Infracţiunea de spălare a banilor este incriminată în legislaţia românească. Aceasta este reglementată într-o dispoziţie specială şi anume Legea nr. 656/2002 republicată în Monitorul Oficial nr. 702/2012. Conţinul constitutiv al infracţiunii este reglementată în art. 29 din legea menţionată mai sus. Astfel, constituie infracţiunea de spălare a banilor schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei; ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni; dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.  

Mai mult cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanţele faptice obiective.  Această ultimă prevedere a ridicat mai multe obiecţii şi s-a considerat ca această reglementare încălcă prezumţia de nevinovăţie, formulându-se o excepţie de neconstituţionalitate.

Motivele excepţiei

Deducerea cunoaşterii provenienţei bunurilor din circumstanţele faptice obiective creează o veritabilă prezumţie de vinovăţie, încălcând dreptul la un proces echitabil şi principiul egalităţii în faţa legii. Astfel, se răstoarnă sarcina probei în procesul penal care, în final, îl obligă pe inculpat să îşi dovedească nevinovăţia prin fapte negative nedeterminate. Totodată, este afectat principiul egalităţii în faţa legii, deoarece în cazul persoanelor acuzate de săvârşirea infracţiunii de spălare de bani aceştia trebuie să îşi probeze nevinovăţia, pe când, în cazul celorlalţi inculpaţi, nu operează o asemenea prezumţie. Sintagma “circumstanţe faptice obiective” lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, în condiţiile în care principiul respectării legilor şi cel al legalităţii incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilităţii persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale.

Motivarea Curţii Constituţionale

Din simpla analiză a textului se poate observa că legiuitorul a incriminat fapta condiţionat de cunoaşterea de către autorul operaţiunii a împrejurării că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, sens în care o astfel de cunoaştere poate fi dedusă din circumstanţe faptice obiective. Însă acest fapt nu echivalează cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, deoarece, în acord cu art. 99 din Codul de procedură penală, sarcina probei care serveşte la cunoaşterea împrejurărilor care dovedesc că o persoană avea cunoştinţă de anumite aspecte referitoare la provenienţa bunurilor aparţine procurorului, suspectul sau inculpatul nefiind obligat să îşi dovedească nevinovăţia. Curtea respingând, ca neîntemeiată, această excepţie prin Decizia nr. 436/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 653/2016.

În concluzie, prezumţia de nevinovăţie operează pentru toate persoanele acuzate indiferent de fapta pentru care sunt cercetaţi şi, prin urmare, în cazul de faţă, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia este afectat principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii.