Conform noilor şi vechilor prevederi legislative în domeniul fiscal o persoană impozabilă stabilită în România poate opta pentru regimul special de scutire pentru întreprinderile mici.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană impozabilă pentru a se bucura de aceste prevederi sunt prevăzute în art. 310  Cod fiscal şi art. 152 Vechiul Cod fiscal.

Persoana impozabilă care îndeplineşte condiţiile pentru aplicarea regimului special de scutire poate opta oricând pentru aplicarea regimului normal de taxă.

Acest beneficiu a fost preluat şi în noua reglementare, dacă comparăm prevederile legislative condiţiile, obligaţiile şi drepturilor persoanelor care aplică regimul special de scutire, acestea sunt aceleaşi.

Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţie de neconstituţionalitate, excepţie care priveşte art. 152 Vechiul Cod fiscal.

Ce motive s-au susţinut în susţinerea excepţiei?                                                                       

Atât art. 310 alin. (1) Cod fiscal cât şi art. 152 alin. (1) Vechiul Cod fiscal conţin aceleaşi prevederi, iar potrivit acestora persoana impozabilă stabilită în România a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 65.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi se rotunjeşte la următoarea mie, respectiv 220.000 lei, poate aplica scutirea de taxă, denumită în continuare regim special de scutire, pentru operaţiunile prevăzute de lege, cu excepţia livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, care sunt scutite.

Se susţine că textul criticat este neconstituţional, deoarece referinţa “la data aderării“, nesuplinită de o prevedere expresă a unui echivalent în lei, a datei certe şi eventual al unui curs euro/leu, nu poate reprezenta o bază legitimă de impunere a unor obligaţii fiscale indiferent de natura acestora. Informaţia trebuie să fie clară, întrucât se adresează unor contribuabili ce au dreptul să îşi ţină evidenţa încasărilor şi cheltuielilor în partidă simplă, prin înregistrarea acestora într-un singur registru de încasări şi plăţi.

Confuziile create de legislaţia fiscală prin lipsa reglementării exprese a unor valori de referinţă pentru o altă monedă decât cea naţională nu pot fi interpretate decât în sensul încălcării dreptului la o informare corectă şi exactă, care nu lasă loc la interpretări şi neînţelegeri.

Ce a considerat Curtea Constituţională?

Curtea constată prin Decizia nr.200/2016 publicată în Monitorul Oficial nr.424/2016 că această excepţie este neîntemeiată. De principiu, stabilirea prin lege a unei date de referinţă pentru cursul de schimb ce trebuie avut în vedere la calcularea echivalentului în lei al sumei în euro ce constituie plafonul cifrei de afaceri pe care textul de lege îl prevede nu este o nedreptitate şi corespunde exigenţelor de securitate juridică impuse de principiul legalităţii instituit de art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Susţinerea potrivit căreia, dispoziţiile Codului fiscal să se raporteze la cursul Băncii Naţionale a României pentru anul în curs nu este de natură să releve neîndeplinirea de către autorităţi a obligaţiilor de informare corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal sau o lipsă de claritate a normei criticate.

Concluzii

Legiuitorul are posibilitatea de a reglementa o dată de referinţă pentru cursul de schimb valutar ce trebuie avut în vedere la calculul echivalentului în lei.

Persoane impozabile pot fi: persoane fizice, persoane juridice, entităţi nonprofit care desfăşoară activităţi economice.

Persoanele care aplică regimul special de scutire, au obligaţia să ţină evidenţa livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii care ar fi taxabile dacă nu ar fi realizate de o mică intreprindere, cu ajutorul jurnalului pentru vânzări, precum şi evidenţa bunurilor şi a serviciilor taxabile achiziţionate, cu ajutorul jurnalului pentru cumpărări.