Vrei să pleci în vacanță? Știi ce drepturi și obligații ai în relația cu agenția de turism?


vacanta 1
După un an de muncă, majoritatea oamenilor își plănuiesc vacanța mult-visată în scopul de a vedea locuri noi, de a se odihni și relaxa. Mulți merg pe cont propriu fără să apeleze la serviciile unei agenții de turism, alții preferă să lase în grija agenției rezolvarea tuturor aspectelor privind vacanța. Nu de puține ori, cei care au cumpărat un pachet turistic au constatat că li s-au cerut bani în plus înainte de plecare, hotelul nu era cel descris la data contractării, serviciile erau inferioare față de ceea ce plătiseră.

Înainte de a semna un contract cu agenția de turism este bine să vă cunoașteți drepturile, obligațiile pentru ca vacanța să nu se transforme într-un coșmar. În acest sens, în Monitorul Oficial 122 din 17 februarie 2016 a fost publicat Ordinul MECT 1387/2015 pentru aprobarea contractului de comercializare a pachetelor de servicii turistice. Prevederile sale au intrat în vigoare de la data publicării.

Când este considerat încheiat contractul între agenție și turist?

Contractul se consideră încheiat la momentul semnării sale de către turist care acceptă condițiile inserate în cuprinsul acestuia, existând posibilitatea ca acesta să fie încheiat și la distanță prin mijloace electronice.

Contractul se poate încheia și în momentul în care turistul primește confirmarea scrisă a rezervării de la agenție în maximum 60 de zile calendaristice de la întocmirea bonului de comandă. Dacă conținutul bonului de comandă nu diferă față de cel al conformării călătoriei și confirmarea a avut loc în cele 60 de zile de la semnarea bonului de comandă, turistul poate fi obligat să achite penalități.

Dacă conținutul  bonului de comandă diferă de cel al confirmării călătoriei primite în scris sau confirmarea nu s-a făcut în cele 60 de zile calendaristice de semnarea bonului de comandă, atunci turistul poate considera că nu i-a fost rezervată călătoria și are dreptul de a primi înapoi sumele avansate.

Știrile juridice arată că pentru procesarea unei rezervări de servicii, agenția poate solicita un avans din prețul pachetului sau chiar plata integrală a pachetului de servicii turistice.

Contractul este încheiat la momentul eliberării voucher-ului, biletului de tratament/odihnă (chiar și în format electronic). Dacă contractul de comercializare a pachetelor turistice este pus la dispoziția turistului sub formă de catalog, pliant sau apare pe site-ul agenției, obligația de informare a turistului este considerată îndeplinită prin înscrierea acestor informații în documentele de călătorie fără să fie necesară încheierea în formă scrisă a acestui contract.

Ce drepturi și obligații are agenția?

Turistului i se va elibera un bon de comandă doar dacă solicită pachete turistice care nu fac parte din oferta proprie a agenției. În cazul în care se modifică serviciile incluse în pachet, datele de călătorie, modificarea categoriei unității de cazare, agenția are obligația de a informa turistul cu cel puțin 15 zile înainte de începerea călătoriei.

Dacă se achiziționează un pachet turistic în care se asigură și transportul aerian, agenția nu este răspunzătoare pentru decolarea/aterizarea avioanelor la o altă oră decât cea înscrisă în programul turistic. La un produs de tip croazieră, linia de croazieră poate modifica numărul cabinei și locația pe punți doar cu o cabină de aceeași categorie ca acea rezervată inițial, caz în care turistul nu va fi despăgubit dacă se respectă categoria de cabină.

Agenția va putea modifica prețul contractului doar dacă au apărut variații de cost la transport, taxe aterizare, debarcare/îmbarcare porturi și aeroporturi sau la cursul de schimb valutar aferent pachetului turistic. Rețineți că prețurile din contract nu pot fi majorate în cursul celor 20 de zile calendaristice anterioare datei de plecare.

Dacă după începerea călătoriei o parte din serviciile turistice nu este realizată, agenția are obligația de a oferi turistului alternative corespunzătoare pentru a continua călătoria fără majorarea prețului și respectând aceeași calitate a pachetului turistic. Agenția are obligația de a restitui turistului sumele ce reprezintă diferența dintre serviciile turistice achitate și cele efectiv prestate. Dacă nu pot fi oferite turistului alternative sau nu le acceptă din motive întemeiate, agenția are obligația de a asigura, fără costuri suplimentare, transportul retur al turistului și despăgubirea pentru serviciile neprestate.

Ce drepturi și obligații are turistul?

Dacă turistul nu poate merge în călătorie, poate cesiona contractul altei persoane cu obligația de a anunța în scris agenția cu cel puțin 5 zile înainte de data plecării. În acest caz turistul care a renunțat și cel căruia i s-a cesionat sunt răspunzători în solidar pentru plata călătoriei și a eventualelor costuri suplimentare apărute cu ocazia cedării.

Rețineți că dacă prețurile din contract sunt majorate cu peste 10%, indiferent de motivele majorării, turistul poate rezilia/denunța unilateral contract fără să aibă vreo obligație față de agenție care trebuie să îi restituie imediat sumele plătite și comisionul.

Dacă se modifică serviciul din pachetul turistic, unitatea de cazare, datele de plecare și turistul este informat de agenție, el are obligația ca în 5 zile calendaristice de la primirea acestei înștiințări să decidă dacă acceptă noile condiții sau reziliază/denunță unilateral contractul fără plata penalităților.

Dacă denunță/reziliază unilateral contractul, turistul are dreptul de  a accepta la același preț alt pachet de servicii turistice de calitatea echivalentă sau superioară propus de agenție, să accepte un pachet inferior cu rambursarea diferenței de preț sau să i se restituie toate sumele achitate.

Dacă turistul reziliază/denunță unilateral contractul, în tot sau în parte, și acest aspect îi este imputabil, el este obligat să despăgubească agenția pentru prejudicial creat, iar despăgubirea se poate ridica la maximul prețului pachetului de servicii turistice contractat.

Când poate plăti turistul penalități?

Dacă turistul a achitat un avans și nu se prezintă la termenul comunicat în scris la agenție pentru a achita restul de plată, contractul se va considera reziliat de drept și agenția poate anula respectivele rezervări.

Dacă biletele de odihnă sunt cumpărate prin organizații sindicale, agenția va restitui banii doar dacă cererile de renunțare sunt contrasemnate și ștampilate de reprezentantul sindicatului. Dacă o ambasadă refuză să acorde viza de intrare pentru acel pachet turistic, atunci turistului i se vor reține taxele datorate de agenție prestatorilor direcți.

Turistul poate plăti penalități dacă nu ajunge la timp la aeroport sau la locul de plecare, dacă nu poate pleca în călătorie pentru că actele personale nu sunt conform legii sau nu poate părăsi teritoriul țării din motive ce țin de persoana sa.

O vacanță fără griji

Dacă citiți atent clauzele contractului înainte de a-l semna și dacă o să vă cunoașteți drepturile, nu veți avea de făcut decât un singur lucru: să vă bucurați de acea vacanță.