Potrivit legislaţiei curente, urmărirea penală nu se mai poate începe direct faţă de o anumită persoană nici în situaţia în care aceasta este indicată în actul de sesizare.

Începerea urmării penale se dispune  in rem, aceasta este o  expresie latină folosită pentru a desemna împrejurarea că efectele unor acte sau măsuri procesuale se referă numai la faptă

Codul de procedură penală instituie caracterul obligatoriu al începerii urmăririi penale anterior efectuării oricăror acte de cercetare.

Aceasta nouă așezare a concepției privind limitele și fazele urmăririi penale răspunde unor exigențe ținând de observarea strictă a principiului legalității; instituția actelor premergătoare, din vechea reglementare, nu răspundea în totalitate acestora (în principal întrucât permitea strângerea de probe în afara procesului penal), iar ponderea pe care, în practica organelor de urmărire penală, a cunoscut-o utilizarea acestei instituții a creat necesitatea instituirii unei reglementări care să nu mai permită desfășurarea vreunei activități specifice urmăririi penale în afara unui cadrul procesual bine definit.

Însă aceste dispoziţii nu au scăpat de criticile şi de formularea de excepţii de neconstituţionalitate.

Una dintre deciziile pe care Curtea Constituţională le-a soluţionat este Decizia nr. 236/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 426/07.06.2016.

Motivele invocate

Se susţine că dispoziţiile legale ale art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât stabilesc ca regulă începerea urmăririi penale în cauză in rem, şi nu in personam, organele de urmărire penală neavând obligaţia de a identifica cu precădere autorul prezumtiv al faptei, pentru ca acesta să fie astfel informat despre existenţa anchetei.

În acest fel se oferă organelor de urmărire penală posibilitatea să încalce în mod flagrant dreptul la apărare al persoanei faţă de care se efectuează cercetări, desfăşurând mare parte din anchetă fără ca persoana cercetată să cunoască acest lucru, chiar dacă, din actele de la dosar era evidentă identitatea persoanei.

Totodată, procedura nu asigură un echilibru între drepturile acuzării şi cele ale apărării, acuzatul fiind într-o poziţie dezavantajoasă prin suprimarea dreptului avocatului suspectului sau inculpatului de a participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală. De asemenea, dreptul la apărare rămâne un drept formal, lipsit de orice conţinut în condiţiile în care urmărirea penală se desfăşoară in rem, deşi probele se administrează în defavoarea unei persoane identificate.

Soluţia Curţii Constituţionale

Faptul că nu este posibilă dobândirea calităţii oficiale de suspect imediat ce organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la săvârşirea unei fapte penale de către una sau mai multe persoane reprezintă o garanţie justificată de necesitatea protejării drepturilor persoanelor împotriva cărora a fost formulată o astfel de sesizare, pentru ca acestea să nu fie supuse unor acuzaţii penale fără o minimă verificare a susţinerilor din care să rezulte atât existenţa faptei şi inexistenţa vreunui caz care împiedică exercitarea acţiunii penale, cât şi suspiciunea rezonabilă că au săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

Se susţine ca persoana interesată are posibilitatea să conteste legalitatea anumitor probe şi acte de urmărire penală şi să se opună utilizării lor în procedura de filtru.

Concluzii

Dispozițiile legale asigură caracter echitabil desfășurării urmăririi penale şi nu instituie o nedreptitate: pe de o parte, răspund exigenței ca orice acte de cercetare să se desfășoare într-un cadrul procesual (alin. 1 al art. 305); pe de altă parte, instituie o garanție în sensul că nicio persoană nu este pusă sub acuzație în lipsa unor indicii rezonabile că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală (alin. 3 al art. 305).

Instituţia începerii urmăririi penale in rem produce efecte pozitive asupra celerităţii soluţionării unei cauze penale şi a înlăturat o lacună a vechilor dispoziţii procesual penale.