Faptul că procesele din România durează cu anii, nu mai surprinde pe nimeni. Temerarii care își caută dreptatea în justiție, trebuie să se înarmeze cu multă răbdare, deoarece „cu răbdarea, treci marea!” După ce ani de zile trec de la agonie la extaz, se bucură și se întristează pe holurile instanțelor din România, mulți dintre ai ajung la capătul acestui drum lung și anevoios să fie fericiții posesori ai unei sentințe favorabile.

Existența sentinței este o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru ca cei îndreptățiți să își primească drepturile bănești din partea statului român. Oamenii sunt purtați de la Ana la Caiafa, se lovesc de birocrația română și de refuzul autorităților de a pune în executare sentința pe care ei o au, și, astfel, le mai rămâne un ultim lucru de făcut: să se adreseze cu o cerere la CEDO.

CEDO pare pentru mulți români singura șansă de rezolvare a problemei lor, pentru că pe plaiurile mioritice răspunsul la problema lor este invariabil același: s-a rezolvat, nu se poate! Cei de la CEDO decid în urma probelor prezentate dacă petenții au dreptate și, în caz afirmativ,  aceștia primesc sentințe prin care statul este obligat să pună în executare hotărârile pe care aceștia le au și, în plus, li se acordă și daune morale.

În realitate, atunci când statul român este condamnat de CEDO înseamnă că fiecare cetățean român va suporta din propriul buzunar costurile pentru indiferența statului de a pune în executare într-un termen rezonabil hotărârea pronunțată de instanțele române.

Cu o astfel de situație a fost sesizată CEDO de către două societăți comerciale și paisprezece resortisanți români care aveau hotărâri judecătorești potrivit cărora aveau dreptul la anumite sume și/sau dreptul de a beneficia de anumite acțiuni întreprinse în favoarea lor de autoritățile statului, dar nu au putut obține în timp util punerea în executare a hotărârilor pronunțate.

Cazurile petenților având același obiect au fost conexate de CEDO într-un singur dosar în care sa pronunțat hotărârea din 19 mai 2015 în Cauza Căpitan și alții împotriva României, hotărâre care a fost publicată în Monitorul Oficial 697 din 15 septembrie 2015. Prevederile sale au intrat în vigoare chiar de la data publicării în Monitorul Oficial.

Care a fost nemulțumirea reclamanților?

Aceștia s-au plâns la CEDO că neexecutarea sau executarea cu întârziere a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în favoarea lor le-a încălcat dreptul de acces la o instanță și dreptul de proprietate. Știrile juridice arată că aceștia aveau hotărâri judecătorești prin care autoritățile competente erau obligate să execute diferite obligații în natură sau să achite acestora anumite sume de bani.

Atât prevederile din Convenție, cât și jurisprudența în materie au stabilit că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil și nu este îngăduit ca un sistem de drept în loc să pună în executare aceste sentințe, să creeze un mod de lucru, astfel încât aceste hotărâri ajung să fie inoperante.

Ce a decis CEDO?

Analizând actele, CEDO a constatat că autoritățile române nu au depus toate eforturile necesare pentru a executa pe deplin și în timp util hotărârile pronunțate în favoarea reclamanților. Faptul că reclamanții au ajuns să se adreseze Curții, demonstrează că statul român nu s-a preocupat să asigure prin mijloace adecvate punerea în executare a acestor hotărâri.

Reclamanții aveau sentințe care nu au fost în executare la unii timp de 10 ani și 10 luni, la alții 8 ani și 2 luni, iar la cei mai norocoși 2 ani și 6 luni. Văzând durata extrem de mare de la rămânerea definitivă a hotărârilor și până în prezent când acestea nu au putut fi valorificate de reclamanți, CEDO a decis că statul român va fi obligat ca în termen de trei luni să pună în executare aceste sentințe.

În plus, statul român a fost obligat să achite reclamanților tot în termen de trei luni, sumele pe care le datorează cu titlu de prejudiciu moral, așa cum au fost stabilite de CEDO, sume care vor fi convertite în lei la rata de schimb de la data plății. Știrile juridice precizează faptul că, de la expirarea celor trei luni și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale.

Turcul plătește!

Noua condamnare a României la CEDO ne va obliga pe fiecare dintre noi să suportăm aceste costuri cauzate de neglijența statului de a pune în executare hotărâri judecătorești definitive. Văzând acest lucru, mă gândesc că fiecare dintre noi suntem ca în întâmplarea petrecută în timpul domniei lui Alexandru Ghica-Vodă când în divanul său era și un funcționar somnoros.

La una dintre pricinile care se judecau în divan, părțile implicate erau un român și un turc și vinovat a fost găsit românul, astfel încât toți judecătorii trebuiau să rostească, în mod formal, „românul trebuie să plătească!” Când i-a vent rândul judecătorului somnoros să se pronunțe, acesta neștiind ce s-a petrecut fiindcă a dormit, a spus: „ turcul plătește!”

Așa și noi, vrând-nevrând, suntem siliți să plătim paguba cauzată de proverbiala indiferență a statului român.