Se spune că „cine împarte, parte își face.” Cred că acest proverb guvernează regulile statului în care trăim. După ce au avut grijă să își voteze legea cu privire la acordarea pensiei de serviciu ale cărei prevederi au intrat în vigoare la 21 august 2015, aleșii noștri au considerat că dispozițiile acesteia nu sunt suficient de clare și trebuie să adopte anumite norme.
Deși legea 215/2015 prin care s-a votat introducerea pensiei de serviciu pentru cei care au statutul de funcționar public parlamentar nu prevede că urmează să se adopte norme de aplicare, totuși excesul de zel al parlamentarilor a făcut să ia naștere Ordinul nr. 965/3598/274/2015 pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar. Acesta a fost publicat în Monitorul Oficial 648 din 26 august 2015.
Cine va putea beneficia de pensie de serviciu?
Deși legea părea destul de clară cu privire la persoanele care pot primi acest tip de pensie și condițiile în care acesta se va calcula și primi de către cei îndreptățiți, totuși s-a considerat a fi util să se explice în detaliu aceste aspecte pentru a nu exista ulterioare neclarități și bătăi de cap pentru beneficiarii acesteia.
Vor primi pensie de serviciu funcționarii publici parlamentari care la data la care vor solicita acest tip de pensie au un un stagiu de cotizare de 30 ani dintre care obligatoriu între 4 și 14 ani în structurile Parlamentului și au vârsta de cel puțin 60 de ani.
Pot fi și persoane care să îndeplinească aceste condiții dar, care, la data la care solicită pensia de serviciu, să ocupe o altă funcție sau să aibă o altă ocupație. Aceștia vor beneficia de pensia de serviciu doar dacă raportul de serviciu în baza căruia au lucrat în cadrul Parlamentului a încetat prin demisie, acordul părților sau prin eliberarea din funcție.
Beneficiul pensiei de serviciu se va acorda și personalului din structurile Parlamentului care desfășoară activități administrative, gospodărire, reparații, întreținere și care sunt angajați cu contract de muncă și personalului Curții Constituționale din departamentul economic, administrativ și de serviciu asimilat ca rang și salarizare personalului din cadrul Parlamentului.
Cum se calculează pensia de serviciu și ce stagii de cotizare se vor lua în calcul?
Perioadele de timp în care persoanele au lucrat la Camera Deputaților și la Senat, în cadrul Consiliului Legislativ, Curții Constituționale, au avut calitatea de deputat sau senator sau funcționarul public parlamentar a fost numit sau ales pe durată determinată într-o ală funcție în cadrul autorităților, constituie stagiu de cotizare.
Știrile juridice precizează faptul că perioadele de activitate desfășurată în cadrul Parlamentului, Consiliului Legislativ și Curții Constituționale după data acordării pensiei de serviciu, nu se vor mai lua în calcul.
Grijulii să nu care cumva să piardă vreo perioadă în care au activat în structurile de mai sus, au decis că perioadele de activitate desfășurate în cadrul Parlamentului, Consiliului Legislativ sau Curții Constituționale, se vor însuma. Ca să nu bată la ochi, au decis că la calculul pensiei de serviciu, stagiul de cotizare în cadrul acestor structuri se constituie din ani întregi, fracțiunile de an se neglijează.
S-a decis că pensia de serviciu este în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni înainte de data pensionării (se vor însuma veniturile brute lunare realizate în ultimele 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea pentru acordarea pensiei de serviciu și se vor împărți la 12).
Generoși cum îi știm, au decis că pensia de serviciu nu poate depăși nivelul salariului de bază brut lunar în care au fost incluse după 31 decembrie 2009 sumele aferente salariului de încadrare și sumele aferente sporurilor cu caracter permanent de care a beneficiat persoana anterior acestei date, salariu din ultimele 12 luni anterioare lunii în care se depune cererea pentru acordarea pensiei de serviciu.
Pentru a putea calcula corect pensia de serviciu s-a decis că se vor lua în considerare doar acele 12 luni în care persoana s-a aflat efectiv în activitate. Dacă perioada celor 12 luni de activitate nu poate fi constituită din luni întregi consecutive, aceasta se va prelungi corespunzător până la completarea lor.
Ce acte trebuie să cuprinsă dosarul de pensie pentru a se stabili pensia de serviciu?
Cei care vor solicita acest tip de pensie vor formula o cerere în acest sens la care vor atașa actele necesare stabilirii pensiei conform sistemului public de pensii, respectiv adeverința tip întocmită de angajator care va cuprinde elementele necesare pentru stabilirea acestui tip de pensie, copia ultimei decizii de pensie în sistemul public sau a talonului de pensie. Toate acestea se vor depune la casa de pensii în a cărei rază teritorială își are domiciliul cel îndreptățit.
Cum se va actualiza cuantumul pensiei de serviciu?
Dacă majoritatea pensionarilor români așteaptă cu sufletul la gură modificarea legii pentru a li se actualiza sau majora pensia, parlamentarii au tranșat acest aspect ca să nu aibă ulterior bătăi de cap. Astfel, în vederea actualizării pensiei, Camera Deputaților, Senatul, Consiliul Legislativ sau Curtea Constituțională comunică în scris caselor de pensii procentul de majorare a salariilor de bază a celor care vor putea primi pensia de serviciu. Casa de Pensii trimite acestor instituții lista cu persoanele care primesc pensia de serviciu, iar structurile transmit adeverințe nominale cu datele necesare actualizării pensiei de serviciu.
La fiecare actualizare casa de pensii va emite o nouă decizie de pensie de serviciu care va fi însoțită de copia adeverinței în baza căreia s-a realizat actualizarea. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se va păstra pensia aflată în plată sau cuvenită.
Cei care au pâinea și cuțitul
Din fotoliile lor comode, din sălile somptuoase ale Parlamentului, se vede clar că decizia de a majora pensiile majorității românilor, poate să mai aștepte. Cine are pâinea și cuțitul, taie și spânzură și votează doar ceea ce contează: propriile pensii de serviciu.
Nu cred că vreunul dintre aleșii noștri ar putea să trăiască o lună de zile cu pensia pe care au votat-o pentru majoritatea românilor, însă, atunci când vine vorba de propriul interes, „parlamentarii sunt meșteșugari; ca să facă o lege bună trebuie să stea deasupra ei” (Valeriu Butulescu)
Dacă lucrurile privind pensia de serviciu a parlamentarilor au fost tranșate, legea privind majorarea pensiilor românilor, întârzie să apară. „Mărirea pensiei se-amână/Încă o toamnă, înc-o lună,/Dar până să ne cadă sorții…/Ne-om corela și noi cu morții. „ (Georgeta Paula Dimitriu).