Declaraţia 394 folosită de firme atunci când declară livrările şi achiziţiile pe teritoriul naţional a suferit modificări. Cele mai recente modificări legislative se regăsesc prevăzute în Ordinul nr. 2328/2016 publicat în Monitorul Oficial nr. 601/2016 şi Ordinul nr. 2264/2016 publicat în Monitorul Oficial nr. 578/2016.
Cine trebuia să depună formularul?
Potrivit prevederilor legale în vigoare, declarația 394 trebuie să fie completată și depusă la Fisc de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, pentru livrările de bunuri/prestările de servicii taxabile în România pentru care persoana obligată la plata taxei este furnizorul/prestatorul sau beneficiarul. Declaraţia se depune pentru orice operaţiune taxabilă în România pentru care este emisă o factură, inclusiv pentru avansuri, precum şi pentru operaţiunile la care se aplică sistemul TVA la încasare.
În această situație, declaraţia 394 trebuie să conţină facturile care au fost emise în perioada de raportare, inclusiv cele care au înscrisă menţiunea “taxare inversă” sau “TVA la încasare”, indiferent de data la care intervine exigibilitatea TVA.
Această obigaţie o au persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, care realizează achiziţii de bunuri sau servicii taxabile pentru care locul livrării/prestării este în România, inclusiv achiziţiile pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, indiferent de data la care intervine exigibilitatea taxei. În schimb, nu se înscriu în formularul 394 achiziţiile intracomunitare de bunuri şi servicii pentru care există obligativitatea înscrierii în declaraţia 390.
Ce modificări au fost aduse prin cele două Ordine?
O noutate legislativă în domeniu o reprezintă Ordinului ANAF nr. 2264/2016 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.769/2015 privind declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA. Acesta specifică faptul că formularul trebuie să fie completat, în perioada cuprinsă între 1 iulie și 30 septembrie, doar pentru operațiunile cu persoane înregistrate în scopuri de TVA în România, urmând ca abia din octombrie să fie trecute toate operațiunile efectuate.
Aceste menţiuni le deducem din interpretarea dispoziţiilor care specifică faptul că art. 10 din Ordinul 3.769/2015 va avea următorul cuprins: Prevederile prezentului ordin se aplică pentru operaţiunile efectuate pe teritoriul naţional, după cum urmează:
a) pentru perioada 1 iulie 2016 – 30 septembrie 2016, numai pentru operaţiunile desfăşurate cu persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România şi se completează informaţiile din cartuşele A – C din anexa nr. 1;
b) începând cu data de 1 octombrie 2016, declaraţia se va completa integral, pentru toate operaţiunile efectuate pe teritoriul naţional.
Ordinul ANAF nr. 2328/2016 prelungeşte termenul de depunere a acestui formular. Astfel, declaraţia 394 se depune la organul fiscal competent, până în data de 30 inclusiv a lunii următoare încheierii perioadei de raportare, iar in cazul în care perioada de raportare este luna calendaristică termenul de depunere a declaraţiei pentru luna ianuarie este până la data de 28, respectiv 29 februarie, după caz.
Cele menţionate mai sus sunt menţionate în art. 8 al Ordinului 3.769/2015 modificat prin Ordinul de mai sus care prevede că: Declaraţia menţionată la art. 2 se depune la organul fiscal competent, până în data de 30 inclusiv a lunii următoare încheierii perioadei de raportare. În cazul în care perioada de raportare este luna calendaristică, termenul de depunere a declaraţiei pentru luna ianuarie este până la data de 28, respectiv 29 februarie, după caz.
Au fost introduse şi modificări suplimentare, printre care se numără si introducerea unei cote de TVA de 19%, pe lângă cele deja exitente aceasta fiind utilă pentru corecții şi regularizări din perioadele anterioare.
Astfel după ce mai multe firme din mediul privat au semnalat mai multe nedreptităţi, aceste modificări doresc să clarifice anumite situaţii apărute în practică.