A fost dat startul pentru selecţia candidatului României pentru funcția de judecător la Tribunalul UE


lc
La 5 ianuarie 2016, Ministerul Justiției a anunțat că a fost dat startul pentru selecția candidatului României pentru funcția de judecător la Tribunalul Uniunii Europene (UE), în contextul în care mandatul actualului judecător, Andrei Popescu, va expira la 31 august 2016.

Persoanele interesate își pot depune candidatura până la 5 februarie, ora 17,00, la secretariatul cabinetului ministrului Justiției, în format hârtie și electronic (CD), prin poștă sau servicii de curierat sau la adresa de email [email protected], cu confirmare de primire.

Dosarul de candidatură trebuie să conțină:
– un curriculum vitae redactat potrivit modelului anexat anunțului;
– copii certificate ale diplomelor privind absolvirea cursurilor de licență sau echivalente cu profil juridic la o universitate din România sau diplomă pentru studii superioare în profilul juridic la o universitate din străinătate;
– copii certificate ale altor diplome atestând cursurile absolvite sau titlurile științifice;
– documente care să ateste, dacă este cazul, îndeplinirea condițiilor pentru ocuparea unor înalte funcții jurisdicționale;
– copii certificate ale documentelor ce atestă cunoștințele de limbă străină, în cazul în care posedă asemenea documente;
– o declarație pe proprie răspundere din care să rezulte lipsa antecedentelor penale.

Ulterior toate dosarele vor fi analizate de Comisia de selecție, iar candidații ale căror dosare vor fi selectate vor fi chemaţi să susțină un interviu în fața Comisiei de selecție, care va avea loc în limba română, însă vor fi adresate și întrebări în limba franceză/engleză.