Potrivit ştirilor juridice, instituţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită reprezintă un mijloc de stingere a dreptului creditorului de a pune în executare, pe cale silită, titlul său executoriu, care presupune neglijarea exercitării acestui drept timp mai îndelungat. Din momentul împlinirii acestei prescripţii, organul competent nu mai poate elibera titlul executoriu, iar dacă eliberarea titlului s-a făcut anterior, nu mai poate proceda la punerea lui în executare pe cale silită, însă această prescripţie nu împiedică însă, în principiu, executarea voluntară a obligaţiei de către debitor.
Ce legislaţie se aplică atunci când certificatul de titlu executoriu european a fost emis într-o altă ţară iar executarea obligaţiei are loc în altă ţară?
Instituţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită nu este supusă legislaţiei statului de executare, ci legislaţiei statului membru în care a fost emis certificatul de titlu executoriu european, întrucât această prescripţie vizează perioada de timp scursă de la momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la momentul solicitării aducerii acesteia la îndeplinire prin executare silită, toată această perioadă fiind situată anterior introducerii cererii de executare silită.
Caz practic
Prin sentinţa civilă nr.630/07.05.2015 pronunţată de Judecătoria Caransebeş, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.C.”E.P..” S.R.L. Caransebeş în contradictoriu cu intimata S.C.”C. S.R.L.
Instanţa de fond, a reţinut că, astfel cum rezultă din Hotărârea pronunţată de către Tribunalul din Treviso, aceasta a fost emisă la data de 15.01.2009, rămânând definitivă după expirarea termenului de 50 de zile pentru atacarea acesteia, deci la expirarea a 50 de zile calculate de la data de 22.04.2009 când a fost semnată dovada de primire a deciziei.
Pe de altă parte, intimata a solicitat instanţei statului de origine a hotărârii respective, eliberarea certificatului de titlu executoriu european, eliberarea acestuia având loc la data de 20.03.2014, iar cererea de executare silită a hotărârii italiene a fost adresată Biroului Executorului Judecătorec ZZ, la data de 18.12.2014.
Este adevărat că, potrivit legislaţiei europene, art. 20 din Regulamentul (CE) nr.805/21.04.2004 al Parlamentului European şi al Consiliului European, procedurile de executare sunt reglementate de legislaţia statului membru de executare, la fel de adevărat fiind şi că instituţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită este reglementată în codul de procedură civilă (art.705 şi următ. din acest cod).
Cu toate acestea, având în vedere că efectul împlinirii termenului de prescripţie a executării silite este acela al pierderii puterii executorii a unui titlu executoriu (art.706 alin.2 din Codul de procedură civilă prevede că prescripţia stinge dreptul de a obţine executarea silită şi orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie), ceea ce trebuie stabilit în speţă este dacă instanţa de executare sesizată cu o contestaţie la executarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-un alt stat membru al U.E., cu privire la care s-a eliberat şi certificat de titlu executoriu european, are căderea de a examina împlinirea termenului de prescripţie a executării silite a respectivei hotărâri judecătoreşti.
Ca atare, instanţa de fond a constatat inaplicabilitatea în speţă a prevederilor art.705 şi următoarele din Codul de procedură civilă, pentru a obţine constatarea pierderii caracterului executoriu al hotărârii italiene şi deci constatarea prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită. Nici în apel contestatoarea nu a dovedit că a urmat procedura reglementată de art.6 alin.2 din regulament situaţie în care susţinerile sale, astfel cum corect a reţinut prima instanţă, nu pot fi primite pentru că regulemantul european sus citat este obligatoriu la fel ca legislaţia naţională. Deşi apelanta reia în apel argumentele referitoare la art.705 Cod procedură civilă, prima instanţă corect a argumentat de ce nu sunt aplicabile aşa cum s-a arătat mai sus.
Concluzii
După adresarea cererii instanţelor din statul de executare, legislaţia incidentă cu privire la procedurile de executare (deci cu privire la modul în care trebuie încuviinţată executarea, în care trebuie întocmite actele de executare etc.) este cea română, până în acel moment fiind incidentă legislaţia italiană. Această concluzie este valabilă cu atât mai mult cu cât, odată cu emiterea certificatului de titlu executoriu european, instanţa italiană a avut căderea de a verifica, potrivit art.6 alin.1 din Regulamentul (CE) nr.805/2004, inclusiv dacă hotărârea este titlu executoriu potrivit statului membru de origine, ceea ce presupune şi verificarea neîmplinirii termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.
Prin urmare, nu sunt aplicabile prevederile art.705 şi următoarele din Codul de procedură civilă, pentru a obţine constatarea pierderii caracterului executoriu al hotărârii italiene şi deci constatarea prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită.