Mai este puțin și vin alegerile. Din nou va urma o avalanșă de promisiuni, românilor le vor fi ascultate păsurile de către cei care le cer votul, vor primi asigurări că dacă ei ajung să fie aleși toate problemele nației vor dispărea ca prin farmec. Mulți români care au crezut în aceste promisiuni deșarte, s-au ars, iar astăzi sunt prea puțini cei care mai cred încă în basmele electorale.

O dată ajunși în funcții înalte, stând relaxați și zâmbitori în ale lor fotolii comode, uită ce au promis și mulți au inițiative legislative strict pentru a rezolva probleme personale sau ale celor apropiați, pentru a-și face afacerile să prospere. Când afli că o lege a fost votată, nu poți să nu te întrebi: oare știu ce au votat și dacă erau îndreptățiți să o facă?

Un astfel de caz, în care aleșii noștri nu au știut că unele legi sunt votate întâi de Senat și apoi de Camera Deputaților sau invers, de la caz la caz, s-a petrecut cu modificarea legii administrației publice locale și cu cea privind prefectul și instituția prefectului. Acest joc de-a baba oarba cu legile prin cele două Camere, s-a finalizat la momentul la care au fost trimsie către promulgare către Președinte. În acel moment a fost sesizată CCR cu excepția de neconstituționalitate cu privire la modificările aduse celor două legi.

Povestea începe cam așa…

Mi-ar fi plăcut să fie doar o poveste, dar este un fapt real petrecut în forul legislativ al țării în anul de grație 2015. Pentru a înțelege cât de bine cunosc aleșii noștri legea și care este procedura de adoptare a unei legi, trebuie precizat de la bun început faptul că modificarea care se referea la legea administrației publice locale, Camera decizională trebuia să fie Camera Deputaților, iar pentru cele referitoare la prefect și instituția prefectului Camera decizională trebuia să fie Senatul.

După cum poate lesne ați anticipat, în practică s-a întâmplat taman invers. S-a decis de către Consiliul legislativ că în cazul legii administrației publice locale întâi trebuia sesizată Camera Deputaților și Camera decizională urma să fie Senatul, iar în cazul legii privind prefectul și instituția prefectului s-a decis ca prima Cameră sesizată să fie Senatul și decizia finală să aparțină deputaților. Zis și făcut!

Din acest joc de-a baba oarba cu legile constați că „dumnealor în parlament/Toți muncesc perseverent,/De e noapte de e ziuă/Bat cu toții apa-n piuă.” (Florea Ștefănescu)

  Care au fost motivele pentru care a fost sesizată CCR?

Faptul că s-a inversat ordinea în care trebuiau adoptate cele două modificări legislative și a fost schimbată Camera decizională cu cea care nu trebuia, conform legii, să ia această decizie, a fost un argument solid pentru a cere CCR să decidă dacă aceste modificări legislative sunt sau nu constituționale.

Ce a decis CCR?

CCR a pronunțat Decizia 747/2015 care a fost publicată în Monitorul Oficial 922 din 11 decembrie 2015. Știrile juridice arată că modificările aduse legii administrației publice locale s-au referit la faptul că dispozițiile primarului, ale președintelui consiliului județean, hotărârile consiliului local și ale celui județean să fie supuse controlului de legalitate al prefectului.

Modificările referitoare la legea privind prefectul și instituția prefectului propuneau ca prefectul să verifice legalitatea actelor administrative ale consiliului județean, local, ale președintelui consiliului județean și ale primarului. În plus, se dorea ca prefectul să poată verifica măsurile întreprinse de primar sau de președintele consiliului județean, precum și măsurile întreprinse în baza delegării respectivelor atribuții și să poată sesiza organele competente în vederea stabilirii măsurilor necesare.

Cele două Camere ale Parlamentului s-au jucat cu aceste două modificări și s-a ajuns la hilara situație în care Senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat prevederi care țineau de competența decizională a Camerei Deputaților, fapt ce contravine Constituției.

În concluzie, CCR a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că modificările referitoare la legea administrației publice locale și la cea privind prefectul și instituția prefectului sunt neconstituționale.

Necunoașterea legii se pedepsește?

Există un principiu vechi de drept preluat de la latini care spune că „nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii” (“nemo censitur ignorare legem” ). Transpunerea acestui principiu în practică înseamnă că legile se presupun a fi cunoscute de la data aducerii lor la cunoștință prin publicarea în Monitorul Oficial. Uneori, actele normative prevăd o altă dată, ulterioară publicării, pentru intrarea în vigoare. În aceste cazuri, se acordă un timp pentru a putea fi cunoscută respectiva lege.

Dar ce faci când exact cei care elaborează și votează legile nu știu care acte normative se supun întâi atenției Camerei Deputaților și ulterior Senatului sau invers? Care este pedeapsa pentru cei care sunt aleși să ne reprezinte interesele, să adopte legi în interesul cetățeanului și care nu cunosc prevederile Constituției?

Dacă pentru românul fără funcții înalte în stat, necunoașterea legii este sancționată drastic, pentru aleșii noștri care ar fi pedeapsa? Cred că două lucruri i-ar face să nu uite nicicând care sunt pașii ce trebuiesc urmați în mod corect în procesul legislativ: sancțiunile materiale și lipsa unui fotoliu în Parlament la viitoarele alegeri!

Concluzia?

„Și Camera, ca și Senatul,/Le-ați transformat în dormitor,/Dar n-o s-aveți un somn ușor/De s-o trezi electoratul.”  (Ion Barbu)