Organizarea concursurilor pentru funcția de director general la institutele naționale de cercetare-dezvoltare


descărcare (2)Guvernul a adoptat o Hotărâre prin care procedura de organizare a concursurilor pentru ocuparea funcției de director general la institutele naționale de cercetare-dezvoltare va asigura recunoașterea realizărilor profesional-științifice ale potențialilor candidați prin corelare cu condițiile de participare la concurs.

Potrivit unui comunicat al Executivului, procedura de organizare a acestor concursuri va permite participarea în mod real la concurs și a cercetătorilor experimentați din state membre UE sau aparținând Spațiului Economic European. Realizările profesional-științifice ale cercetătorilor experimentați trebuie să fie cel puțin echivalente cu cele ale unui cercetător științific de gradul II.

De asemenea, conform noilor reglementări, potențialii candidați vor fi informaţi, cu privire la clauzele din contractul de management, la natura acestui raport juridic și la atribuțiile funcției de director general, anterior înscrierii la concurs.