Conform legislaţiei în vigoare, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani.

Art. 194 lit. c) C.procedură civilă prevede că trebuie să se arate şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, în cazul în care obiectul cererii este evaluabil în bani.

Aceste dispoziţii vin în contradictoriu, pe de o parte se prevede posibilitatea evaluării obiectului după preţuirea reclamantului şi pe de altă parte se prevede obligativitatea arătării modului de calcul prin care s-a ajuns la această valoare.

În acest sens s-a formulat şi o excepţie de constituţionalitate care a fost soluţionată prin Decizia nr. 230/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 412 din data de 01.06.2016.

Motivarea excepţiei

Se susţine că textul legal criticat conferă reclamantului posibilitatea de a determina/indica valoarea obiectului acţiunii după propria apreciere, însă această posibilitate este anulată de instituirea obligaţiei de a indica modul de calcul prin care a ajuns la determinarea valorii şi înscrisurile corespunzătoare. Nu în toate litigiile este posibilă determinarea valorii obiectului acţiunii încă din faza de regularizare a cererii de chemare în judecată. Problema determinării valorii obiectului, în unele cauze, fiind complexă, în acest sens fiind necesar demersul unor specialişti sau experţi.

Este încălcat în acest mod dreptul de acces liber la justiţie, drept prevăzut de art. 21 din Constituţie.

Opinia Curţii

Curtea Constituţională a reţinut că instituirea unor condiţii formale ale cererii de chemare în judecată nu poate fi considerată drept o negare a efectivităţii dreptului de acces la justiţie, ci aceasta constituie o expresie a obligativităţii exercitării drepturilor şi libertăţilor cu bună – credinţă, în limitele instituite de lege. Mai mult, nerespectarea condiţiilor prescrise pentru conformitatea cererii introductive de instanţă nu atrage în mod necondiţionat anularea actului procedural, deoarece există posibilitatea modificării sau completării acestuia în termenul stabilit de instanţă. Astfel, prevederile art. 200 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, dispun asupra necesităţii comunicării în scris de către instanţă,  reclamantului, a lipsurilor constatate în legătură cu cererea de chemare în judecată, cu menţiunea regularizării acestora în termenul stabilit. Aceată prevedere legislativă reprezintă o concretizare a principiului rolului activ al judecătorului, tocmai în vederea asigurării accesului efectiv la justiţie al titularului cererii.

Din aceste considerente, Curtea a respins ca neintemeiată excepţia de neconstituţionalitate.

Concluzii

Obiectul cererii şi valoarea lui prezintă importanţă, deoarece fixează limitele cadrului procesual în care se va desfăşura judecata, determină competenţa şi un anumit cuantum al taxei judiciare de timbru.

Din aceste motive este important ca încă de la începutul acţiunii în justiţie să se stabilescă cuantumul obiectului cererii atunci cînd este evaluabil în bani. În cazul acesta se preîntâmpină invocarea excepţiei de necompetenţă, asigurându-se bunul mers al procesului.