De multe ori o persoană este condamnată în străinătate pentru săvârșirea unei infracțiuni și urmează să execute pedeapsa în România. Există anumite reguli pentru ca sentința penală pronunțată în străinătate să fie recunoscută în România și apoi să fie pusă în executare.

Practic, recunoașterea hotărârii de condamnare pronunțate de o instanță străină nu presupune și punerea în executare, în totalitate, a tuturor prevederilor sale, ci doar a celor cu privire la pedeapsa principală sau măsura privativă de libertate aplicată de către instanța străină.

Practica instanțelor este diferită cu privire la interpretarea modului în care sunt puse în executare sancțiunile și interdicțiile stabilite prin hotărârea de condamnare al căror corespondent în legea română îl reprezintă pedepsele complementare/accesorii. Această situație vizează cazul unei persoane condamnate în străinătate și care este transferată în România pentru a executa pedeapsa privativă de libertate.

Unele instanțe au considerat că sancțiunile/interdicțiile stabilite printr-o hotărâre de condamnare străină (cele similare pedepselor complementare/accesorii din România), nu pot fi executate la noi în țară după recunoașterea hotărârii pronunțate de autoritatea judiciară străină. Alte instanțe au fost de părere că acestea pot fi executate în România după recunoașterea hotărârii străine pe teritoriul nostru.

Având în vedere practica neunitară, a fost chemată ÎCCJ pentru a dezlega această problemă de drept.

Cum se recunosc hotărârile străine pe teritoriul României?

Pentru a putea fi recunoscută o hotărâre judecătorească penală în România, aceasta trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie definitivă și executorie, fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit o infracțiune dacă aceasta s-ar fi săvârșit pe teritoriul României.

În plus, trebuie ca cel condamnat să aibă cetățenie română și să fi fost de acord să execute pedeapsa la noi în țară, cu excepția cazului în care după executarea pedepsei ar fi expulzat în România și executarea pedepsei închisorii este de natură să ajute la integrarea socială a celui condamnat.

Rețineți că hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent poate fi recunoscută și pusă în executare și atunci când cel condamnat nu este cetățean român, dar trăiește pe teritoriul României având o rezidență continuă și legală aici de cel puțin 5 ani și nu sunt premise să piardă dreptul de ședere în România. Și în acest caz consimțământul celui condamnat este obligatoriu.

Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, hotărârea străină va putea produce efecte la noi în țară și se va dispune transferarea celui condamnat într-un penitenciar. Știrile juridice precizează că măsurile asigurătorii, cheltuielile judiciare sau alte prevederi din sentința străină ( cu excepția celor privind executarea pedepsei privative de libertate) nu vor fi recunoscute pe teritoriul României, cu excepția cazului în care statul emitent solicită acest lucru în mod expres. În această situație, instanța sesizată se va pronunța și cu privire la recunoașterea și punerea în executare a prevederilor sus-menționate.

Dacă persoana a fost condamnată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condițiilor se face pentru fiecare infracțiune în parte. Dacă sunt îndeplinite condițiile doar pentru o parte din infracțiuni, instanța poate dispune recunoașterea parțială a hotărârii judecătorești străine.

În ce cazuri o hotărâre străină nu poate fi recunoscută și pusă în executare?

Atunci când într-un stat membru al UE s-a pronunțat o hotărâre judecătorească, aceasta nu va fi recunoscută și pusă în executare în România dacă persoana în cauză a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. Dacă sentința străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială.

Știrile juridice arată că sentința străină nu va fi recunoscută dacă cel condamnat beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală, dacă pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii române sau dacă a intervenit prescripția executării pedepsei.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ a pronunțat Decizia 26/2015 care a fost publicată în Monitorul Oficial 64 din 28 ianuarie 2016. ÎCCJ a stabilit că unele state membre UE au transpus o Decizie-cadru din 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în UE.

Analizând textele de lege, ÎCCJ admite recursul în interesul legii și stabilește că sancțiunile/interdicțiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunțate de autoritățile judiciare străine ale statelor membre care au transpus Decizia-cadru și al căror corespondent în legea română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot fi puse în executare în România.

Dacă aceleași sancțiuni/interdicții sunt aplicate în baza unei hotărâri străine de condamnare pronunțate într-un stat care nu a transpus Decizia-cadru sau nu este membru UE, ele pot fi puse în executare în România doar dacă statul străin solicită acest lucru. Dacă nu se cere în mod expres, atunci nu este posibilă punerea în executare.

Ce lege guvernează executarea hotărârii?

De reținut că atunci când România este stat de executare, executarea unei pedepse privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română. Durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a măsurii privative de libertate care trebuie executată în România. Amnistia și grațierea poate fi aplicată și de statul român și de cel emitent.