Într-o țară normală, acordarea de șanse tuturor copiilor pentru a putea merge la școală și pentru a-și putea desăvârși învățătura, ar trebui să fie în sfera normalului. La noi, există o categorie de familii pentru care este un lux să își trimită copiii la școală și să îi susțină de-a lungul anilor.
Una dintre principalele preocupări ale statului ar trebui să fie asigurarea de condiții decente pentru ca toți copiii să poată să urmeze o școală. Ei, copiii de azi, sunt generația de mâine, care, dacă va rămâne lipsită de învățătură sau cu o educație precară, va lăsa România fără viitor. Ar trebui să urmăm sfatul lui Victor Hugo care spunea că „cel ce deschide o școală închide o temniță.”
Având în vedere că sunt multe familii cu o situație financiară precară, care au copii ce nu merg la școală, legiuitorul a decis să acorde un ajutor bănesc, creat tocmai în scopul de a-i ajuta pe cei aflați în nevoie să cumpere cele necesare pentru școală.
Astfel, în Monitorul Oficial 813 din 2 noiembrie 2015 a fost publicată legea 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Noutățile legislative intră în vigoare în 31 ianuarie 2016, iar în termen de 90 de zile de la publicarea legii se va elabora procedura de acordare a tichetelor sociale.
Ce condiții trebuie să îndeplinească familia pentru a primi stimulentul educativ?
Nu orice familie aflată în stare de nevoie se va califica pentru primirea acestui ajutor de la stat, ci doar cei la care vârsta copilului este de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului școlar curent. Potrivit legii, copiii pot fi înscriși la grădiniță și înainte de a împlini 3 ani, dacă spațiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc 3 ani.
Știrile juridice arată că o altă condiție ce trebuie îndeplinită este ca vârsta maximă a copilului să fie de 6 ani, împliniți la 1 septembrie a anului școlar curent și ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o singură persoană. Rețineți că aceste trei condiții enumerate trebuie întrunite cumulativ pentru se putea acorda acest ajutor.
Tichetele sociale
Ajutorul acordat de stat pentru a-i stimula pe părinți să își ducă copiii la grădiniță se acordă sub forma unui tichet social. Acesta se va acorda, la cerere, unuia dintre părinți, reprezentantului legal al copilului conform procedurii ce va fi elaborată.
Știrile juridice arată că aceste tichete sociale sunt bonuri valorice în cuantum de 50 lei/lună pentru fiecare copil înscris la grădiniță. Valoarea acestui tichet s-a raportat la indicatorul social de referință fiind de 0,1 ISR (unde ISR este de 500 lei).
Noutățile legislative precizează faptul că aceste stimulente educaționale sunt destinate exclusiv pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte și/sau rechizite pentru copii. Rețineți că este interzisă utilizarea tichetelor pentru a achiziționa țigări și/sau băuturi alcoolice sau valorificarea acestora prin transformarea în bani.
Legiuitorul a stabilit că acest stimulent educațional nu este inclus în veniturile salariale, nefiind impozabil și neputând fi urmărit silit decât pentru recuperarea sumelor acordate cu același titlu. De reținut că acest stimulent educațional nu se ia în calcul la stabilirea obligațiilor de întreținere și nici la stabilirea veniturilor în baza cărora se acordă beneficii de asistență socială sau alte prestații sociale bazate pe testarea veniturilor.
Ce condiții trebuiesc îndeplinite pentru a se acorda stimulentele?
Pentru că românul este foarte inventiv și se poate gândi să înscrie copilul la grădiniță doar pentru a lua acest ajutor și apoi să nu îl mai trimită pe copil să frecventeze cursurile la grădiniță, legiuitorul a stabilit ce condiții trebuiesc întrunite pentru ca acest ajutor să fie acordat cât timp copilul are vârsta preșcolară.
Astfel, copilul trebuie să meargă zilnic la grădiniță, prezența sa va fi monitorizată și de aceasta va depinde acordarea sau nu a stimulentului educativ. Excepția de la frecvența regulată la grădiniță o reprezintă absențele motivate care nu vor afecta acordarea tichetelor sociale dacă nu depășesc 50% din zilele de grădiniță
Astfel, sunt considerate absențe medicale motivate doar dacă părinții aduc la grădiniță scutiri medicale corespunzătoare perioadelor în care au lipsit copii. Legiuitorul a stabilit că, în mod excepțional, o singură dată în anul școlar, copiii pot beneficia de tichete sociale și dacă în luna monitorizată au lipsit mai mult de 50% din zilele de grădiniță, din motive medicale. În plus, s-a stabilit că în noțiunea de învoiri sunt încadrate situațiile în care copiii pot fi învoiți de către părinți în limita a 3 zile pe lună, cu condiția anunțării cadrelor didactice.
În ce situații se sistează acordarea tichetelor sociale?
În cazul în care părinții nu cumpără cele necesare pentru copii și folosesc tichetele în alte scopuri, acordarea stimulentului va înceta și sumele utilizate în alt scop vor fi recuperate de la cei care au nesocotit prevederile legale.
În plus, în cazul în care copiii nu merg la grădiniță în mod regulat, cu excepțiile prezentate mai sus, statul va sista acordarea stimulentului educativ.
Investiția în copii, este o investiție în viitor
Atâta vreme cât generația de mâine nu va simți că statul o sprijină pentru a prinde rădăcini în această țară și nu le asigură condiții pentru a putea urma o școală, își va lua zborul spre meleaguri străine. Mulți tineri pleacă imediat după ce au terminat școala, în timp ce alții nici nu își propun să studieze în școlile românești.
Așa cum cu o floare nu se face primăvară, nici acest ajutor de la stat nu va avea un efect miraculos. Cred că statul ar trebui să sprijine în mod constant toți copiii și cu precădere pe cei care fac parte din familiile defavorizate. Nu ar trebui ca școala să ajungă să fie un lux, ea trebuie să fie o necesitate și o stare de normalitate.
Pasivitatea statului vis-a-vis de educația copiilor este o factură pe care o vom plăti scump cu toții. „Sună puțin comic, dar e tragedie/Ne vindem viitorul…din prostie” (Alex Dospian) În ziua în care vom înțelege că „viitorul depinde de ceea ce facem în prezent” (Matahma Gandhi), vom avea o șansă!