Gestionarea deșeurilor de ambalaje, la nivel național. Un sistem ce necesită îmbunătățiri, fără îndoială!


rcyclLe vezi peste tot! În orașe și sate, la margine de drum sau prin locuri puțin umblate, în apa mării sau pe vârf de munte. Din peisajul mioritic sunt aproape nelipsite deșeurile provenite din ambalaje. Din păcate (pentru mulți), modul în care sunt administrate deșeurile dezvăluie cu acuratețe psihologia și respectul de sine al unei populații sau comunități.

Legea 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje a stabilit măsuri menite să prevină producerea deșeurilor de ambalaje și destinate reutilizării ambalajelor, reciclării și celorlalte forme de valorificare.

Ulterior, s-a constatat că prevederile sale prezintă unele inconveniente legate de realizarea obiectivelor de reciclare/valorificare pe care le-a impus Directiva 94/62/CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje. Pentru înlăturarea neajunsurilor a fost necesară emiterea unui alt act normativ.

Astfel, în „Monitorul Oficial” 489/2015 a fost publicată OUG 38/2016 pentru modificarea și completarea Legii 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje.

Legea amintită a introdus regula conform căreia operatorii economici care comercializează produse ambalate în ambalaje reutilizabile au îndatorirea de a primi ambalaje reutilizabile la schimb ori de a rambursa, la cererea cumpărătorului, valoarea depozitului.

Potrivit unor știri juridice de ultimă oră, producătorii și comercianții vor aplica sisteme-depozit de administrare a ambalajelor, conform procedurii de implementare, control, monitorizare a sistemului-depozit, aprobată prin ordin al ministrului mediului. Astfel e încurajată refolosirea ambalajelor returnabile!

 

O mai bună gestionare

La nivel național trebuie atinse anumite obiective anuale legate de valorificarea sau incinerarea în instalații speciale cu valorificare de energie și, respectiv, de reciclarea deșeurilor de ambalaje, potrivit Legii 249/2015. Spre îndeplinirea acestor obiective, spune legea, operatorii economici trebuie să asigure gestionarea pe teritoriul național a ambalajelor care-au devenit deșeuri. Cum va fi realizat acest lucru?

Operatorii economici care introduc pe piață produse ambalate sunt responsabili pentru deșeurile generate de către ambalajele primare, secundare, terțiare, utilizate la ambalarea produselor proprii, mai puțin a ambalajelor de desfacere care sunt întrebuințate la locul vânzării pentru ambalarea produselor pe care aceștia le introduc pe piața internă.

La rândul lor, operatorii economici ce supraambalează produsele ambalate individual în scopul revânzării ori redistribuirii au responsabilitatea deșeurilor generate de către ambalajele secundare și terțiare introduse pe piață.

Sunt responsabili, pentru ambalajele în cauză, și operatorii economici care dau spre închiriere ambalaje, în orice fel, cu titlu profesional. Și operatorii economici ce introduc pe piață ambalaje de desfacere sunt responsabili pentru deșeurile produse de acestea.

Aceste responsabilități ale operatorilor economici se pot realiza individual, prin colectarea și valorificarea deșeurilor de ambalaje provenite din activitatea proprie sau preluate de la generatori/deținătorii de deșeuri, stații de sortare, colectori autorizați, gestionate prin intermediul operatorilor economici autorizați din punct de vedere al ocrotirii mediului în vederea colectării și valorificării deșeurilor de ambalaje.

În acord cu ultimele știri juridice, comisia de autorizare a operatorilor economici în scopul preluării responsabilității gestionării deșeurilor de ambalaje va fi constituită prin ordin al ministrului mediului.

 

Risc de sancționare…

Operatorii economici trebuie să introducă pe piață doar ambalaje la care suma nivelurilor concentrațiilor de plumb, mercur, crom, cadmiu, existente în ambalaj ori în componentele acestuia, nu este mai mare de 100 părți la milion, raportat la greutate. Nesocotirea acestei prevederi se sancționează cu amendă,15000-25000 de lei!

La fabricarea acestora, operatorii economici care produc ambalaje reutilizabile trebuie să țină seama de cerințele esențiale referitoare la caracterul lor reutilizabil, în așa fel încât ele să fie adecvate unor multiple reutilizări.

În sarcina operatorilor economici ce fabrică produse cărora li se aplică ambalaje reutilizabile s-a stabilit îndatorirea de a organiza un sistem pentru colectarea, în scopul reutilizarii multiple a ambalajelor, prin operatorii economici ce vând aceste produse ori prin centre special înființate pentru colectarea ambalajelor de acest gen.

O altă îndatorire a operatorilor economici ce fabrică produse cărora li se aplică ambalaje reutilizabile este asigurarea unei optime distribuții în teritoriu și a unei adecvate capacități a centrelor specializate de colectare, în așa fel încât să poată fi preluate ambalajele reutilizabile de la consumatori. Încălcarea acestei norme e sancționabilă cu o amendă de 15000-25000 de lei!

Licența de operare acordată unui operator economic căruia i s-au transferat responsabilitățile prin contract (autorizat fiind de către autoritatea publică centrală pentru ocrotirea mediului) va fi anulată din prima zi a anului ce urmează celui în care a fost efectuată constatarea, dacă persoanele împuternicite din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu constată, pentru al doilea an consecutiv, că n-au fost îndeplinite cel puțin obiectivele stabilite în anexa 3 la OUG 196/2005 privind Fondul pentru Mediu sau dacă nu vor fi respectate, de către operatorul economic, îndatoririle statornicite prin ordinul comun al ministrului mediului și al ministrului economiei, prin care s-a aprobat Procedura de autorizare pentru preluarea responsabilității gestionării deșeurilor de ambalaje.

În țara noastră, cantitatea anuală de deșeuri produsă pe cap de locuitor este de 365 kg. Circa 30% din toată cantitatea de deșeuri municipale o reprezintă deșeurile de ambalaje. Legea a stabilit o serie de responsabilități pentru anumiți operatori economici, dar o serioasă problemă este și responsabilitatea cetățenească.

Modul în care ne debarasăm de reziduuri atunci când ne aflăm pe domeniul public sau pe proprietatea altcuiva indică până unde am reușit să evoluăm ca indivizi, mai bine decât studiile, funcțiile sau bunurile deținute.

Invariabil, gunoiul se înlătură… Dar nu se-aruncă oriunde. Civilizația este un oaspete select, care ocolește orice zonă în care i s-ar așterne în cale covoare groase de gunoaie!