penale, motiv de invocare a unei excepţii de neconstituţionalitate

    În legislaţie se prevede posibilitatea reluării urmăririi penale în caz de redeschidere a acesteia. Astfel, potrivit art. 335 C. penal, în cazul în care procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale. Şi în cazul în care…

  • Ai datorii la stat? Dai casa și scapi de ele!

    Darea în plată nu se aplică doar celor care au credite la bănci și  pot beneficia de  ștergerea datoriei dacă dau casa băncii. Mulți români au datorii la stat, iar legiuitorul a stabilit ce pași au de urmat cei care doresc să beneficieze de darea în plată în cazul acestor tipuri de datorii. Legiuitorul a…

  • Cum se poate eşalona plata sumelor prevăzute într-o hotărâre judecătorească?

    Ce se întâmplă când o hotărâre judecătorească devine executorie? Cum se poate face plata sumelor prevăzute într-o hotărâre judecătorească? Se poate eşalona această plată? Dispoziţiile legislative pot stabili modul de eşalonare a plăţii? În legislaţie, O.U.G. nr. 92/2012 prevede unele măsuri în domeniul plăţii titlurilor devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2013.…

  • Salarizarea personalului didactic motiv de sesizare a Curţii Constituţionale

    Legislaţia în ceea ce priveşte salarizarea personalul personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului. Vom analiza în cele ce urmează Legea nr. 63/2011, lege care, chiar dacă este abrogată de la data de 01.08.2016, a avut o influenţă considerabilă. Conform art. 1 alin. 1-2) şi art. 2 alin.…

  • Concentrările de întreprinderi – Întrebări preliminare

    Întrebări preliminare cu privire la concentrările de întreprinderi. Situația de fapt: 1. concurență, concentrări de întreprinderi 2. trecerea de la un control exclusiv la un control în comun asupra unei întreprinderi existente 3. întreprinderea care exercita anterior controlul exclusiv participă în continuare la efectuarea controlului în comun 4. necesitatea de a afla dacă se realizează o…

  • Prognoza de inflație pentru acest an și pentru anul viitor în scădere

    Prognoza de inflație pentru acest an și pentru anul viitor a fost revizuită în scădere, şi urmează să rămână în teritoriu negativ până la finalul acestui an, în condițiile în care în luna mai se estima o inflație de 0,6% la finalul lui 2016, a declarat guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu. Traiectoria prognozată a ratei…