Asistenţa judiciară este reglementată în legislaţia românească ca obligatorie în unele cazuri şi facultativă în altele. În calitate de învinuit sau inculpat, pe tot parcursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, aveţi dreptul să fiţi asistat sau reprezentat de un apărător. Unele dintre cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie sunt reprezentate de cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea şi în cursul procedurii în cameră preliminară şi în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani. Iar dacă suspectul sau inculpatul nu şi-a ales un avocat, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. Cadrul legal îl constituie art. 90-91 C. procedură penală.
Aceste dispoziţii au făcut obiectul unei excepţii de neconstuţionalitate şi ne propunem să analizăm motivele excepţiei şi opinia Curţii Constituţionale.
Cum s-a motivat excepţia?
S-a susţinut că dispoziţiile art. 90 lit. b) şi c) şi ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală, prezentate mai sus, încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât, în cauzele în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani, asistenţa juridică este obligatorie numai în cursul judecăţii, iar nu şi în faza de urmărire penală, fază în care desemnarea unui avocat din oficiu este lăsată la aprecierea organului judiciar. Astfel, arată că dispoziţiile art. 90 lit. b) şi c) şi ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală nu reglementează obligaţia organului judiciar de a asigura suspectului sau inculpatului şi în cursul urmăririi penale un apărător din oficiu în cauzele în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani, chiar dacă suspectul sau inculpatul este analfabet sau suferă de o boală psihică sau nu poate să se apere singur. Se creează discriminare între inculpaţii din cele două faze ale procesului penal şi lasă loc arbitrariului şi comportamentului discreţionar al organelor judiciare în aprecierea necesităţii asigurării unui apărător din oficiu. Se suţine că se încalcă dreptul la apărare.
Motivarea Curţii
Dispoziţiile art. 90 lit. b) şi c) şi ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Constituţie, având în vedere că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie. Primul este garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea este creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care consideră că este necesar. Prin urmare, nu se poate susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale numai pentru că nu prevăd că asistenţa juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistenţă juridică este garantată. Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie, se referă la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea suspectului şi a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege.
Din acestee considerente a respins, ca neîntemeiată, excepţia prin Decizia nr. 328/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 611/2016.
Concluzii
Ştirile juridice arată că nu se poate susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale numai pentru că nu prevăd că asistenţa juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistenţă juridică este garantată. În cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de interes social, care funcţionează atât în favoarea suspectului şi a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege.