Pe plan mondial are loc un veritabil maraton economic. La nivelul organizaţiilor internaţionale se vorbeşte îndelung despre cooperarea pentru susţinerea ţărilor subdezvoltate. Dar, în primul rând, fiecare actor implicat are în vedere înfăptuirea propriilor obiective. Apoi se mai uită în stânga sau în dreapta… tot după profit.

Unele state îşi realizează de minune scopurile. Îşi promovează interesele economice la mii de kilometri distanţă şi decenii la rând. În alte părţi, guvernarea constă doar în încasarea taxelor şi redistribuirea preferenţială a banului public, lipsind orice strategie pe termen lung.

Un stat caracterizat de corupţie, de o fiscalitate excesivă şi o legislaţie concepută „cu dedicaţie”, în care prioritare sunt interesele de clan iar clasa antreprenorială e jecmănită ca-n codru va fi, de regulă, pe ultimele poziţii, la competitivitate. Despre România ştim deja ce are şi ce nu. Dar am dori-o mai competitivă!

În „Monitorul Oficial” 756/2015 a fost publicată HG 775/2015 privind aprobarea strategiei naţionale pentru competitivitate. Priorităţile strategice fixate sunt hărăzite să genereze condiţii prielnice pentru ca România să poată concura cu succes cu restul ţărilor europene. Să mai fim şi altceva decât tradiţionalii câştigători ai locurilor de la coada clasamentului!

Potrivit noilor ştiri juridice, strategia naţională pentru competitivitate reprezintă un document elaborat prin consultări cu mediul privat, în scopul corelării instituţionale a intervenţiilor dedicate competitivităţii, având în vedere domeniile naţionale de excelenţă, inclusiv din perspectiva dimensiunii teritoriale şi a dezvoltării rurale, a pieţei muncii, a resurselor umane.

Pentru a deveni competitivi în plan economic, va trebui să facem faţă unor provocări. Care sunt acestea? În viziunea celor care ne guvernează ar fi antreprenoriatul, reglementarea mediului de afaceri, încrederea între actorii de pe piaţă (firme, instituţii, autorităţi), inovarea (cererea şi oferta de produse ale cercetării), resursele umane şi educaţia (calitatea forţei de muncă), eficienţa (în utilizarea resurselor), excelenţa (sectoare prioritare; competitivitate internaţională) şi creativitatea (cultura antreprenorială).

 

Care este situaţia actuală?

Dacă ponderea PIB-ului României în PIB-ul UE a fost, în 2013, la fel ca în 2008 (1,1%), ponderea României în PIB-ul mondial a scăzut de la 0,33% în 2008, la 0,25% în 2013. În intervalul 2008-2013 celelalte state ale lumii s-au dezvoltat mai repede ca noi.

Şi aici au fost creşteri, dar firave. În 2008 exporturile româneşti constituiau 0,8% din totalul exporturilor europene. Acum reprezintă 1%! Sigur, mai e loc berechet pentru creştere. Numai să fim pe fază, pentru a ocupa nişele adecvate!

Care sunt punctele tari ale României, din perspectiva competitivităţii? Se remarcă o îmbunătăţire constantă a poziţiei faţă de celelalte state UE. Suntem mai vizibili pe pieţele internaţionale, lucru ce se oglindeşte în creşterea cotei de piaţă mondială pentru exportul produselor industriale ori agricole.

Vulnerabilităţile, sunt, însă, numeroase. În privinţa participării judeţelor ţării la exporturi persistă un dezechilibru extrem. Municipiul Bucureşti (cu o cotă de 17%) plus şapte judeţe ale ţării, realizează, împreună, 60% din exporturile României.

Cercetarea e firavă. Legăturile între unităţile de cercetare şi mediul de afaceri? Minime. Ponderea salariaţilor din cercetare în populaţia activă? Redus. Din partea sectorului privat vine o cerere prea mică pentru cercetare, inovare.

Concomitent, nivelul de “alfabetizare informatică” al românilor este prea mic. Investiţiile internaţionale ale firmelor româneşti? Reduse. Rata de absorbţie a fondurilor europene? Aidoma. La un nivel ridicat se situează, însă, corupţia.

