Știri juridice! Legea privind insolvența persoanelor fizice a cauzat… schimbări la ONRC


oRCUn gânditor spunea, cândva, că atunci când te afli într-o împrejurare dificilă nu trebuie să consideri că-i un capăt de lume, deoarece situația se va schimba, fenomen care se va petrece, negreșit, și atunci când te afli într-o situație fericită!

Nici binele, nici răul, așa cum le înțelegem noi, nu sunt de neclintit. Doar adevărul este astfel. Numai că adevărul total se află dincolo de noi. Singurul lucru sigur și constant al acestei lumi este prefacerea. Schimbarea. Faptul că transformarea e un element care definește lumea noastră, sub absolut toate aspectele, a fost observat încă din negura timpurilor.

Omul a încercat, mereu, să-și facă un aliat din schimbare. Sau măcar să îmblânzească imprevizibilul. Legendarul înțelept chinez Fu Xi este cel căruia i se atribuie paternitatea teoriilor pe care se întemeiază „Cartea prefacerilor” (Yi Jing), această lucrare străveche intrând în istorie ca una dintre primele încercări de deslușire a legilor ce determină viitorul și de a face, astfel, mai suportabilă teama de imprevizibil. Desigur, și omului modern i-ar place să cunoască viitorul, fie și parțial.

Deocamdată, imprevizibilul nu poate fi îmblânzit. În schimb putem valorifica oportunitățile prezentului și ne putem îmbunătăți capacitatea de reacție la schimbare, de adaptare. Lucru valabil și la nivel instituțional, organizațional, statal. Pentru că totul este în schimbare… Mai ales legislația românească!

 

Modificarea regulamentului ONRC

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului funcţionează în subordinea Ministerului Justiţiei, fiind o instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului de justiţie. ONRC posedă un patrimoniu propriu, autonomie funcţional-decizională. În subordinea ONRC funcţionează oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale.

Regulamentul de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale a fost aprobat prin Ordinul (ministrului justiției) nr. 1082/C/2014.

După cum se știe, principala funcţie a registrului comerţului ţinut de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale este înregistrarea persoanelor juridice supuse obligaţiei de înregistrare, precum şi a persoanelor fizice autorizate, a întreprinderilor individuale şi a întreprinderilor familiale care desfăşoară activităţi economice.

În același timp, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului publică Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În momentul de față, Oficiul Național al Registrului Comerțului deține prerogative de trebuință pentru dizolvarea judiciară și lichidarea aferentă, potrivit prevederilor din Legea societăților (31/1990), aici fiind inclusă înlocuirea sau desemnarea lichidatorilor, din oficiu ori la solicitarea celor interesați.

În „Monitorul Oficial” nr. 461/2016 a văzut lumina tiparului Ordinul 2207/C/2016 pentru modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a Oficiului Național al Registrului Comerțului și a oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale, aprobat prin Ordinul ministrului justiției 1082/C/2014.

 

Schimbări la nivel de structură…

Cum spuneam, Buletinul Procedurilor de Insolvență își îndeplinește rolul în Oficiul Național al Registrului Comerțului, deținând o funcție de comunicare, citare și informare cu privire la actele procedurale emise de către instanțe și de către practicienii insolvenței, pe parcursul procedurilor de insolvență ai căror subiecți sunt persoanele juridice.

La parcurgerea ultimelor noutăți legislative putem afla că structura în care va funcționa Direcția Buletinul Procedurilor de Insolvență va cuprinde un serviciu de asistență juridică, un serviciu de procesare acte de procedură, un serviciu de asistență tehnică și publicare, un serviciu de furnizare și unul de editare, cărora li se adaugă cele 42 de structuri teritoriale de la nivel de oficii ale registrului comerțului.

În cadrul serviciului de asistență juridică va fi asigurată îndrumarea metodologică în scopul publicării actelor procedurale în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, secțiunea rezervată pentru persoanele juridice, PFA-uri, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale și secțiunea rezervată persoanelor fizice ce au obligații ce nu izvorăsc din exploatarea unei întreprinderi și îndrumarea metodologică legată de înregistrarea în registrul comerțului a actelor de procedură care au fost emise de către instanțe, administratorii judiciari, lichidatorii judiciari.

Acolo se vor desfășura activități precum verificarea actelor de procedură menite să fie publicate în Buletin sau executarea lucrărilor de grefă pentru radierea debitorilor din Buletin – secțiunea persoanelor fizice cu obligații ce nu derivă din exploatarea unei întreprinderi.

Primirea, pregătirea și înregistrarea în sistem a cererilor de publicare a actelor de procedură și a unor alte acte emise de către instanțele de judecată, administratorii judiciari, lichidatorii judiciari, comisiile de insolvență, transmise direct la ONRC, în scopul publicării în Buletin, secțiunea rezervată persoanelor juridice, persoanelor fizice autorizate și secțiunea dedicată persoanelor fizice cu obligații ce nu rezultă din exploatarea unei întreprinderi va reveni Serviciului procesare acte de procedură.

Acest serviciu se va ocupa și de generarea și comunicarea dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare, comunicare, notificare, convocare.

 

Insolvența persoanelor fizice și implicațiile sale

Pentru a fi respectată Legea privind procedura insolvenței persoanelor fizice, s-a impus constituirea secțiunii „Debitori, persoane fizice cu obligații care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” în cadrul Buletinului Procedurilor de Insolvență.

Acolo trebuie să fie date publicității actele de procedură pe care le-au emis instanțele de judecată, lichidatorii și adminstratorii de procedură, ca participanți la procedura insolvenței persoanei fizice.

Urmarea? Dacă vom consulta Referatul de aprobare a ordinului nou publicat în „Monitorul Oficial” vom sesiza cu ușurință că, prin constituirea secțiunii „Debitori, persoane fizice cu obligații care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi”, va avea loc o sporire a activității realizate în legătură cu Buletinul Procedurilor de Insolvență.

În primul rând vor fi preluate actele de procedură de la instanțele de fond (judecătorii), de la instanțele de apel (tribunale), precum și de la comisiile teritoriale de insolvență. Actele de procedură vor trebui publicate în Buletin și arhivate.

Vești bune pentru căutătorii unui loc de muncă. Această creștere a volumului de activitate, apărută în virtutea Legii privind procedura insolvenței persoanei fizice (151/2015), se lasă și cu… angajări. Se poate preconiza că va fi de muncă, nu glumă.

La calcularea numărului de posturi necesar se va ține seama de însemnatul număr de proceduri de insolvență (ce vor fi) demarate pentru persoane fizice. Efectiv, sunt sute de mii de români care pot intra, lejer, sub incidența prevederilor Legii 151/2015, spre a-și clarifica situația pasivelor și activelor personale.

Chiar dacă apetitul pentru credite luate „doar cu buletinul” și „fără adeverință” s-a redus considerabil, se pare că procedurile de insolvență deschise pentru persoanele fizice vor fi, multă vreme, mai numeroase decât cele demarate pentru persoanele juridice. Nu trebuie să fii Mafalda pentru a prezice acest lucru. Viitorul, teritoriu al schimbării, posedă și o doză de previzibil!