Conform legislaţiei în vigoare, pentru asigurarea unei bune judecăţi, în primă instanţă, există posibilitatea conexării mai multor procese. Conexarea este posibilă dacă între procese există o  anumită identitate, sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură. Excepţia conexităţii îşi găseşte temeiul de drept în art. 139 C. procedură civilă.

Această excepţie poate fi invocată din oficiu sau la cererea uneia dintre părţi, până la primul termen de judecată ulterior, înaintea instanţei ulterior sesizate, care se va pronunţa prin încheiere. Aceasta poate fi atacată doar odată cu fondul.

Situaţia  pusă în atenţia Curţii

Tribunalul Mehedinţi a solicitat Curţii să se pronunţe dacă dispoziţiile art. 139 alin. (2) C. procedură civilă nu contravin dispoziţiilor constituţionale.  Aceasta suţine că prin posibilitatea de a ataca încheierea doar odată cu fondul se aduc atingeri dreptului la un process echitabil şi a soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil. Înlăturarea controlului judecătoresc prin imposibilitatea atacării pe calea apelului, duce la încălcarea dreptului părţilor la un process echitabil iar conexarea la instanţa aflată într-un stadiu avansat al procedurii, duce la stagnarea cursului rezonabil al procesului.

Soluţia Curţii

În opinia majoritară a Curţii, dispoziţiile referitoare la excepţia conexităţii, trebuie privită în contextual general al reglementării privitoare la căile de atac ce pot fi exercitate împotriva încheierilor premergătoare. iar faptul că încheierea pronunţată asupra conexităţii poate fi atacată numai odată cu fondul reprezintă o aplicare a regulii generale prevăzută de art. 466 alin. (3) C. procedură civilă care prevede faptul că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel. În acest mod se împiedică prelungirea excesivă a duratei procesului şi contribuie, prin aceasta, la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

De asemenea s-a constatat că aceste dispoziţii nu aduc atingere dreptului la un process echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece prin posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva încheierii pronunţate asupra excepţiei conexităţii odată cu fondul cauzei, se asigură o judecată fluentă.

Curtea, a respins, ca neîntemeiată, excepţia invocată mai sus.

Concluzii

Este interesant faptul că, această decizie nu este una care a fost luată cu unanimitate, ci există şi o opinie separată la dispoziţiile cărora ne raliem şi noi.

Încheierea pronunţată de instanţă în soluţionarea excepţiei nu este una interlocutorie, ci preparatorie, prin urmare nu sunt aplicabile dispoziţiile generale.  Ne argumentăm această opinie pe dispoziţiile art. 235 C. procedură civilă care defineşte încheierile interlocutorii ca fiind cele prin care fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.

Posibilitatea de a ataca încheierea ar fi constituţională dacă măsura ar permite atacarea pe cale separată a încheierii pronunţate asupra conexităţii până la soluţionarea pe fond.