Month: June 2016

  • Achiţi jumătate din amendă în 48 de ore beneficiezi de înjumătăţirea punctelor de penalizare

    Propunerea legislativă pentru completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a primit raport favorabil din partea Comisiilor de apărare şi de transporturi din Senat. Astfel, în cazul în care un conducător auto îşi achită jumătate din cuantumul amenzii în 48 de ore va beneficia de înjumătăţirea punctelor de penalizare şi a perioadei de suspendare a permisului de…

  • Notarii publici excluși mai greu din profesie şi nu pot fi cercetați pentru corupție

    Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaților prevede faptul că notarii publici vor fi excluși din categoria funcționarilor din punct de vedere al răspunderii penale, și vor fi excluși mai greu din profesie. Astfel notarilor publici  nu li se va mai aplica legislația anticorupție, reprezentată de Legea 78/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Acelaşi proiect ce se referă…

  • Structura anului şcolar 2016 – 2017 – Proiect

    Proiectul de ordin privind structura anului şcolar 2016-2017, a fost lansat, în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Programul naţional „Şcoala altfel”, inclus în proiect, cu o durată de 8 zile, se va desfăşura în două etape distincte: – la începutul anului şcolar (12-14 septembrie) – are ca scop acomodarea elevilor şi a profesorilor cu programul…

  • Scutirea timp de trei ani de la plata impozitului pe salariu pentru tinerii până în 25 de ani

    Consiliul Legislativ a aprobat proiectul de lege care prevede scutirea timp de trei ani de la plata impozitului pe salariu în cazul tinerilor cu vârsta de până în 25 ani. Cu toate acestea, Consiliul Legislativ a solicitat Guvernului explicaţii referitoare la sursele bugetare care vor susţine această modificare. Conform proiectului, tinerii cu vârsta până în…

  • Obligaţiile angajatorului în cazul caniculei

    Angajatorii au obligaţia de a dispune măsuri specifice pentru protejarea angajaţilor, în perioadele în care se înregistrează temperaturi extreme. Măsurile de protecţie se stabilesc de către angajator împreuna cu reprezentanţii sindicatelor sau reprezentanţii aleşi ai angajaţilor. Temperaturile ridicate extreme sunt considerate temperaturile de peste 37 grade celsius, respectiv valorile indicelui temperatura-umiditate de peste 80. Acest…

  • Notarii publici îşi pierd statutul doar în cazul în care sunt condamnaţi definitiv

    Notarii publici îşi pierd statutul profesional doar dacă sunt condamnaţi definitiv la închisoare cu executare pentru infracţiuni de serviciu. Este principala modificare adoptată de Camera Deputaţilor la Legea notarilor. În varianta venită de la Senat, acesta prevedea că notarii vor fi excluşi din profesie „în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau…

  • Justiţia din România a primit din nou o bilă neagră din partea Curţii Europene a Drepturilor Omului

    Tot mai multe cereri se primesc de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea cetăţenilor români care au fost parte într-un proces. Românii se plâng din ce in ce mai mult de nedreptităţile justiţiei româneşti şi găsesc o salvare în Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Acest lucru a făcut ca România să se afle…

  • De la 1 iulie scade preţul energiei electrice

    Comitetul de reglementare al Autorității Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat în şedinţa din 22 iunie 2016 următoarele: menținerea în semestrul II 2016 a tarifelor reglementate de energie electrică aprobate prin Ordinul președintelui ANRE nr. 176/2015; reducerea tarifelor CPC aplicate ȋn semestrul II 2016, ȋn medie cu cca. 2,5 % față de cele…

  • Guvern: Casa Regală va avea personalitate juridică

    Executivul, în colaborare cu reprezentanţii Casei Regale, a iniţiat un proiect de Lege care prevede că Casa Regală a României va avea personalitate juridică, Şeful Casei regale va fi recunoscut ca demnitar public, iar Palatul Elisabeta va fi atribuit cu folosinţă gratuită şi va funcţiona ca reşedinţă a Casei Regale. Actul normativ mai prevede şi…

  • Noutăți legislative privind cariera de polițist și ocuparea locurilor vacante din poliție

    De multă vreme se afirmă că există un deficit de personal la nivelul instituțiilor MAI și, pe de altă parte, o carieră în poliție rămâne (încă) atractivă pentru numeroși tineri. Dat fiind numărul de posturi vacante în poliție, au fost impuse recent, pe cale legislativă, o serie de măsuri. Alte prevederi de dată recentă se…