Retrocedarea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat a constituit şi încă mai este o problemă pentru România. Legislaţia românescă în domeniu este amplă şi de-a lungul timpului s-au perindat mai multe acte care au încercat să pună capăt acestor nedreptăţi.

Legea nr. 165/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 278/2013 prevede faptul că dispoziţiile sale se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii – pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi. Acest act prevede măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent în cazul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă.

Dispoziţiile de mai sus nu au scăpat de critici fiind invocată o excepţie de neconstituţionalitate.

Ce s-a invocat în susţinerea excepţiei?

Se susţine că Legea nr. 165/2013 pune persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii într-o situaţie vădit mai grea şi mai nefavorabilă prin comparaţie cu modul în care se putea beneficia de instituţia compensării în sistemul anterior. Or, este neconstituţional ca unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, determinată de depunerea notificărilor în acelaşi interval de timp, fixat potrivit Legii nr. 10/2001, să li se creeze regimuri diferite de aplicare a regulilor şi mecanismelor compensării. Neconstituţionalitatea rezultă şi din faptul că actualul regim al compensării tinde să se aplice şi persoanelor îndreptăţite care sunt părţi în procese care au fost începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Se încalcă obligaţia de previzibilitate şi coerenţă legislativă, precum şi principiul securităţii raporturilor juridice. Soluţionarea cu întârziere, care este o simplă împrejurare de fapt, nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptăţite la restituire în natură prin compensare, aflate în situaţii identice. Faţă de tergiversarea cu rea – credinţă a soluţionării notificărilor de către entităţile deţinătoare au fost defavorizate tocmai persoanele care, cu bună – credinţă, au respectat termenul legal şi ritmicitatea pentru emiterea deciziilor de restituire.

Care a fost opinia Curţii?

Situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Curtea a constatat că respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective. Din aceste motive a respins, ca inadmisibilă, excepţia prin Decizia nr. 268/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 544/2016.

Concluzii

Potrivit ştirilor juridice, legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalităţi prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist, având obligaţia ca măsurile adoptate să respecte principiul proporţionalităţii, aşadar, să fie adecvate, rezonabile şi să asigure un just echilibru între interesul individual şi cel general, al societăţii.