Spre deosebire de vremurile trecute în care copilul din afara căsătoriei era marginalizat, astăzi se încearcă schimbarea statutului său într-unul asemănător cu acela al copilului din căsătorie.
El are dreptul de a se numi copilul unei anumite persoane, de a purta numele acesteia, de a beneficia de îngrijirea, ocrotirea, întreţinerea pe care acesta trebuie să i-o acorde.
În cazul în care tatăl din afara căsătoriei nu îl recunoaşte pe copil, paternitatea acestuia se poate stabili prin hotărâre judecătorească. Conform legislaţiei, art. 425 C. civil prevede că acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele lui de către mamă, chiar dacă este minoră, sau de către reprezentantul lui legal. Mai mult acţiunea poate fi pornită sau, după caz, continuată şi de moştenitorii copilului iar ea poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsului tată. Prin urmare mama este cea care poate iniţia această acţiune.
S-a susţinut că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale şi contravin interesului superior al copilului.
Ce s-a invocat în susţinerea excepţiei?
Prevederile de lege criticate sunt împotriva interesului superior al copilului, care poate fi împiedicat prin atitudinea mamei sale să ştie cine este tatăl său, dar şi împotriva dreptului pe care îl are presupusul tată de a fi decisă paternitatea sa pe baza unor probe concludente.
Ar trebui să existe posibilitatea legală ca şi cel care pretinde că este tatăl copilului născut în afara căsătoriei sau tatăl copilului care nu are stabilită paternitatea, ca urmare a pierderii paternităţii după finalizarea unor acţiuni în justiţie, să aibă la îndemână mijloacele procedurale pentru a introduce în justiţie acţiunea în stabilirea paternităţii pe cale judecătorească, nu numai prin recunoaşterea paternităţii de către presupusul tată în faţa organelor administrative.
În scopul stabilirii paternităţii, tatăl biologic al unui copil ar trebui să aibă aceleaşi drepturi ce sunt reglementate pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă, adică filiaţia faţă de tată să se stabilească printr-o acţiune în stabilirea paternităţii în cadrul căreia să poată fi administrate orice mijloace de probă. În interesul superior al copilului este stabilirea filiaţiei faţă de ambii părinţi, indiferent care dintre aceştia porneşte acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei.
Cum a soluţionat Curtea Constituţională excepţia?
Stabilirea paternităţii din afara căsătoriei este o acţiune esenţialmente personală, care aparţine exclusiv copilului. Nici un alt subiect de drept nu poate introduce în nume propriu o asemenea acţiune. Atunci când copilul este minor şi nu a împlinit vârsta de 14 ani, această acţiune va fi pornită în numele său de mama sa ori de reprezentantul lui legal, care vor acţiona însă numai în numele şi în interesul copilului. După împlinirea acestei vârste şi până la majorat, copilul va putea introduce personal acţiunea, urmând să fie asistat de reprezentantul său legal, conform regulilor privind capacitatea persoanei. Dacă este major, acesta are deplină libertate să formuleze şi să susţină acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei.
Nu se poate reţine vreo discriminare între pretinsul tată şi mama copilului sau reprezentantul legal al acestuia din urmă în ce priveşte dreptul de a iniţia o acţiune în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei. Este adevărat că cel care afirmă că este tatăl biologic al copilului trebuie să aştepte ca acesta din urmă să declanşeze acţiunea, dar este evident că, faţă de cele mai sus arătate, o asemenea cronologie este necesară pentru asigurarea interesului superior al copilului. În plus, Curtea observă că, dacă este animat de bună – credinţă, iar intenţia sa de afirmare a calităţii de tată biologic este serioasă, acesta poate uza de instituţia recunoaşterii paternităţii, consacrată de art. 415 alin. (2) din Codul civil.
Din aceste motive a respins ca neîntemeiată excepţia, prin Decizia nr. 263/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 514/2016.
Concluzii
Este firesc ca unicul titular al acestei acţiuni să fie însuşi copilul, nicio altă persoană neputând justifica un interes în promovarea unei acţiuni în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei. Copilul este cel care este interesat să ştie cu certitudine care îi sunt părinţii fireşti, în funcţie de această împrejurare având apoi posibilitatea să solicite şi să obţină de la aceştia îndeplinirea obligaţiilor pe care legea le impune în sarcina lor în ceea ce priveşte ocrotirea, creşterea şi educarea sa, fiind ţinut, totodată, de reciprocitatea obligaţiei de întreţinere, potrivit art. 516 din Codul civil, precum şi să culeagă, după moartea acestora, cota din masa succesorală cuvenită potrivit regulilor devoluţiunii succesorale.