Noi condiții privind procedura retragerii autorizării auditorului financiar


audit intern
Se spune că  „reputația este ceea ce se presupune că ești.” (John C. Maxwell) Există profesii în care nu poți accede fără să se verifice buna reputație. Există cazuri în care pierderea bunei reputații echivalează cu pierderea dreptului de a mai putea exercita o anumită profesie.

Legiuitorul a decis că auditorii financiari își pot pierde pâinea dacă buna reputație le-a fost compromisă. Procedura de retragerea a autorizării acestora, precum și modalitatea de suspendare a calității de membru al Camerei Auditorilor Financiari din România sunt descrise în normele privind buna reputație a auditorului financiar publicate în Monitorul Oficial 251 din 5 aprilie 2016.

Cui i se aplică aceste norme?                                                                        

Legea se aplică pentru membrii Camerei care sunt auditori financiari, persoane fizice  care, din punct de vedere al exercitării profesiei, pot fi activi sau nonactivi și persoane juridice. Fără condiția bunei reputații nu poți dobândi calitatea de auditor financiar membru al Camerei, iar pierderea ei duce automat la retragerea autorizării auditorului financiar.

În ce situații poate fi compromisă buna reputație?

Știrile juridice prevăd că buna reputație a unui auditor financiar este compromisă dacă acesta este condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție fără să fi intervenit reabilitarea, dacă i-a fost aplicată, prin hotărâre definitivă de condamnare, pedeapsa complementară și/sau accesorie a interzicerii activității de audit financiar sau i-a fost aplicată, prin hotărâre definitivă, măsura de siguranță privind interzicerea exercitării acestei profesii. În astfel de cazuri, retragerea autorizării auditorului financiar este obligatorie.

Dacă auditorul financiar a fost sancționat disciplinar sau administrativ sau dacă i-au fost aplicate restricții privind desfășurarea activității în domeniul financiar-contabil pentru aspecte de natură profesională și efectele sancțiunii sau ale restricției nu au încetat, atunci Camera va analiza buna reputație, de la caz la caz.

Dacă auditorul financiar este condamnat printr-o hotărâre nedefinitivă pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție, existând suspiciuni cu privire la compromiterea bunei sale reputații, Consiliul Camerei poate dispune suspendarea sa până când se pronunță o hotărâre definitivă. Aceeași măsură va fi luată și dacă față de auditorul financiar persoană fizică a fost luată o măsură preventivă privativă sau restrictivă de libertate într-un proces penal până la încetarea acestor măsuri.

Care este procedura retragerii autorizării auditorului financiar?

Noutățile legislative prevăd că membrii Camerei au obligația de a transmite anual până la 31 martie către Departamentul servicii pentru membri camerei (DSM) o declarație pe propria răspundere cu privire la faptul că are o bună reputație. Dacă nu mai îndeplinesc condițiile bunei reputații, au obligația de a notifica DSM în 10 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință de acea situație.

Procedura de retragere a autorizării auditorului financiar se declanșează în urma unei sesizări adresate Camerei sau prin autosesizare. Rețineți că sesizarea trebuie să cuprindă datele auditorului la care se referă, indicarea criteriului de bună reputație care nu este îndeplinit, dovezile în susținerea celor afirmate și semnătura autorului sesizării. Sesizarea este trimisă Departamentului de etică, conduită profesională și investigații (DECPI). Rețineți că sesizările nesemnate sau anonime se clasează, însă cele clasate pot sta la baza unei autosesizări.

Dacă sesizarea privește cazurile ce duc la retragerea autorizării, DECPI va întocmi un referat cu privire la faptele sesizate, probele administrate,concluziile și propunerile sale care va fi trimis Consiliului Camerei care va finaliza procedura de retragere a autorizării în 6 luni de la primirea acestui referat.

Auditorul în cauză va fi convocat în scris prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire cu 10 zile lucrătoare anterioare datei stabilite de Consiliul Camerei. Dacă scrisoarea nu este primită, atunci auditorul va fi convocat într-un ziar de circulație internațională și prin afișare la sediul său. Dacă auditorul nu dă curs convocării, se va decide în lipsa sa. Consiliul Camerei verifică referatul primit și stabilește prin hotărâre motivată compromiterea bunei reputații a auditorului, retrăgându-i autorizarea.

Hotărârea Consiliului Camerei privind retragerea calității de membru și a autorizării în urma compromiterii bunei reputații se comunică în 5 zile de la adoptare Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile (CSIPPC) care, după aprobare, este comunicată auditorului respectiv care are posibilitatea să o conteste la instanța competentă. Această hotărâre se publică în Monitorul Oficial.

Auditorul va avea obligația de a preda în 15 zile de la primirea comunicării carnetul de auditor financiar la DSM. Dacă auditorul financiar are la data retragerii autorizării în derulare contracte de audit, are obligația de a informa Camera în 15 zile lucrătoare de la primirea hotărârii de retragere a autorizării.  Acesta are obligația efectuării demersurilor necesare în relația contractuală cu clientul de audit cu privire la situația creată în 15 zile lucrătoare de la primirea hotărârii.

Cei cărora le-a fost retrasă autorizarea ca urmare a compromiterii bunei reputații vor putea redobândi calitatea de auditor financiar dacă vor îndeplini cerințele legale și după ce vor parcurge toate etapele privind autorizarea.

Suspendarea calității de membru

Consiliul Camerei poate hotărî suspendarea calității de membru în 6 luni de la primirea referatului de la DECPI. Auditorul vizat de suspendare este convocat ca și în cazul procedurii retragerii autorizării. Auditorul suspendat din calitatea de membru primește hotărârea prin care s-a decis suspendarea sa putând să o conteste la instanța competentă. El are aceleași obligații cu privire la contractele de audit aflate în derulare ca și în cazul retragerii autorizării.

Retragerea calității de membru

Cei care cer retragerea calității de membru al Camerei depun odată cu cererea și o declarație că nu se află într-unul din cazurile în care buna reputație este compromisă. Dacă se constată că se află într-o astfel de situație, cererea de retragerea îi este respinsă.

Buna reputație sau caracterul, ce contează mai mult?

Este clar că fără o bună reputație îți poți pierde locul de muncă sau poți să nu te califici pentru exercitarea anumitor profesii, însă rămân la părerea că reputația este ceea ce cred oamenii despre tine, însă „caracterul este ceea ce-ți rămâne după ce ai pierdut tot ce puteai pierde.”  (Evan Esar)