Hotărârea prealabilă şi recursul în interesul legii sunt instituţii juridice care garantează interpretarea unitară a legii. Legislaţia în vigoare, reglementează cele două instituţii este Capitolul VI din C. procedură penală iar justiţia are la dispoziţie cele doua instituţii care au un scop comun şi anume, acela de a asigura o practică judiciară unitară.

Privire comparativă asupra obiectului celor două instituţii

În cazul hotărârii prealabile dacă instanţa constată că are nevoie de lămuriri suplimentare în ceea ce priveşte interpretarea unei norme de drept poate sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a lămuri aspectele care i-au fost puse în atenţie.

Însă în cazul recursului în interesul legii, scopul îl constituie asigurarea unei practici unitare în cazul în care se constată că în practica instanţelor judecătoreşti sesizate cu aceleaşi chestiuni de drept s-au pronunţat soluţii diferite.

Am putea spune că instituţia pronunţării unei hotărâri prealabile vine în preîntâmpinarea pronunţării unui recurs în interesul legii. În timp ce în cazul primei instituţii cauza este deja în curs de judecată în cel de-al doilea caz instanţa a pronunţat o hotărâre.

Când se poate sesiza ICCJ?

În cazul în care în cursul judecăţii un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constată că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat anterior printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prealabilă prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti printr-un recurs în interesul legii.

Care sunt condiţiile de exercitare?

Din cele menţionate mai sus putem deduce şi condiţiile care menţionăm că trebuie îndeplinite cumulativ.

O prima condiţie în cazul hotărârii prealabile este aceea ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept cu care va fi sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prin urmare, dacă instanţa de judecată în faţa căreia se judecă pe fond cauza, consideră că invocarea respectivei norme de drept ce necesită o dezlegare de principiu nu este pertinentă pentru soluţionarea fondului cauzei, nu va sesiza Înalta Curte de Casaţie si Justiţie. Recursului în interesul legii asigură o practică unitară în cazul în care s-au pronunţat mai multe soluţii contradictorii în ciuda faptului că obiectul cererilor este acelaşi.

A doua condiţie, în ambele cazuri respectiva chestiune de drept trebuie să fie nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu se fi pronunţat.

A treia condiţie care trebuie îndeplinită doar în cazul recursul în interesul legii este să se facă dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează la cerere.

Cine poate iniţia procedura?

Trebuie să menţionăm faptul că doar instanţa de judecată este competentă să sesizeze Înalta curte de Casaţie şi Justiţie cu o cerere de pronunţare a unei hotărâri prealabile în cazul hotărârilor prealabile. În cel de-al doilea caz procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept printr-un recurs în interesul legii.

Ca o asemănare, părţile şi ceilalţi subiecţi procesuali nu pot fi iniţiatorii unor astfel de proceduri.

Efectele pe care le produc

Acestea sunt similare, în ambele cazuri dezlegarea dată problemelor/chestiunilor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Mai bine previi decăt să remediezi

Recursul în interesul legii intervine atunci când jurisprudenţa a ajuns deja în situaţia de a fi caracterizată ca fiind neunitară, însă procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronuntarea unei hotărâri prealabile asupra unei chestiuni de drept se vrea a fi o cale prin care să se prevină apariţia unei jurisprudenţe neunitare.

Este necesară o practică unitară pentru a nu se comite unele nedreptităţi, instituţia hotărârii prealabile previne o astfel de situaţie în timp ce recursul în interesul legii remediază situaţia aparută.