Noi reguli privind atestarea auditorilor energetici !


auditor energetic
Atunci când vrei să vinzi sau să închiriezi un imobil, nu poți finaliza demersul fără să ai certificatul energetic al acelui spațiu. Acest certificat este elaborat de către auditorul energetic pentru clădiri, la solicitarea investitorului, proprietarului, administratorului clădirii. El are o valabilitate de 10 ani de la data înscrisă în certificat, cu excepția cazului în care pentru respectivul imobil la care există certificat valabil, au loc lucrări de renovare majoră care modifică consumurile energetice ale acestuia.

În momentul vânzării sau închirierii unui imobil, proprietarul are obligația de a pune la dispoziția cumpărătorului/chiriașului anterior perfectării contractului o copie de pe acest certificat. La încheierea contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul are obligația de a transmite certificatul energetic, în original, către noul proprietar. Atunci când este înregistrat la administrația financiară contractul de închiriere, proprietarul va depune la organul fiscal o copie de pe acest certificat.

Legiuitorul a elaborat noi reguli pentru obținerea titlului de auditor energetic. În acest sens, a fost elaborat Ordinul MDRAP nr. 996/2016 pentru modificarea și completarea reglementării tehnice Regulament privind atestarea auditorilor energetici pentru clădiri, aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și turismului nr. 2237/2010 care a fost publicat în Monitorul Oficial 542 din 19 iulie 2016.

Ce noutăți legislative aduce acest act normativ?

Regula este că pregătirea specifică a solicitantului trebuie dovedită cu certificat de absolvire a unui curs de specialitate în domeniul performanței energetice a clădirilor și instalațiilor aferente acestora, cu o durată de minim 80 de ore, finalizat cu proiect profesional corespunzător pentru care solicitantul susține un examen de atestare.

Știrile juridice prevăd că prin excepție de la regula de mai sus, specialiștii, absolvenți ai cursurilor de master/studii aprofundate cu o durată de minimum 2 semestre în domeniul eficienței energetice a clădirilor/confort și eficiență în clădiri/performanța energetică a clădirilor/tehnica auditului energetic pentru clădiri/energie, confort și dezvoltare durabilă sau care dețin titlul științific de doctor în inginerie civilă/ mecanică/arhitectură/inginerie energetică – specializarea termoenergetică, dovedesc pregătirea cu diploma de absolvire și foaia matricolă.

Noutatea legislativă este că finalizarea celor două module de cursuri de specialitate are loc prin susținerea unei probe scrise și a unui interviu pentru prezentarea și susținerea proiectului elaborat în cadrul cursului de specialitate.

Examinarea candidaților

Examinarea are loc în limba română și constă în proba scrisă ce presupune rezolvarea unui chestionar cu 20 de subiecte tip grilă pentru a le fi evaluate cunoștințele privind evaluarea performanței energetice a clădirilor. Fiecare subiect este cotat cu un punct, iar proba scrisă are ca timp alocat 120 de minute față de 60 de minute cât era anterior acestei modificări. Pentru a promova, candidatul trebuie să obțină minimum 16 puncte.

Afișarea rezultatului examenului de atestare

Rezultatul se va afișa pe pagina web a autorității competente în cel mult 72 de ore de la data încheierii examenului. Candidatul care nu a promovat examenul sau nu a participat poate cere restituirea dosarului în maximum 30 de zile de la data afișării rezultatului final. Dosarele nesolicitate în termenul de 30 de zile, vor fi distruse.

Termenul pentru contestații

Candidații care nu au promovat examenul de atestare pot formula contestație în 5 zile de la data afișării rezultatelor. Dacă contestația este depusă peste termenul de 5 zile, nu va fi luată în considerare.

Contestațiile sunt soluționate în 30 de zile lucrătoare de la expirarea termenului de înregistrare a contestațiilor de către o comisie numită de autoritatea competentă, Rezultatele finale vor fi afișate în 72 de ore de la primirea rezultatelor la contestațiile depuse.

Certificatul de atestare

Acesta va fi eliberat împreună cu legitimația aferentă și adeverința privind formatul ștampilei în termen de până la 60 de zile de la data promovării examenului de testare și poate fi ridicat de titular sau de către un mandatar cu procură notarială specială.

Rețineți că în vederea actualizării bazei de date cu persoanele fizice atestate, acestea au obligația de a informa în scris autoritatea competentă asupra oricărei modificări a datelor personale înscrise în cererea pentru atestare.

Pierderea sau deteriorarea certificatului de atestare și/sau a legitimației

Nimeni nu își dorește să ajungă în această situație, dar, dacă se întâmplă acest lucru, posesorul poate solicita eliberarea unui duplicat. El va adresa o cerere motivată însoțită de copia actului de identitate, dovada și copia publicării anunțului privind pierderea/deteriorarea certificatului și/sau a legitimației în Monitorul Oficial, partea a III-a. Duplicatul va fi eliberat în 90 de zile de la data înregistrării solicitării.

Noi obligații pentru auditorii energetici atestați

Știrile juridice prevăd că auditorii energetici pentru clădiri atestați până la 13 octombrie 2010 pentru gradul professional I și II doar pentru specialitatea construcții sau instalații pot solicita în termen de până la 3 ani începând cu 19 iulie 2016, înscrierea la examenul de atestare. Dacă nu se conformează în termenul de 3 ani, legitimațiile auditorilor energetici pentru clădiri doar pentru specialitatea construcții sau instalații își pierd valabilitatea și aceștia își pierd dreptul de practică.

Rețineți că legitimațiile emise până la 19 iulie 2016 care conferă dreptul de practică al auditorilor energetici pentru clădiri atestați, rămân valabile până la expirarea lor.

Ce riști dacă vinzi un imobil fără a avea certificat energetic?

Vânzarea este lovită de nulitate relativă în sensul că tranzacția poate fi anulată doar dacă una dintre cele două părți reclamă absența certificatului energetic!