În cazul în care instanţa constată că are nevoie de lămuriri suplimentare în ceea ce priveşte interpretarea unei norme de drept, conform legislaţiei se poate sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a lămuri aspectele care i-au fost puse în atenţie printr-o hotărâre prealabilă. Mai mult, instituţia pronunţării unei hotărâri prealabile vine în preîntâmpinarea pronunţării unui recurs în interesul legii. În timp ce în cazul primei instituţii cauza este deja în curs de judecată în cel de-al doilea caz instanţa a pronunţat o hotărâre defiinitivă.

Astfel, conform art. 475 C. de procedură penală, dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Acest articol a făcut obiectul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate.

Ce s-a considerat a nu fi în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale?

Se consideră că sintagma “învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă” din cuprinsul prevederilor art. 475 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la apărare. Se susţine că dreptul fundamental anterior referit trebuie asigurat, conform dispoziţiilor art. 24 din Constituţie, pe parcursul întregului proces penal şi că, tot pe parcursul întregului proces penal, pot apărea chestiuni juridice neclare, care să necesite o dezlegare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Se arată, astfel, că pentru asigurarea dreptului la apărare, chiar şi instanţa care judecă fondul cauzei penale ar trebui să poată solicita instanţei supreme să pronunţe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu unei chestiuni de drept de care depinde soluţionarea fondului cauzei. Astfel se contestă faptul că în lumina dispoziţiilor menţionate mai sus, completul de judecată trebuie să fie investit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă nu si atunci când se judecă în fond astfel este înfăptuită o nedreptitate.

Care au fost argumentele Curţii Constituţionale?

Legislaţia conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător. Mai mult, nimic nu împiedică părţile în cazul judecării pe fond a cauzei să declare calea de atac legală împotriva hotărârii pronunţate iar în cadrul căii de atac acesta poate solicita instanţei să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se pronunţa asupra unei chestiuni de drept.

Din aceste motive a respins ca neîntemeiată excepţia prin Decizia nr. 270/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 519/2016.

Concluzii

Atribuţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a pronunţa hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are ca scop unificarea practicii judiciare, iar împrejurarea că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei astfel de hotărâri se poate face doar de către completul de judecată care soluţionează cauza în ultimă instanţă este justificată prin faptul că împotriva hotărârilor nedefinitive pot fi promovate căile de atac prevăzute de lege. Dacă soluţia ar fi contrară, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ar fi de natură să afecteze celeritatea soluţionării cauzelor penale.