Măsuri menite să asigure menținerea integrității și funcționalității infrastructurii de îmbunătățiri funciare


canal irigatiiSunt unii ani în care, de cum răsar ghioceii și până-n anotimpul frunzelor căzătoare, condițiile pedoclimatice năbădăioase le strică toate planurile agricultorilor. Și nu numai lor! Dacă, la sfârșitul unei ierni bogate în omăt vremea se-ncălzește brusc sau dacă, indiferent de anotimp, plouă ca-n zilele lui Noe, apele își vor părăsi matca, distrugând drumuri, așezări, ogoare.   

Ulterior, pentru ca meniul să fie complet, ploile încetează. Seceta începe să-și spună cuvântul. Și, din păcate, nu se limitează la atât, la un singur cuvânt. Uneori, spre disperarea oamenilor, seceta ține discursuri-maraton prin întreaga țară. Se isprăvește seceta? Apar inundațiile, iarăși!

Pentru această alternanță distructivă – secetă și inundații, există o soluție: amenajările de îmbunătățiri funciare. Numai să aibă cine să le facă. Numai să reziste timpului… și hoților.

Amenajările de îmbunătăţiri funciare cuprind lucrări precum regularizările cursurilor de apă – pentru protecţia împotriva inundaţiilor, lucrări de irigaţii – prin care se asigură aprovizionarea controlată a solului cu apa necesară, lucrările de desecare/drenaj – având drept scop eliminarea excesului de umiditate din pământ sau lucrările de combatere a eroziunii solului.

Legea 158/2016 pentru aprobarea OUG 79/2013 privind modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare 138/2004, pentru completarea OUG 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, precum și pentru modificarea literei e) a alineatului (6) al art. 3 din Legea 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii de energie din surse regenerabile de energie a fost publicată în ”Monitorul Oficial” 556/2016.

 

Noutăți legislative privind îmbunătățirile funciare

Știut este că persoanele fizice sau juridice ce deţin, în baza unui titlu valabil de proprietate/folosinţă, terenuri deservite de sisteme de irigaţii sau de desecare şi drenaj ori de lucrări de apărare împotriva inundaţiilor sau de combatere a eroziunii solului pot constitui o organizaţie de îmbunătăţiri funciare.

Federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare se înfiinţează pornind de la două sau mai multe organizaţii de îmbunătăţiri funciare, în vederea exploatării, întreţinerii, reparaţiilor unor părţi dintr-o amenajare sau a unei întregi amenajări de îmbunătăţiri funciare ce deserveşte în comun organizaţiile membre.

Infrastructura de îmbunătățiri funciare ce aparține domeniului privat al unităților administrativ-teritoriale poate fi transmisă, la cerere, în stăpânirea organizațiilor sau federațiilor prin hotărâre a consiliului local, consiliului județean, consiliului general al Capitalei.

Mai nou, legea spune că atunci când va fi dizolvată organizația/federația, bunurile dobândite-n modul mai sus descris și cele achiziționate ori construite din fonduri publice vor fi repartizate Agenției Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, de către lichidator, printr-un proces-verbal de predare-preluare. Care-i data transmiterii bunurilor? Data întocmirii procesului-verbal!

Pe de altă parte, atât costul apei, cât și costurile de transport al apei de la sursă la punctul de livrare a apei pentru irigaţii, prin mijlocirea infrastructurii de irigaţii din domeniul public şi domeniul privat al statului aflată în administrarea Agenţiei, vor fi acoperite de către tariful de livrare a apei pentru irigații.

Cheltuielile cu energia electrică pentru pomparea apei vor fi incluse în costurile de transport. Tariful de livrare a apei pentru irigaţii nu va include costurile de întreţinere şi reparaţii, acestea fiind acoperite din bugetul propriu al Agenţiei. Banii încasați din tariful de livrare a apei pentru irigaţii, dar rămași nefolosiți la sfârșitul anului, vor fi reportați pentru anul ce urmează.

Costurile corespunzătoare exploatării, întreținerii, reparării amenajărilor de îmbunătățiri funciare vor fi suportate de către Agenție. Aceasta va percepe tarife pentru desecare, la solicitarea beneficiarilor, până la aplicarea abonamentului de îmbunătățiri funciare.

Agenția va pune în funcțiune stațiile de desecare din zona care urmează a fi amenajată pentru preîntâmpinarea inundării localităților, terenurilor agricole, a infrastructurii de îmbunătățiri funciare și pentru prevenirea accidentelor la construcțiile hidrotehnice.

Aceste activități, dar și costurile maxime pe care le vor ocaziona ele, vor fi statornicite de către o comisie alcătuită din reprezentanți ai prefecturii, ai inspectoratelor pentru situații de urgență, ai Agenției și ai Ministerului Finanțelor.

 

Eforturi și investiții, pentru menținerea infrastructurii

Din ultimele noutăți legislative mai putem afla și că Agenția are să efectueze activități de furnizare a energiei electrice către clienți, precum și alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aflate în administrarea furnizorului. În același timp, ca lider de asociere, Agenția poate să reprezinte organizațiile și federațiile utilizatorilor de apă pentru irigații, membre ale ligii utilizatorilor de apă, la procedura de achiziție publică a energiei electrice necesară, supusă tranzacționarii pe piața liberă.

Cheltuielile curente și de capital ale Agenției vor fi orientate, printre altele, și-n direcția realizării unor lucrări de întreținere și reparații la bunurile din amenajările de irigații, respectiv la prizele de apă pentru irigații, dragarea/decolmatarea șenalelor, reparațiile caracteristice stațiilor de pompare de bază plutitoare sau fixe, a stațiilor de repompare, precum și-a canalelor și conductelor de aducțiune și distribuție a apei până la stațiile de pompare de punere sub presiune.

Vor fi transmise, la cerere, în folosință gratuită, pe o perioadă de 49 de ani și cu drept de prelungire, acele terenuri și zonele de protecție corespondente, care n-au fost transmise în proprietate concomitent cu infrastructura de îmbunătățiri funciare din cadrul amenajărilor de irigații preluată mai înainte în proprietate de către organizațiile utilizatorilor de apă pentru irigații.

Potrivit ultimelor știri juridice, sub condiția asumării de către guvern, prin hotărâre, a „Programului Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații”, ministerul agriculturii va dobândi, în perioada 2016-2020, suma de 1,015 miliarde de euro spre reabilitarea infrastructurii principale de irigații, în modul următor: 145 milioane de euro în 2016, urmând ca în următorii patru ani fondurile alocate să crească, an de an, cu aproximativ 17%, fiins atins plafonul aprobat.

Amenajările de îmbunătăţiri funciare se realizează în scopul prevenirii şi înlăturării acţiunii secetei, excesului de apă, eroziunii solului, inundaţiilor. Omul clădește și repară, dar tot el mai și distruge. La fel, natura crează, dar și nimicește.

Important e ca factorilor distructivi – antropici și naturali, să nu le fie îngăduit să (pre)domine. De regulă, ca să poată pune natura în slujba sa și să-i tempereze energiile distructive, omul trebuie să îndeplinească o condiție: să se domine mai întâi pe sine însuși!