În practică, s-a dovedit că, “concurența este tot ceea ce clientul dumneavoastră potențial este susceptibil să cumpere din altă parte decât de la dumneavoastră” (Don Cooper) și că „suprizele făcute de concurență pot scoate o firmă de pe piață”. (Michel Esposito)
Pentru a evita practicile comerciale ilicite, a fost creat Consiliul Concurenței ca for care să vegheze pentru a împiedica înțelegerile între întreprinderi care au ca scop denaturarea concurenței pe piața românească. Consiliul Concurenței poate iniția investigații din oficiu sau la plângerea unor persoane care fac obiectul unor dosare în care sunt administrate probe și se ia o decizie.
Legiuitorul a reglementat prin Instrucțiunile privind regulile de acces la dosarul Consiliului Concurenței tipurile de informații ce pot fi comunicate părților implicate în dosar și modalitățile de studiere a dosarului. Acestea au fost publicate în Monitorul Oficial 525 din 13 iulie 2016.
Accesul la dosar
Regula este că cei de la Consiliul Concurenței odată cu transmiterea raportului de investigație stabilesc termenul până la care părțile pot consulta dosarul și pot obține, în format electronic, copii din el. Știrile juridice arată că data audierilor nu poate fi stabilită mai devreme de 30 de zile de la comunicarea raportului de investigație. Destinatarii raportului de investigație vor primi odată cu comunicare acordului privind accesul la dosar și o listă cu actele ce fac parte din dosar. Consiliul Concurenței nu are obligația de a furniza traducerea actelor din dosar dacă acestea au fost transmise într-o limbă străină.
Scopul accesului la dosar este de a sigura exercitarea dreptului la apărare față de concluziile și propunerile din raportul de investigație. Rețineți că accesul la dosar este acordat cu condiția ca informația obținută să fie folosită doar în cadrul procedurilor judiciare și administrative pentru aplicarea regulilor privind concurența și doar în scopul pentru care a fost solicitată.
La ce documente din dosar se acordă accesul și la care nu?
Pentru a-și putea formula punctul de vedere, solicitanții vor avea acces la toate actele din dosar cu excepția documentelor interne, secretelor de afaceri ale altor întreprinderi sau a altor informații confidențiale.
Sunt considerate documente inaccesibile documentele interne din dosar care nu au caracter incriminator sau dezincriminator (de exemplu, opinii, note ale Consiliului Concurenței sau ale altor autorități) și nu sunt probe pe care se poate întemeia evaluarea unui caz.
Nu va fi accesibil părților nici studiul comandat și care are legătură cu procedurile inițiate de Consiliul Concurenței, corespondența dintre acesta și cel care realizează studiul. În aceeași categorie intră și corespondența dintre Consiliul Concurenței cu alte autorități publice care nu sunt destinatari ai raportului de investigație.
Știrile juridice arată că nu sunt accesibile actele ce conțin secrete de afaceri: informații tehnice, financiare legate de know-how-ul unei întreprinderi, metode de evaluare a costurilor, procese și secrete de distribuție, surse de aprovizionare, cantități de produse, cote de piață, strategia de vânzări, liste de clienți și distribuitori, planuri de marketing.
Nu sunt accesibile nici actele ce cuprind alte informații confidențiale care dacă sunt dezvăluite pot dăuna unei persoane sau întreprinderi. De exemplu, ar putea fi identificați autorii plângerii sau persoanele fizice care furnizează din proprie inițiativă informații cu privire la acte de neconcurență. De exemplu, informațiile privind vânzările, datele legate de cotele de piață ale părților și alte informații similare mai vechi de 5 ani nu mai sunt considerate a fi confidențiale.
Când se acordă accesul la dosar?
Înainte de transmiterea de către Consiliul Concurenței a raportului de investigație, părțile nu au drept de acces la dosar. Rețineți că accesul la dosar va fi asigurat la cerere, o singură dată, după transmiterea de către Consiliul Concurenței a raportului de investigație pentru a se asigura dreptul la apărare al destinatarilor raportului de investigație. S-a stabilit că părțile nu au acces la observațiile altor părți la raportul de investigație.
Documentele la care are acces autorul plângerii
Dacă în etapa prealabilă declanșării unei investigații, autorul plângerii este informat de intenția Consiliului Concurenței de a-i respinge plângerea, acesta poate cere, o singură dată, accesul la actele pe care Consiliul și-a întemeiat analiza preliminară. El nu va avea acces la secretele de afaceri și la alte informații confidențiale care aparțin altor părți implicate în procedură.
Dacă în urma plângerii se declanșează procedura de investigație, Consiliul Concurenței poate admite audierea autorului plângerii la cererea acestuia. În acest sens, el va primi o copie a versiunii neconfidențiale a raportului de investigație doar la cerere și dacă se apreciază că este în interesul investigației.
Ce pot face cei care consideră că au suferit un prejudiciu cauzat de o practică neconcurențială?
Dacă Consiliul Concurenței adoptă o decizie prin care este sancționată o practică neconcurențială, persoanele fizice sau juridice care se consideră prejudiciate de acea practică pot formula cereri privind acordarea de despăgubiri în 2 ani de la data la care decizia Consiliului Concurenței a rămas definitivă. În aceste situații, pentru a soluționa cererile privind acordarea de despăgubiri, instanțele pot solicita Consiliului Concurenței actele din dosar care au stat la baza emiterii deciziei. Instanțele vor asigura respectarea confidențialității informațiilor privind secretele de afaceri.
Consecința concurenței?
Viața a dovedit că mereu “concurența scoate ce e mai bun dintr-un produs și ce e mai rău din oameni”. (David Sarnoff)