Deşi legea interzice profesioniştilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, practica arată că astfel de clauze există în nenumărate contracte.
În legislaţia românescă, legea care conţine prevederi cu referire la clauzele abuzive este Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori publicată în Monitorul Oficial nr. 543/2012, forma republicată.
Potrivit aceteia în cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, organele de control vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. Iar instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale.
Cele menţionate mai sus au făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.
Ce s-a susţinut în motivarea excepţiei?
Potrivit ştirilor juridice se susţine că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale, întrucât, prin efectul unei reglementări intrate în vigoare în cursul anului 2013 se tinde la modificarea unor raporturi contractuale încheiate în anii 2007-2008 şi executate în mod voluntar în intervalul anterior adoptării textelor legale a căror constituţionalitate o contestă. Chiar dacă respectivele contracte de credit au fost încheiate pe o durată îndelungată, respectiv 20 – 25 de ani, prin efectul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, instanţa poate interveni asupra voinţei originare a părţilor, generatoare a raportului juridic, modificând sau obligând profesionistul la modificarea parametrilor contractuali iniţiali.
Violarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile este accentuată prin inexistenţa la data încheierii contractelor litigioase a vreunei prevederi legale care să permită unei instanţe să dispună modificarea globală a condiţiilor contractuale de afaceri practicate de bancă. La momentul încheierii contractelor litigioase era absolut imprevizibilă posibilitatea ca o instanţă de judecată să modifice întregul portofoliu contractual al băncii, indiferent dacă măsura ar fi cerută sau agreată de clienţii băncii. Reglementarea contestată contravine şi principiului european al securităţii raporturilor juridice, care presupune crearea şi asigurarea unui climat de stabilitate juridică.
Ce a susţinut Curtea Costutuţională?
În ceea ce priveşte principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, se constată că, aplicând sancţiunea civilă, în urma verificărilor efectuate, instanţa acţionează în baza unei competenţe conferite de legiuitor. Este adevărat că reglementările legale criticate conferă hotărârii judecătoreşti efecte juridice particulare în raport cu regula generală a relativităţii efectelor hotărârilor judecătoreşti, fără ca obligaţiile prevăzute în acestea să poată fi asimilate cu cele ce rezultă dintr-un act de reglementare primară. Efectul relativ al acestui tip de hotărâre nu se referă la un raport juridic concret dintre consumator şi profesionist, raportată la un anume litigiu, având în vedere controlul abstract efectuat de judecător în baza art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000, în sensul că nu este apărat un drept subiectiv propriu al titularilor dreptului de sesizare, întrucât ipoteza normativă a dispoziţiilor legale criticate vizează contenciosul de ordine publică, astfel încât relativitatea efectelor hotărârii judecătoreşti va avea în vedere persoana împotriva căreia este formulată sesizarea, persoană ce urmează a-şi adapta conduita în funcţie de exigenţele stabilite prin hotărârea judecătorească. Nicăieri în lege nu este prevăzută o sancţiune împotriva profesionistului care, obligat de instanţă să elimine clauzele constatate ca fiind abuzive, nu s-a conformat hotărârii judecătoreşti, dar efectul acesteia este în sensul că profesionistul fie va negocia cu consumatorul şi le va modifica, fie va elimina pur si simplu clauzele abuzive din contractele preformulate, urmând ca verificarea îndeplinirii hotărârii judecătoreşti să fie făcută ulterior de către autorităţile competente.
Mai mult libertatea economică nu este absolută, ci comportă anumite limite. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, atât accesul liber al persoanei la o activitate economică, cât şi exercitarea acesteia se desfăşoară “în condiţiile legii”. Curtea a respins excepţia, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 245/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 546/2016.
Concluzii
Pentru ca un contract în derulare să îşi mai poată produce efecte juridice după intervenţia hotărârii judecătoreşti prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, părţile la contract urmează să renegocieze condiţiile contractuale; profesionistului îi revine, ca o consecinţă logică, obligaţia de a invita consumatorul la această renegociere şi de a elimina clauzele abuzive din contract, astfel încât contractul în întregul său să respecte prevederile legale şi, implicit, drepturile consumatorului.