Mulți dintre cei care sunt nemulțumiți de actele de urmărire penală au dreptul să depună o plângere împotriva acestor măsuri. O parte nu cunosc regulile procedurale și se pot întreba, pe bună dreptate, care este parcursul acesteia până la soluționare.

În ziua în care a fost înregistrată plângerea la instanța competentă, aceasta se va trimite judecătorului de cameră preliminară. Acesta va stabili termenul de soluționare care va fi comunicat împreună cu un exemplar al plângerii către procuror și către părți care au dreptul de a depune note scrise cu privire la admisibilitatea sau temeinicia plângerii. Celui care a formulat plângerea, i se va comunica termenul de soluționare.

Sunt cazuri în care și procurorul poate depune plângere, caz în care o va înainta la instanța competentă împreună cu dosarul cauzei. Judecătorul de cameră preliminară se va pronunța asupra plângerii prin încheiere, motivată, în camera de consiliu, fără participarea părților și a procurorului.

În situația în care nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul poate dispune fie respingerea plângerii ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată, fie să o admită, să desființeze soluția atacată și să trimită motivat cauza la procuror pentru a începe și pentru a completa urmărirea penală sau pentru a pune în mișcare acțiunea penală.

Legiuitorul a stabilit că judecătorul poate să admită plângerea și să schimbe temeiul de drept al soluției de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru cel care a formulat plângerea. Această prevedere a născut contradicții cu privire la modul de interpretare, astfel încât a fost chemată ÎCCJ pentru a clarifica acest aspect.

Când are loc clasarea și renunțarea la urmărirea penală?

Pentru a se putea lămuri problema supusă atenției ÎCCJ trebuie cunoscut în ce cazuri o cauză se clasează și când se renunță la urmărirea penală. Astfel, procurorul, la propunerea, organului de urmărire penală sau din oficiu, va soluționa cauza și va dispune clasarea ei atunci când fapta nu există, nu a fost săvârșită cu vinovăție, nu este prevăzută de legea penală, nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea, a intervenit amnistia sau prescripția, a fost retrasă plângerea prealabilă sau există autoritate de lucru judecat.

Se poate dispune renunțarea la urmărirea penală a inculpatului atunci când nu există interes public pentru acest lucru. De exemplu, procurorul poate renunța la urmărirea penală, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, atunci când în raport cu fapta, modul de săvârșire, scopul urmărit și urmărire produse, se constată că nu există un interes public în urmărirea acesteia.

Rețineți că, atunci când autorul faptei este cunoscut, pentru a aprecia interesul public vor fi avute în vedere și persoana inculpatului, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii și eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii.

ÎCCJ a comparat dispozițiile din actuala lege penală cu cea anterioară și a constatat că există criterii similare pentru a se dispune renunțarea la urmărirea penală și scoaterea de sub urmărirea penală dacă se constată lipsa gradului de pericol social al unei infracțiuni.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ a soluționat problema cu care a fost învestită și a pronunțat Decizia 33/2015 care a fost publicată în Monitorul Oficial 36 din 19 ianuarie 2016. ÎCCJ s-a pronunțat asupra acestui aspect în 2008 când era în vigoare vechiul cod de procedură penală și a decis că judecătorul poate să dispună schimbarea temeiului de drept al soluției de netrimitere în judecată și atunci când fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Dacă legiuitorul nu ar da posibilitatea de schimbare a soluției de renunțare la urmărirea penală în soluția de clasare, atunci când se constată existența unui caz de clasare, practic, judecătorul de cameră preliminară, ar fi obligat să respingă plângerea împotriva soluției de renunțare la urmărirea penală.

În concluzie, ÎCCJ a admis sesizarea și a stabilit că judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea penală poate dispune admiterea plângerii şi schimbarea soluţiei de renunţare la urmărirea penală în soluţia de clasare, atunci când petentul invocă unul din temeiurile de drept care atrag ca şi consecinţă imediată pronunţarea unei soluţii de clasare.

Între vechiul și noul Cod de procedură penală

Deși aparent s-au păstrat criteriile pentru renunțarea la urmărirea penală, vechiul cod nu prevedea posibilitatea ca în procedura de soluționare a plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire penală sau netrimitere în judecată să poată fi modificat temeiul juridic al clasării.

Renunțarea la urmărirea penală apare ca o instituție nouă care dorește să promoveze principiul oportunității urmăririi penale. În plus, prin actuala reglementare cu privire la renunțarea la urmărirea penală se dorește a fi suplinite cazurile în care nu se putea pune în mișcare acțiunea penală conform vechiului Cod de procedută penală (de exemplu, lipsa gradului de pericol social sau înlocuirea răspunderii penale).

Practic, renunțarea la urmărirea penală reprezintă corespondentul soluțiilor de scoatere de sub urmărire penală dispuse, conform vechiului cod de procedură penală, atunci când se constată lipsa gradului de pericol social al unei infracțiuni.

“Legile, chiar dacă-s dure/Se îmbună în instanțe/Ori prin “facto”, ori prin “jure”/Bălăcite-n circumstanțe.”(Vasile Voroneț)