Noţiunea de hotărâre pilot nu este una uzuală şi nu este foarte cunoscută. Din acest motiv ne propunem să lămurim ce presupune această hotărâre, care sunt condiţiile în care poate fi pronunţată şi ce efecte are asupra statului împotriva căreia a fost pronunţată.
Ce reprezintă hotărârea pilot?
Procedura hotărârii-pilot a fost concepută ca o metodă prin care să se permită identificarea problemelor structurale subadiacente cererilor repetitive îndreptate împotriva multor state și prin care să se impună statelor respective soluționarea problemelor în litigiu.
În concret atunci când Curtea Europeană a Drepturilor Omului primeşte mai multe plângeri care au la bază aceeaşi problemă, poate să aleagă una dintre ele şi să dea în cazul ei o hotărâre numită “hotărâre/cauză – pilot”. Din acel moment, toate procesele din acel domeniu vor fi “îngheţate” la CEDO până când statul condamnat prin acea hotărâre remediază problemele.
De exemplu, în cazul în care Curtea Europeană a fost sesizată cu mai multe cereri, din partea cetăţenilor aparţinând aceluiaşi stat, prin care se invocă încălcarea art. 6 din Convenţie, dreptul la un procees echitabil, Curtea poate să aleagă una dintre ele şi să dea o hotărâre (pilot) care să fie aplicabilă tuturor cererilor cu care a sesizată.
Scopul deciziilor pilot ale CEDO este acela că, în situaţiile în care un număr mare de aplicanţi se adresează Curţii cu probleme similare, acestea vor fi soluţionate mai repede dacă se va implementa un remediu la nivel naţional, decât dacă fiecare caz este soluţionat individual la Strasbourg.
Caz practic. Cauza Atanasiu şi alţii împotriva României
CEDO a observat că mecanismul de retrocedare/compensare nu funcţionează în România şi nu există un progres semnificativ în privinţa rezolvării acestei probleme de către statul român. Astfel, Curtea a decis să aplice procedura pilot în două dosare care privesc sistemul român al retrocedărilor, dosare pe care le va folosi ca punct de plecare pentru remedierea deficienţelor din domeniul proprietăţii.
Problema a constituit-o ineficienţa mecanismului de despăgubire sau de restituire. Aceasta este o problemă recurentă şi răspândită în România. Cele trei reclamante s-au plâns de întârzierea cu care autorităţile române s-au pronunţat asupra cererii lor de restituire sau de acordare a unei despăgubiri pentru imobilele naţionalizate sau confiscate de stat înainte de 1989.
Ce a stabilit Curtea în hotărârea pilot pronunţată?
Curtea a dispus să se instituie măsuri generale pentru a permite realizarea efectivă și rapidă a dreptului la restituire. Până la instituirea acestor măsuri, Curtea a suspendat examinarea tuturor cererilor determinate de aceeași problematică.
În mare, hotărârea pronunţată în speţa sus amintită tranşează problematica retrocedării proprietăţilor confiscate de către statul român în perioada comunistă sau acordarea unor juste despăgubiri pentru lipsa dreptului de proprietate şi, constatând că legislaţia română actuală contravine dispoziţiilor art. 6.1 din Convenţie[1] şi ale art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie, obligă statul român să modifice reglementările din materia restituirii proprietăţilor în sensul respectării textelor legale amintite, suspendând judecarea tuturor cauzelor similare aflate pe rolul Curţii pentru un interval de 18 luni (perioadă până la sfârşitul căreia legislaţia va trebui pusă la punct), termen care a fost prelungit de nenumărate pentru a se finaliza procesul legislativ.
În România retrocedarea proprietăţilor preluate în mod abuziv de stat a constituit şi încă constituie o problemă în ciuda tuturor modificărilor legislative din domeniu. După pronunţarea acestei hotărâri pilot s-au adus unele modificări importante a modului în care se vor restitui imobilele preluate abuziv. Astfel, ca o noutate legislativă, Legea nr. 165/2013 prevede ca regulă restituirea în natură iar în cazul în care aceasta nu este posibilă are loc compensarea prin puncte, fiecărui punct fiindu-i stabilit o sumă iar acordarea despăgubirilor se va face eşalonat.
Concluzii
Spre deosebire de celelalte hotărâri pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului le pronunţă, hotărârile pilot identifică neregularităţile juridice naţionale care au determinat încălcarea anumitor drepturi comunitare, oferă anumite recomandări în vederea remedierii situaţiilor create şi obligă statul vizat să opereze modificările legislative necesare. Prin pronunţarea unei hotărâri pilot se poate stabili un anumit termen în care modificările legislative să fie efectuate, putându-se hotărî chiar amânarea sau „îngheţarea” judecării cauzelor din materia respectivă pentru o anumită perioadă.