Persoanele care suferă de anumite boli pot obține, în condițiile legii, încadrarea într-un grad de handicap și eliberarea certificatului care atestă acest lucru. Cei încadrați în grad de handicap beneficiază pe toată durata handicapului de indemnizație lunară, unii pot primi și asistent personal, sunt scutiți de plata chiriei, transportului, de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataș pe care le dețin și de la plata impozitului pe venit.
Există o comisie anume înființată care se ocupă de aceste aspecte, sens în care legiuitorul a elaborat Ordinul MMFPSPV nr. 1261/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. Acesta a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 575 din 28 iulie 2016 și a intrat în vigoare de la data publicării.
Ce atribuții are Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap?
Știrile juridice prevăd că deciziile se iau în prezența a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți și, în caz de paritate de voturi, votul președintelui este decisiv. În exercitarea atribuțiilor, Comisia emite decizii de reevaluare, de încadrare/neîncadrare în grad și tip de handicap.
Cei nemulțumiți de deciziile adoptate, le pot ataca în instanță în contencios administrativ. Rețineți că aceste acțiuni sunt scutite de plata taxei de timbru. Dacă se obține o hotărâre în instanță, Comisia poate emite decizie de anulare și încadrare în grad și tip de handicap, de anulare și neîncadrare în grad de handicap ca urmare a reevaluării dosarului așa cum a dispus instanța.
Deciziile sunt puse în executare de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului din unitatea administrativ-teritorială în care a fost eliberat certificatul în grad și tip de handicap sau care asigură plata prestațiilor sociale.
Care este procedura de soluționare a contestațiilor?
Știrile juridice prevăd că toate contestațiile la certificatele de încadrare în grad și tip de handicap se depun doar la secretariatul comisiei de evaluare care a eliberat documentul sau la secretariatul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi (ANPD). Vor fi considerate contestații și petițiile depuse la orice autoritate publică și adusă la cunoștința ANDP din care rezultă nemulțumirea persoanei cu privire la certificatul de încadrare în grad de handicap.
Atunci când contestația este depusă la ANDP va fi transmisă secretariatului Comisiei superioare și se va înregistra în Registrul de corespondență al Comisiei superioare. Termenul de soluționare curge de la înregistrarea în acest registru.
Dosarul persoanei care a formulat contestația și care va fi analizat cuprinde următoarele acte în copie: certificatul de încadrare în grad și tip de handicap contestat, actele ce au stat la baza evaluării sociale, medicale și psihologice, raportul de evaluare complexă și orice alte acte care au determinat acea încadrare.
Secretariatul Comisiei superioare verifică respectarea termenului legal de depunere de 30 de zile de la comunicarea certificatului de încadrare în grad și tip de handicap. Comisia superioară va soluționa contestațiile în 45 de zile lucrătoare de la înregistrarea dosarului în Registrul de corespondență al Comisiei superioare.
Știrile juridice prevăd că, dacă acea contestație a fost depusă fără respectarea celor 30 de zile, ea va fi respinsă ca tardiv introdusă. Răspunsul va fi comunicat contestatarului în 15 zile de la înregistrarea în Registrul de corespondență al Comisiei superioare.
Dacă a fost depusă în termen, Comisia superioară va analiza actele și va admite sau va respinge contestația. Decizia va fi motivată, iar Comisia de evaluare o va aduce la cunoștința contestatarului în 5 zile de la primirea documentelor.
Dacă se admite contestația, Comisia superioară emite decizia de admitere a contestației și stabilește încadrarea în grad și tip de handicap și documentația necesară revizuirii certificatului de încadrare în grad de handicap. Vor fi exceptate deciziile care acordă caracter permanent certificatului de încadrare în grad și tip de handicap.
Dacă este respinsă contestația, se va emite decizie de respingere a contestației și Comisia superioară menține încadrarea în grad și tip de handicap, dacă constată că au fost respectate criteriile medico-psihosociale pe baza cărora s-a stabilit încadrarea. Prin decizia de respingere, Comisia superioară poate propune reevaluarea în vederea încadrării/neîncadrării într-un grad de handicap dacă există suspiciuni că nu s-au respectat cerințele legale.
Rețineți că valabilitatea deciziei de admitere a contestației începe de la data emiterii certificatului de încadrare în grad de handicap care a fost contestat la Comisia superioară, iar a deciziei de respingere începe de la data emiterii sale.
Procedura de reevaluare
Decizia de reevaluare va fi transmisă direcției generale de asistență socială și protecția copilului de la domiciliul persoanei. Persoana în cauză va fi anunțată, prin scrisoare cu confirmare de primire, cu 20 de zile lucrătoare anterioare reeevaluării.
Reevaluarea se va realiza în 60 de zile lucrătoare de la înregistrarea deciziei de reevaluare. Dacă persoana nu se prezintă la a doua convocare, i se suspendă dreptul de asistență socială sub formă de prestații sociale.
Dacă cel în cauză nu se prezintă la reevaluare în cele 60 de zile lucrătoare, se va transmite raportul de evaluare și Comisia superioară va emite o decizie de neîncadrare în grad și tip de handicap.
Dacă se prezintă și este reevaluat, Comisia superioară emite decizia de încadrare/neîncadrare în grad de handicap în 10 zile lucrătoare de când primește raportul de evaluare, referatul Comisiei de evaluare și dosarul complet al persoanei.