Practicile comerciale agresive şi înşelătoare sunt sancţionate… Cum? Cu duritate!


buyAtât operatorii economici, cât şi simplii cetăţeni ar trebui să se înarmeze cu serioase cunoştinţe privind protecţia consumatorilor. În “Monitorul Oficial” 654/2015 a fost publicată OG 37/2015 pentru modificarea unor acte normative în domeniul protecţiei consumatorilor.

Prin noul act normativ a fost modificată atât OG 21/1992 privind protecţia consumatorilor, cât şi Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii. 

 

Ce modificări au fost aduse Ordonanţei 21?

Anterior, până la apariţia OG 37/2015, declaraţia de conformitate era definită astfel: o declaraţie efectuată de către un producător sau un prestator, prin care acesta informează, pe propria răspundere, despre faptul că un produs sau un serviciu e conform cu un document tehnic normativ. Acum, însă, ea este descrisă ca declaraţia efectuată de către un producător prin care acesta informează, pe propria răspundere, despre faptul că un produs respectă cerinţele prevăzute de către legislaţia din domeniu.

OG 21/1992 privind protecţia consumatorilor cuprindea, anterior, şi o definiţie a practicilor comerciale abuzive şi incorecte. Practicile comerciale abuzive sau incorecte echivalau cu orice acţiune, inacţiune, conduită, demers sau comunicare comercială, inclusiv publicitate, din partea unui operator economic în relaţie nemijlocită cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs sau serviciu, care aduce atingere în mod direct intereselor consumatorilor. Acum, această definiţie şi alte referiri la “practicile comerciale abuzive” au fost înlăturate!

La fel ca mai înainte, operatorii economici sunt obligaţi să introducă pe piaţă numai produse sau servicii ce corespund caracteristicilor prescrise sau declarate şi să se comporte în mod corect în raporturile cu consumatorii.

 

Ce a apărut nou în Legea 363/2007?

În anterioara formă a Legii privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor se prevedea că o practică comercială este incorectă dacă sunt îndeplinite condiţiile:

-e contrară cerinţelor diligenţei profesionale;

-deformează sau e susceptibilă să deformeze esenţial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al grupului, atunci când o practică comercială e adresată unui anume grup de consumatori.

Conform ultimelor ştiri juridice, aceste condiţii trebuie îndeplinite cumulativ!

Folosirea de către comercianţi a unor practici comerciale incorecte este interzisă, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 100.000 lei – pentru utilizarea practicilor comerciale ce îndeplinesc, cumulativ, condiţia încălcării cerinţelor diligenţei profesionale şi pe cea a deformării sau a susceptibilităţii de deformare într-un mod esenţial a comportamentului economic al consumatorului mediu căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui grup (când comerţul ţinteşte spre un grup de consumatori), aşa cum rezultă din recentele noutăţi legislative.

Practicile comerciale susceptibile să deformeze, esenţial, comportamentul economic al unui anumit grup vulnerabil de consumatori, uşor identificabil, trebuie evaluate din perspectiva membrului mediu al grupului. Grupul de consumatori e, cu precădere, vulnerabil la respectiva practică sau la produsul la care aceasta se referă, din motive de infirmitate mentală sau fizică, de vârstă sau de credulitate, comportamentul economic al acestuia putând fi, în mod rezonabil, anticipat de către comerciant.

Atenţie! Prevederile acestea nu pot aduce atingere practicilor publicitare obişnuite, legitime, ce constau în declaraţii exagerate ori declaraţii ce nu-s menite a fi luate ca atare.

Între practicile comerciale interzise, care constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de 5.000-100.000 lei, se numără acţiunea înşelătoare – prin care în orice context, inclusiv în prezentarea generală, consumatorul mediu e indus în eroare, astfel încât e făcut să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel n-ar fi luat-o, chiar dacă informaţiile sunt, de fapt, corecte în raport cu elemente precum natura produsului, principalele caracteristici ale produsului, preţul sau modul de calcul al preţului, necesitatea unei piese separate, a înlocuirii sau a reparării etc.

O altă practică comercială interzisă, ce constituie contravenţie şi e sancţionată cu o astfel de amendă este omisiunea înşelătoare prin care – în contextul prezentării situaţiei de fapt şi ţinând cont de toate caracteristicile şi circumstanţele acesteia, precum şi de limitele mijloacelor de comunicare utilizate pentru transmiterea informaţiei, este omisă o informaţie esenţială necesară consumatorului mediu, ţinând seama de context, pentru luarea unei decizii de tranzacţionare în cunoştinţă de cauză şi, prin urmare, se determină (sau e lăsată posibilitatea să se determine) luarea unei hotărâri de tranzacţionare, pe care altfel consumatorul n-ar fi luat-o.

 

Agresivitatea nu face casă bună cu negoţul!

Cu o amendă de 2.000-100.000 lei este sancţionată, conform ultimelor ştiri din contabilitate şi utilizarea, de către comercianţi, a practicilor comerciale agresive.

O practică comercială e considerată agresivă dacă, în contextul prezentării situaţiei de fapt şi ţinând seama de toate caracteristicile şi circumstanţele, limitează sau e susceptibilă să limiteze semnificativ libertatea de alegere sau comportamentul consumatorului mediu cu privire la produs, prin hărţuire sau constrângere, inclusiv prin utilizarea forţei fizice sau prin influenţa nejustificată şi, prin urmare, determină sau e susceptibilă să determine consumatorul să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel n-ar fi luat-o.

O caracteristică a economiei de piaţă funcţionale este că, în condiţiile existenţei unei multitudini de ofertanţi, comercianţii ce apelează la practici necinstite îşi taie, efectiv, creanga de sub picioare. Nimeni nu-şi doreşte sancţiunea cea dură a clientelei, pe lângă amenzile primite cadou de la autorităţi. Bunul renume e o bună reclamă!