Taxele judiciare de timbru sunt prevăzuute ca o necesitate a asigurării, pe de o parte a unui echilibru corespunzător între eforturile bugetare de asigurare a unui serviciu public calitativ şi obligaţia cetăţeanului care foloseşte acest serviciu de a contribui la susţinerea costurilor, dar şi, pe de altă parte, a transparenţei aplicării normelor în materie implicând o evidenţă clară asupra tuturor operaţiunilor pe care le implică sistemul de taxare.
Ca şi cadru legislativ, condiţiile, modul de calcul, scutirile sunt prevăzute în O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru publicată în Monitorul Oficial nr. 392/2013.
În art. 34 alin. 1) din Ordonanţă se prevede că atunci când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel.
Acest alineat al art. 34 a făcut obiectul unui recurs în interesul legii. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată să se pronunţe asupra interpretării şi aplicării unitare a acestor dispoziţii.
Care este practica instanţei în domeniu?
S-a constatat că unele instanţe au considerat că taxa judiciară de timbru se calculează în mod distinct, pentru fiecare cerere în parte, întrucât sunt cereri cu caracter de sine stătător şi finalitate diferită.
Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că taxa judiciară de timbru se calculează pentru întreaga sumă, în mod global, compusă din debit şi dobândă, penalităţi sau alte accesorii, nefiind stabilită câte o taxă judiciară de timbru aferentă fiecărei cereri în parte.
Care este soluţia doctrinei?
Studiile doctrinare şi ştirile juridice au reţinut că, potrivit art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, când o acţiune are mai multe capete de cerere cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care, prin lege, se prevede altfel. S-a subliniat că nu va fi avută în vedere valoarea globală a cererii, determinată prin însumarea valorii tuturor capetelor de cerere formulate printr-un act unic de sesizare a instanţei, iar cotele procentuale prevăzute de art. 3 – 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi aplicate la o bază de calcul ce reprezintă valoarea fiecărui capăt de cerere evaluabil în bani.
Cererea a fost respinsă deoarece nu se îndeplinesc condiţiile de sesizare cu un recurs în interesul legii
Premisele recursului în interesul legii sunt acelea că o dispoziţie legală conţine reglementări îndoielnice, lacunare ori neclare, necesar a fi lămurite sub aspectul interpretării, pentru înlăturarea unei aplicări neunitare a acesteia.
A stabili finalitatea diferită a unor capete de cerere solicitate prin aceeaşi acţiune nu reprezintă, aşadar, o problemă de interpretare a legii, ci doar un exerciţiu al aplicării sale. În acelaşi sens, determinarea finalităţii diferite a capetelor de cerere individualizate atrage stabilirea taxei judiciare de timbru în condiţiile art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la fiecare capăt de cerere separat, neimpunându-se trasarea acestei reguli prin mijlocirea unui recurs în interesul legii, deoarece, din acest punct de vedere, dispoziţiile legale nu comportă niciun echivoc.
Din acest motiv Înalta Curte de Casaţie şi Justitţie a respins, prin Decizia nr. 11/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 525/2016, ca inadmisibilă.
Concluzii
Ca o chestiune de drept să fie admisibilă trebuie îndeplinite trei condiţii în mod cumulativ. O primă condiţie este aceea că soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept cu care va fi sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prin urmare, dacă instanţa de judecată în faţa căreia se judeca pe fond cauza, consideră că invocarea respectivei norme de drept ce necesită o dezlegare de principiu nu este pertinentă pentru soluţionarea fondului cauzei, nu va sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. A doua condiţie este aceea că respectiva chestiune de drept să fie “nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat”. Iar a treia condiţie este aceea că respectiva chestiune de drept să nu facă “obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare”.