În desfăşurarea procesului penal se exercită mai multe funcţii judiciare: funcţia de urmărire penală, funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor funddamentale ale persoanelor în faza de urmărire penală: funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi funcţia de judecată. Principiul sepărării funcţiilor judiciare este garantat iar în desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare.

Însă există şi excepţii prevăzute de legislaţie care poate fi consultată pe portalele juridice,  în art. 3 alin. 3) C. de procedură penală. Astfel funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată , cu excepţia cazului când se dispune începerea judecăţii. Începerea judecăţii trebuie să aibă loc atunci când judecătorul de cameră preliminară admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie.

Tocmai aceste dispoziţii au făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.

Ce s-a susţinut în motivarea excepţiei?

Se consideră că este încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, libertatea individuală, înfăptuirea justiţiei cu privire la independenţa judecătorilor. Verificarea legalităţii netrimiterii în judecată ar putea avea legătură cu verificarea legalităţii trimiterii în judecată.

Ce a susţinut Curtea Constituţională?

Verificarea legalităţii netrimiterii în judecată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, care, aşa cum s-a arătat, vizează procedura consacrată de art. 349 şi următoarele din Codul de procedură penală, rechizitoriul fiind deja întocmit. S-a susţinut că ţinând seama de exigenţele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti cu privire la texte legale care au legătură cu soluţionarea cauzei, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii netrimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, este inadmisibilă, deoarece dispoziţiile legale criticate fac trimitere la procedura de soluţionare a plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată reglementată de art. 340 – 341 din Codul de procedură penală, prevederi care nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată. Iar în ceea ce priveşte posibilitatea judecătorului de cameră preliminară competent să se pronunţe asupra verificărilor, după trimiterea în judecată, de a exercita şi funcţia de judecată, o astfel de competenţă nu este de natură a afecta dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, dimpotrivă, este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunţe şi pe fondul cauzei.

Din aceste motive curtea a şi respins, ca inadmisibilă excepţia prin Decizia nr. 380/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 527/2016.

Altfel spus, în cazul menţionat mai sus legalitatea trimiterii sau netrimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată doar atunci când nu s-a dispus începerea judecăţii, de exemplu atunci când au fost constatate unele cazuri care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale.