Conform legislaţiei, şi anume Codului de procedură civilă, întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt şi în drept, faţă de cererea de chemare în judecată iar în cazul în care pârâtul are pretenţii proprii în legatură cu cererea reclamantului poate formula cerere reconvenţională în cadrul procesului respectiv. Aceasta o consitituie diferenţa între cele două tipuri de cereri, prin întâmpinare pârâtul se apără împotriva excepţiilor invocate iar prin cererea reconvenţională acesta invocă pretenţii proprii împotriva reclamantului.

Întâmpinarea  va cuprinde: numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa pârâtului ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul, precum şi, după caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, dacă reclamantul nu le-a menţionat în cererea de chemare în judecată. Dacă pârâtul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; excepţiile procesuale pe care pârâtul le invocă faţă de cererea reclamantului; răspunsul la toate pretenţiile şi motivele de fapt şi de drept ale cererii; dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt din cerere; semnătura.

În schimb cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată prevăzute în art. 194 C. procedură civilă. Fiind considerată o adevărată cerere de chemare în judecată, reconvenţionala va fi timbrată la fel ca şi in situaţia în care aceasta ar fi fost introdusă pe cale principală.

Întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel. Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel. În schimb cererea reconvenţională se depune, sub sancţiunea decăderii, odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată.

Ca o diferenţiere, în cazul cereriii reconvenţionale, aceasta poate fi disjunsă de cererea principală dacă numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanţa poate dispune judecarea separată a cererii reconvenţionale. Cu toate acestea, disjungerea nu poate fi dispusă în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă judecarea ambelor cereri se impune pentru soluţionarea unitară a procesului.

În plus dacă reclamantul renunţă la judecată, instanţa va proceda la judecarea cererii reconvenţionale în continuare, aceasta având independenţă procesuală. Întâmpinarea nu are independenţă procesuală şi efectele ei se sting odată cu cererea principală.

În ambele cazuri este necesară comunicarea acestora reclamantului pentru a se asigura dreptul la apărare şi un proces echitabil.

Cele două cereri au o importanţă primordială în procesul civil, iar nedepunerea lor în termenul legal stabilit atrage decăderea din dreptul de a invoca excepţii şi a formula pretenţii proprii împotriva reclamantului. Din acest motiv este important să avem în vedere dispoziţiile de mai sus  cu referire la caracteristicile fiecărei cereri ca procesul de justiţie să fie unul ferm şi corect.