După intrarea în vigoare a noului Cod penal mai multe probleme juridice şi-au găsit rezolvare prin sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a se pronunta asupra unor chestiuni prealabile. Instituţia care a avut nevoie de cele mai multe lămuriri a constituit-o aplicarea legii penale mai favorabile. Trebuie să specificăm faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată cu o cerere de pronunţare a unei hotărâri prealabile numai pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv cu privire la interpretarea unor norme de drept. Prin Decizia 15/2016, publicată în Moniorul Oficial nr. 550/2016, Înalta Curtea s-a pronunţat asupra unei astfel de cereri.

Ce chestiune de drept a fost pusă în atenţie?

Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, prin Încheierea din 28 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 15.388/212/2015 a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept, respectiv: “Dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi în aplicarea art. 5 din Codul penal, în cazul unei operaţiuni de contopire a unei pedepse aplicate în temeiul noului Cod penal, pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul Codului penal din 1969, aflată în curs de judecată, cu o pedeapsă aplicată în temeiul noului Cod penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o infracţiune concurentă săvârşită sub imperiul Codului penal din 1969, se impune aplicarea tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni prevăzut de legea penală în vigoare la momentul efectuării operaţiunii de contopire sau aplicarea tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni prevăzut de legea penală în vigoare la momentul săvârşirii faptelor.”

Care este opinia instanţelor judecătoreşti naţionale?

Potrivit ştirilor juridice, se susţine că încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită sub imperiul vechiului Cod penal fiind stabilită potrivit dispoziţiilor noului Cod penal, acestea se aplică şi pentru concursul de infracţiuni, respectându-se astfel atât principiul respectării autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive prin care a fost judecată infracţiunea concurentă cu cea în curs de judecată, cât şi principiul aplicării legii penale mai favorabile în mod global.

A existat şi o opinie minoritară conform căreia se impune aplicarea tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni prevăzut de legea penală în vigoare la momentul efectuării operaţiunii de contopire.

Este admisibilă sau nu sesizarea?

S-a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală pentru admisibilitatea întrebării prealabile, întrucât soluţionarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. Astfel, s-a apreciat că nu există o problemă de interpretare a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal în aplicarea art. 5 din Codul penal, ci doar de stabilire a legii penale mai favorabile, aspect ce nu poate fi soluţionat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece aceasta ar însemna o soluţionare pe fond a cauzei cu care a fost învestită Curtea de Apel Constanţa.

Ce a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie?

Admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a mai multor cerinţe, respectiv: instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; soluţionarea pe fond să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; problema de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare.

Este necesar ca sesizarea să tindă la obţinerea unei interpretări in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei. Se constată că problema cu care Curtea de Apel Constanţa a învestit-o este o falsă chestiune de drept, această instanţă solicitând interpretarea dispoziţiilor legale. Problema cu care a fost sesizată nu este o veritabilă chestiune de drept, deoarece în cauză nu există o neclaritate în interpretarea dispoziţiilor.  Prin urmare, inexistenţa chestiunii de drept care să reclame o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie determină respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării.

Concluzii

Legislaţia prevede trei condiţii trebuiesc îndeplinite pentru ca sesizarea cu pronunţarea unei hotărâri prealabile să fie admisă. O prima condiţie este aceea ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept cu care va fi sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. A doua condiţie este aceea ca respectiva chestiune de drept să fie “nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sănu fi statuat”. A treia condiţie este aceea ca respectiva chestiune de drept să nu facă “obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare”. Menţionăm că cele trei condiţii trebuie îndeplinite în mod cumulativ.