 

Care sunt priorităţile strategice?

Prioritatea numărul unu e îmbunătăţirea mediului de reglementare. Noutăţile legislative sunt, adesea, imprevizibile pentru mediul de afaceri. Or, într-un mediu impredictibil e mai anevoie să-ţi îndeplineşti obiectivele.

Apariţia pe nepusă masă a unor prevederi legislative care îi complică inutil viaţa întreprinzătorului face să dispară grabnic apetitul pentru noi investiţii. Implicit, nu se mai generează noi locuri de muncă.

Birocraţia contemporană este enormă. Iar nerealismul soluţiilor birocratice este notoriu. Consecinţele taxării excesive a veniturilor sunt binecunoscute: nivel scăzut de colectare, economie subterană.

Susţinerea acţiunilor în parteneriat public-privat constituie o a doua prioritate, în condiţiile în care lipsa de încredere între actorii pieţei – antreprenori, guvern, instituţii publice, este unul dintre factorii ce frânează dezvoltarea economică a României.

Sprijinirea factorilor şi serviciilor de suport constituie o a treia prioritate. Sectorul privat poate fi susţinut de către autorităţi prin educarea şi formarea unei forţe de muncă calificate, sprijinirea cercetării şi dezvoltării. S-a cam bătut pasul pe loc în privinţa adaptării competenţelor şi educaţiei forţei de muncă în conformitate cu exigenţele prezentului.

Se mai poate imputa emigrarea populaţiei cu înaltă calificare, competenţele neadecvate pe piaţa muncii, scăderea ponderii persoanelor cu calificare înaltă, nivelul scăzut de alfabetizare informatică, lipsa culturii antreprenoriale.

Promovarea celor “zece sectoare de viitor” e prioritatea numărul patru. Care sunt cele zece sectoare cărora li se prevede un viitor luminos? Cele în care România ar putea avea o contribuţie apreciabilă la nivel mondial. Turism, textile, mobilă, industrii creative, industria auto (şi componente), IT şi comunicaţii, procesarea alimentelor, sănătate şi produse farmaceutice, energie şi management de mediu, bioeconomie (agricultură, silvicultură, pescuit, acvacultură), biofarmaceutică şi biotehnologii.

A cincea prioritate: pregătirea generaţiei 2050. Se urmăreşte realizarea condiţiilor pentru un standard de viaţă mai ridicat al românilor născuţi astăzi, cei ce vor fi oameni în toată firea în 2050. Noi suntem datori, în opinia autorilor strategiei, să asigurăm “fundamente educaţionale adecvate societăţii moderne” şi aplicarea unui sistem flexibil, inovativ de învăţământ.

Din perspectiva îmbătrânirii populaţiei şi a scăderii natalităţii va fi necesară o rată cât mai crescută de ocupare a forţei de muncă. Conform unor ştiri din fiscalitate, vârstnicii vor fi încurajaţi să rămână mai mult în activitate. Aşadar, mulţi dintre noi vor dobândi statutul de proaspeţi pensionari abia după ce vor deveni… septuagenari. Până atunci li se va cere, necontenit, competitivitate pe piaţa muncii.

 

Viaţa economică, o dură competiţie!

Fiecare stat sau naţiune încearcă să-şi susţină interesele, în orice context. Tot aşa, fiecare companie încearcă să obţină o cât mai înaltă şi solidă poziţie de piaţă. Unele companii s-au dezvoltat într-atât, încât state mari, puternice, trebuie să ţină seama de solicitările lor.

Fermitatea şi hotărârea sunt de apreciat la orice lider, fie de stat, fie de corporaţie. Dar fermitatea şi hotărârea în urmărirea ţelurilor ar fi doar vorbe-n vânt în absenţa realei puteri, a competitivităţii economice.

Fiecare trage jarul pe turta proprie. Însă necompetitivii nu deţin o turtă a lor. Ei sunt recunoscători pentru firimiturile rămase după festinul performerilor economici!