Acreditarea hotelurilor și a pensiunilor pentru desfășurarea taberelor studențești. Noutăți legislative!


seasideE timpul ca vara să-și intre în drepturi! Ne aflăm în sezonul în care o mare parte a populației României se gândește la modul cel mai serios la concedii, excursii, tabere. Unii petrec mai mult timp cu gânditul și planificarea… decât în vacanță. Dar tot omul ar trebui să-și rezerve măcar o săptămână pentru odihnă și relaxare în vara aceasta.

Printre cei care n-au niciodată nevoie de invitații prea stăruitoare la distracție se numără studenții. Bine fac! Păi, când ești mai liber de griji și mai bine antrenat pentru voie-bună și relaxare decât în studenție?! Însă, vacanțele studențești mai sunt așteptate de o categorie de persoane: întreprinzătorii deținători de unități de cazare în zonele turistice!

Ordinul 440/2016 (al ministrului tineretului și sportului) pentru aprobarea Normelor metodologice privind acreditarea persoanelor juridice și persoanelor fizice autorizate în vederea colaborării privind desfășurarea activității de tabără pentru programul național „Tabere studențești 2016” a văzut lumina tiparului în „Monitorul Oficial” 402/2016.

Din recentele noutăți legislative rezultă că vor putea colabora cu Ministerul Tineretului și Sportului acei operatori economici care au drept obiect de activitate administrarea unităților de cazare și alimentație publică clasificate în acest scop și stăpânesc ori administrează unități de cazare și alimentație publică.

De regulă, în alcătuirea fiecărei comisii de acreditare și de contestație vor intra angajați ai Direcției Generale Tineret; totuși, în situații aparte, atribuțiile legate de acreditarea operatorilor economici privați pot fi delegate persoanelor care activează în cadrul direcțiilor județene de sport și tineret.

Anual, va fi organizată câte o repriză de acreditare iar persoanele juridice și cele fizice autorizate își vor depune dosarele de acreditare la registratura ministerului (tineretului și sportului). Anunțarea intervalului de depunere a dosarelor va fi realizată pe pagina web a ministerului. Pentru avizare, solicitanții trebuie să depună o serie de documente (copii contracte, autorizații etc.).

Consecința absenței unui document? Dosarul va fi respins de către comisia de verificare. Pe durata perioadei de verificare, comisia poate cere informații suplimentare. Nefurnizarea lor determină neacordarea avizului!

 

Situația de la fața locului

La fața locului vor fi verificate, de comisia de acreditare, mai multe aspecte, precum starea globală a construcției, numărul de locuri în cameră, starea mobilierului, a sălii de mese, a grupurilor sanitare.

Parcurgând recentele știri juridice, putem afla că studenții vor fi cazați în unități clasificate potrivit legislației naționale și standardelor internaționale, fiind acceptate unitățile de cazare clasificate cu minimum 2 stele ori 3 margarete, în limita a maximum 60 de lei pe zi pentru fiecare student. Într-o cameră, nu va fi îngăduită cazarea unui număr mai mare de beneficiari decât numărul de locuri pentru care a fost clasificată aceasta.

Fiecare cameră va trebui să aibă grupul său sanitar. Instalațiile sanitare și electrice trebuie să nu prezinte probleme. Spațiile de cazare vor fi asigurate contra furturilor. Grupurile sanitare trebuie dezinfectate zi de zi. Apa caldă și rece, la discreție. Schimbarea lenjeriei va fi efectuată la începutul fiecărei serii de tabără.

Pentru succes în afaceri trebuie să oferi, întotdeauna, ceva mai mult decât concurenții. Să te evidențiezi, cumva… Micile detalii pot fi decisive! Operatorii economici care, pe lângă elementele esențiale de cazare, vor furniza servicii în plus (ex.: aer condiționat, acces gratuit la internet), vor căpăta întâietate la achiziționarea pachetului de servicii.

Sala în care va fi servită masa va trebui să aibă o capacitate de minimum 50% din capacitatea de cazare. Studenții care-au primit un loc în tabără vor avea acces la toate serviciile pe care le au la dispoziție turiștii obișnuiți, în privința locului de servire a mesei, fără a conta dacă plata se face în numerar sau prin bonuri valorice.

Din oferta de meniu nu vor absenta, sub niciun chip, gustările calde, ciorbele, mâncărurile gătite, salatele, deserturile. La fiecare masă a zilei vor fi asigurate cel puțin 50% dintre sortimentele fiecărui fel de mâncare specific mesei respective, existând cel puțin trei variante de meniu complet. Timpul maxim de așteptare de la preluarea comenzii până la servire poate varia între 10 și 30 de minute, după complexitatea comenzii.

După verificarea efectuată la fața locului, componenții comisiei vor completa fișele de evaluare. Datele constatate vor fi înregistrate într-un proces-verbal, încheiat la fața locului, prezent fiind și reprezentantul operatorului economic care a cerut avizarea.

Acreditarea va fi acordată pornind de la notele acordate, de către membrii comisiei. Notarea se va face de la 1 la 10. Pentru obținerea acreditării locația va trebui să capete cel puțin nota 7. Locațiile acceptate vor fi clasificate în trei categorii – A, B, C, după note.

Operatorii economici care-au reușit să capete o notă „de trecere” pentru acreditare vor fi notificați de către minister (după verificarea locațiilor), pentru ca reprezentantul lor legal să vină la sediul ministerului, spre a semna protocolul de colaborare.

Ceilalți, care n-au reușit să capete șaptele salvator vor fi înștiințați în scris, având posibilitatea de-a formula o contestație, pe care vor depune-o la registratura ministerului. Comisia de contestație va veni la fața locului, unde va fi luată o decizie… definitivă.

Studenții trebuie să obțină note de trecere, pentru a lăsa în urmă grijile și a valorifica la maximum oportunitățile de agrement ale verii. În lumina celor mai sus prezentate, acest lucru e valabil, dar dintr-o altă perspectivă – cea a oportunităților de profit, și pentru operatorii economici din turism. Succes tuturor!