Care sunt noutățile privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal și profesional de stat?


admitere liceuAdmiterea la liceu sau la școala profesională marchează o treaptă importantă în viața fiecăruia. De aceea, este important ca elevii să cunoască din timp cum se va organiza acest examen, când au loc înscrierile și când este programat examenul propriu-zis.

Pentru că timpul zboară și este bine ca elevii să aibă timp să se poată pregăti pe îndelete, legiuitorul a elaborat Ordinul MECS nr. 5082/2015 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal și profesional de stat pentru anul 2016-2017 care a fost publicat în Monitorul Oficial 711 din 21 septembrie 2015.

Care sunt noutățile legislative cu privire la admiterea în învățământul liceal?

Pentru ca fiecare elev să poată alege unitatea de învățământ cu profilul pe care și-l dorește să îl urmeze, legiuitorul a stabilit că în 9 mai 2016 se vor transmite către școlile gimnaziale broșuri cu informații privind admiterea, iar acestea vor afișa graficul ședințelor de completare a opțiunilor de către absolvenții clasei a VIII-a și părinții acestora.

Știrile juridice arată că între 11 și 31 mai 2016 trebuie să aibă loc ședințele cu părinții și elevii pentru a li se prezenta procedurile de admitere și planul de școlarizare. În 22 iunie 2016 fiecare școală gimnazială are obligația de a transmite către comisia de admitere județeană/a municipiului București baza de date cu mediile generale de absolvire ale absolvenților clasei a VIII-a și lista elevilor corigenți, repetenți, cu situația neîncheiată sau exmatriculați.

Când au loc probele de aptitudini?

Elevii care doresc să participe la probe de aptitudini vor primi anexe la fișele de înscriere între 19 și 20 mai 2016. Înscrierea pentru aceste probe se vor desfășura între 23 și 24 mai 2016, iar desfășurarea probelor este programată între 25 și 28 mai 2016. Ziua de 30 mai 2016 este dedicată afișării rezultatelor și depunerii contestațiilor care vor fi soluționate în 31 mai 2016.

Când are loc proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă?

Noutățile legislative pentru elevii care vor susține aceste probe este că înscrierea pentru acestea are loc în perioada 23-24 mai 2016, iar susținerea lor între 25 și 28 mai 2016. La fel ca la proba de aptitudini, rezultatele sunt afișate pe 30 mai, dată la care cei nemulțumiți pot depune contestații care vor fi soluționate pe 31 mai 2016.

Candidații care promovează în timpul învățământului gimnazial examene cu recunoaștere internațională pentru certificare competențelor lingvistice pot solicita recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulație internațională.

Când are loc prima etapă de admitere în învățământul liceal de stat?

La această primă etapă se vor putea înscrie candidații din seria curentă și cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii anului școlar 2016-2017. Între 8 și 12 iulie 2016 se vor completa fișele de înscriere de către candidați și părinții acestora, asistați de diriginți, date care vor fi introduse în baza de date computerizată. Pentru a fi siguri că nu s-au strecurat erori, perioda 9-13 iulie 2016 părinții și candidații vor verifica aceste fișe și vor corecta eventualele erori.

În 19 iulie 2016 are loc repartizarea computerizată, iar a doua zi unitățile de învățământ gimnazial vor afișa listele cu absolvenții repartizați proveniți din școlile respective și lista cu locuri neocupate din liceele de stat din județ/București. În 20 iulie 2016, liceele au obligația de a afișa lista cu candidații repartizați acolo care trebuie să-și depună dosarele de înscriere la acea școală între 21 și 29 iulie 2016.

O nouă șansă: etapa a doua de admitere la liceu

Știrile juridice arată că în 20 iulie 2016 se vor putea înscrie candidații la liceele care organizează probe de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă. Probele vor fi susținute între 21 și 22 iulie 2016, iar pe 23 iulie 2016 se vor afișa rezultatele și vor putea fi formulate eventualele contestații.

Perioada 20-25 iulie 2016 este dedicată completării fișei de opțiuni de către candidații care nu au participat la prima repartizare sau au rămas nerepartizați după aceasta. În 28 iulie 2016 va avea loc repartizarea computerizată din a doua etapă a admiterii. Cei admiși își vor depune dosarele de înscriere la școlile unde au fost repartizați între 28 și 29 iulie 2016.

A treia oară-i cu noroc!

 Greu de crezut, dar legea prevede și o a treia etapă de admitere la liceu. Astfel, pe 1 august 2016 se va afișa locul de desfășurare a probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă. Candidații se vor putea înscrie la liceele care organizează astfel de probe de aptitudini pe 29 august 2016 fiind pregătiți să le susțină între 30 și 31 august 2016.

În zilele de 1 și 2 septembrie 2016 are loc repartizarea absolvenților clasei a VIII-a care nu au participat la nicio repartizare sau nu au fost repartizați în etapele anterioare, care nu s-au înscris  sau și-au încheiat situația școlară ulterior etapelor anterioare.

  Învățământul seral și cel cu frecvență redusă

Cei care doresc să urmeze liceul în această formă se vor înscrie între 26 și 27 iulie 2015. Între 27 și 29 iulie 2016 vor fi repartizați candidații din seriile anterioare care nu au împlinit 18 ani până la începerea cursurilor în anul școlar 2016-2017.

Învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani

Noutățile legislative arată că înscrierea candidaților are loc între 13 și 17 iunie 2016. Unele unități vor organiza preselecția candidaților între 22 și 24 iunie 2016. Candidații respinși la preselecție se vor putea înscrie între 24 și 27-30 iunie 2016 la alte calificări sau la alte unități. În 11 iulie 2016 se vor afișa rezultatele finale. Cei respinși în prima etapă se pot înscrie în etapa a doua sau în etapa întâi la admiterea la liceu. Astfel, între 11 și 15 iulie 2016, cei admiși își vor depune dosarele la școlile respective.

Etapa a doua de înscriere are loc între 16 și 17 august 2016 până al ora 15:00, iar proba de preselecție se va desfășura pe 18 august, rezultatele urmând a fi afișate pe 19 august. În 29 august se va afișa lista cu rezultatele finale, iar cei admiși vor depune dosarele de înscriere între 29 și 30 august 2016.

La fel ca la admiterea la liceu și aici are loc a treia etapă în care vor fi repartizați cei care nu au participat la nicio etapă sau nu au fost repartizați în etapele anterioare, care nu s-au înscris sau nu și-au încheiat situația școlară. Etapa a treia re loc între 1 și 2 septembrie 2016.

Care este rețeta succesului?

 

Pentru toți cei care se pregătesc să susțină examene, trebuie să știe că “nu există secrete ale succesului; succesul este rezultatul pregătirii, muncii grele și a învățării din eșecuri.“ (Colin Powell)