Persoanele condamnate penal pentru săvârşirea unor infracţiuni nu pot exercita o funcţie publică iar în cazul în care se află în exercitarea funcţiei şi sunt condamnate penal, raporturile de serviciu încetează de drept.
În cazul în care o persoană a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face incompatibilă exercitarea funcţiei, nu poate ocupa o funcţie publică.
S-a constatat că există diferenţe şi neconcordanţe între prevederile legislative. În timp ce Legea nr 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în art. 54 lit. h), nu face menţiune dacă hotărârea de condamnare este definitivă sau nu, în Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali în art. 9 alin. 2 lit. f) se specifică faptul că hotărârea este definitivă. Acestea au fost considerentele pentru care s-a sesizat Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate.
Motive invocate
Textele de lege criticate creează o situaţie discriminatorie pentru funcţionarii publici condamnaţi la pedeapsa închisorii, raportat la alte categorii de persoane asimilate funcţionarilor publici, respectiv consilierii locali şi primarii, cărora, potrivit art. 9 alin. (2) lit. f) şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, le încetează de drept mandatul înainte de expirarea duratei normale a acestuia doar atunci când are loc condamnarea printr-o hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de libertate.
Discriminarea provine şi din faptul că textele de lege criticate nu disting încetarea de drept a raportului de serviciu în funcţie de modalitatea de executare a pedepsei. Pentru funcţionarii publici raportul de serviciu încetează de drept şi în situaţia în care se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare, perioadă în care este suspendată şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Mai mult, Legea nr. 393/2004 nu distinge cu privire la categoria de infracţiuni care ar putea determina încetarea de drept a mandatului înainte de termen, ci numai cu privire la modul de executare a pedepsei. În schimb, textele de lege din Legea nr. 188/1999 stabilesc şi infracţiunile care au drept consecinţă interdicţia de a ocupa o funcţie publică, ceea ce este discriminatoriu în condiţiile în care şi Curtea Constituţională a statuat că suspendarea executării pedepsei accesorii nu este de natură a vătăma în vreun fel drepturile persoanei condamnate.
Soluţia Curţii
Regimul juridic al funcţionarilor publici este guvernat de dreptul administrativ, pe când cel al aleşilor locali are caracter de drept constituţional, fiind nominalizat expres în Legea fundamentală, în secţiunea dedicată administraţiei publice locale. Potrivit art. 121 alin. (1) şi (2) din Constituţie, consiliile locale şi primarii sunt autorităţi alese ale administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe şi care rezolvă treburile publice în aceste unităţi administrativ – teritoriale.
Din cele precizate rezultă natura juridică distinctă a celor două categorii de persoane, care justifică instituirea unor regimuri juridice diferite.
În ce priveşte prevederile de lege criticate în cauza de faţă, este de observat că, nu fac nicio distincţie după cum pentru săvârşirea infracţiunii se dispune executarea pedepsei privative de libertate sau suspendarea executării acesteia. Or, nici această lipsă de diferenţiere nu conduce la vreo discriminare sau nedreptitate faţă de categoria aleşilor locali, care, astfel cum s-a precizat mai sus, prezintă caracteristici diferite faţă de funcţionarii publici.
Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 188/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 427/07.06.2016.
Concluzii
Diferenţa considerabilă a regimului juridic provine din faptul că dobândirea calităţii de ales local reprezintă rezultatul voinţei colective, expresie a votului egal, direct, secret şi liber exprimat de cetăţenii unei anumite comunităţi locale. Funcţionarul public este numit în funcţie printr-un act de putere de către o autoritate publică, legitimitatea acestuia fiind consecinţa calităţilor profesionale dovedite prin concurs, spre deosebire de alesul local căruia, aşa cum s-a arătat, îi conferă legitimitate votul popular.