Potrivit noutăţilor legislative şi anume prevederile Codului penal, constituie vătămare corporală din culpă fapta care a necesitat îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, săvârşită din culpă de către o persoană care se află sub influenţa băuturilor alcolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune.
Aceste dispoziţii sunt prevăzute în art. 196 C. penal constituind motivul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate.
Care au fot motivele excepţiei?
Prevederile legale menţionate anterior sunt discriminatorii prin aceea că încalcă drepturile victimelor accidentelor rutiere care au suferit vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr mai mic de 90 de zile de îngrijiri medicale. Astfel, persoanele care au suferit, ca urmare a unui accident de circulaţie, vătămări corporale produse ce au necesitat pentru vindecare cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale nu mai sunt protejate de legea penală dacă autorul faptei nu se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unei substanţe psihoactive ori în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune.
Ce a considerat Curtea?
Situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţă de tratament, făcută de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă. Or, persoanele la care se face referire nu se regăsesc în situaţii identice (unele au fost condamnate definitiv, iar altele nu), astfel că se justifică în mod obiectiv şi rezonabil tratamentul juridic neomogen la care se referă autorul excepţiei, principiul egalităţii în faţa legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.
Curtea a mai constatat că, deşi o astfel de faptă nu mai constituie infracţiune, partea vătămată se poate îndrepta împotriva autorului său urmând procedurile civile, situaţie care se putea întâmpla şi sub tărâmul reglementării anterioare dacă persoana vătămată nu se constituia parte civilă în procesul penal pentru repararea pagubei materiale şi a daunelor morale pricinuite. Incriminarea/Dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracţiuni ţin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile şi existenţele constituţionale. Curtea a reţinut că prin reglementarea protecţiei penale a faptelor care produc anumite consecinţe, legiuitorul s-a plasat în interiorul acestei marje, întrucât nicio dispoziţie constituţională nu obligă explicit/implicit la stabilirea unui standard de referinţă care să determine în mod automat incriminarea vătămărilor corporale din culpă prin care s-au produs leziuni ce au necesitat pentru vindecare mai puţin de 90 de zile. Astfel, în acest context legiuitorul are îndreptăţirea de a plasa protecţia constituţională a valorii care nu intră sub incidenţa penalului în sfera răspunderii civile delictuale. Din aceste considerente a respins, ca neîntemeiată, excepţia prin Decizia nr. 382/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 554/2016.
Concluzii
În situaţia enunţată mai sus vătamarea integrităţii persoanei intervine chiar dacă persoana care a cauzat-o se află sub influenţa băturilor alcoolice sau nu. Este adevărat faptul că există un pericol mai ridicat în cazul în care acesta se află sub influenţa băuturilor alcolice dar trebuie să existe o protecţie extinsă. Aceasta a fost şi opinia separată care prevede că dacă în privinţa configurării laturii preventive, legiuitorul are o largă marjă de apreciere, în privinţa celei represive marja sa este limitată în sensul că protecţia penală devine mijlocul principal de protecţie, iar cea civilă fiind măsura subsidiară care trebuie să o însoţească. Separarea acestora trebuie să fie justificată, pentru că, în caz contrar, s-ar afecta însăşi substanţa dreptului.