Palatele și cluburile copiilor vor funcționa după un nou regulament! Ce prevede acesta?


activiati extrascolare„Educația este ceea ce rămâne după ce ce ai uitat tot ceea ce ai învățat la școală.”  (Albert Einstein) În spiritul acestei remarci este foarte important pentru copii să desfășoare și o serie de activități extrașcolare în scopul de a-și lărgi cunoștințele, de a-și descoperi talentul spre un anumit domeniu și de a putea socializa în mod direct cu alți copii.

În era în care internetul a pus stăpânire pe viețile noastre, existența unor locuri în care copiii să poată socializa între ei în mod direct, nu doar din fața unui calculator, este un lucru foarte bun. Existența unor palate și cluburi ale copiilor creează mediul propice pentru realizarea unor activități extrașcolare prin care se formează și se dezvoltă competențele copiilor într-un anumit domeniu, fiind, în același timp, un mod plăcut și util pentru copii de a-și petrece timpul liber.

Ce caracteristici trebuie să îndeplinească o unitate de învățământ pentru a fi palat și/sau club?

Știrile juridice precizează în Regulamentul privind organizarea și funcționarea palatelor și cluburilor copiilor publicat în Monitorul Oficial 599 din 7 august 2015 condițiile ce trebuiesc întrunite pentru a putea califica o unitate de învățământ ca fiind palat și/sau club al copiilor.

Astfel, acestea au personalitate juridică și sunt înființate prin decizia inspectorului școlar general, în baza consiliul de administrație al inspectoratului școlar și cu aprobarea MECS. Va fi catalogată ca palat al copiilor acea unitate de învățământ specializată în activități extrașcolare situată în orașul de reședință de județ. Vor primi denumirea de club al copiilor acele unități de învățământ specializate în activități extrașcolare situate în alte localități decât orașul reședință de județ și în sectoarele municipiului București. Palatul Național al Copiilor din București va fi atribuită unității de învățământ specializate în activități extrașcolare situate în București.

O altă condiție pe care aceste unități trebuie să o îndeplinească se referă la un patrimoniu propriu în proprietate publică/privată sau prin administrare/comodat/închiriere, să aibă un sediu cu dotările corespunzătoare. Având personalitate juridică vor primi un cod de identificare fiscală, își vor confecționa ștampilă care, în mod obligatoriu, ca purta stema României și denumirea Ministerului Educației și Cercetării Științifice.

Aceste unități își vor deschide cont la Trezoreria Statului, vor avea buget și contabilitate proprie.

 

Câte cluburi se pot înființa?

Noutățile legislative precizează faptul că un club al copiilor se va înființa ca o unitate de învățământ cu personalitate juridică având minimum 800 de copii înscriși. La nivelul județului pot funcționa și structuri fără personalitate juridică arondate palatelor/cluburilor copiilor care se vor constitui din una până la 6 norme didactice.

Legiuitorul a stabilit că în București se poate înființa câte un club în fiecare sector, iar în localitățile în care copiii din învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal sunt cel puțin 1000, pot funcționa astfel de cluburi. Dacă în anumite localități numărul copiilor școlarizați este sub 1000, atunci inspectoratul școlar poate înființa structuri arondate palatelor/cluburilor, la solicitarea comunității locale, în baza hotărârii consiliului de administrație al inspectoratului școlar și cu aprobarea MECS.

În ce perioadă își desfășoară activitatea palatele și cluburile?

Regula este că structura anului școlar în palatele și cluburile copiilor este similar cu cea din unitățile de învățământ, astfel încât activitatea acestora debutează odată cu începerea anului școlar. Știrile juridice precizează faptul că în perioada vacanțelor școlare, în Palatul Național al Copiilor din București, în palatele și cluburile copiilor se pot desfășura activități educative, după cum s-a decis de către fiecare palat și club în parte.

Rețineți că preșcolarii și elevii au acces liber și gratuit pentru activitățile desfășurate în aceste palate și cluburi și doar pentru anumite activități se vor putea percepe taxe.

Cum se desfășoară activitatea în aceste palate și cluburi?

 

S-a stabilit că activitatea se desfășoară în cercuri care sunt structurate pe catedre de specialitate de tip cultural, civic, artistic, tehnic, științific, turistic și sportiv. Vârsta preșcolarilor și elevilor care frecventează acest tip de activități este între 3 și 19 ani, în funcție de profilul cercului.

În cadrul cercurilor, activitatea este structurată pe grupe de începători, de avansați și de performanță, în funcție de nivelul pregătirii preșcolarilor/elevilor și de competențele ce vor fi formate. Știrile juridice precizează faptul că activitatea didactică se desfășoară în săli de cercuri, ateliere, laboratoare, sere, săli de sport, baze sportive, grădini botanice, pârtii de schi, tabere etc.

În situația în care numărul preșcolarilor/elevilor înscriși la un cerc din palatele sau cluburile copiilor depășește capacitatea de funcționare în condiții bune a activității din cadrul acelui cerc, atunci consiliul de administrație al palatului/clubului poate decide, la propunerea conducătorului de cerc, organizarea unor teste de aptitudini pentru departajarea celor înscriși.

Rețineți că un cerc poate fi reprofilat atunci când nu mai există necesarul de solicitări pentru a putea fi constituite grupele, când nu mai există baza materială pentru a se putea desfășura activitatea cercului și când numărul copiilor este sub norma legală. De exemplu, un cerc cu norma întreagă la care instruirea se realizează colectiv are minimum 90 de copii, norma didactică fiind de 18 ore/săptămână, iar dacă instruirea se realizează individual, numărul copiilor pentru toate grupele trebuie să fie de minimum 36.

Legiuitorul a stabilit că activitatea cu o grupă de copii se desfășoară 100 de minute/săptămână, programate în aceeași zi, iar grupele de performanță pot desfășura în cadrul cercului, 200 de minute/săptămână programate în două zile. Rețineți că fiecare cerc poate avea maximum o grupă de performanță care se poate constitui doar după minimum un an de activitate pe baza portofoliului de rezultate.

Certificatele de competență

 Toți cei care au frecventat activitatea unui cerc din cadrul unui palat sau cerc cel puțin 3 ani consecutiv, vor primi, la cerere, certificate de competență, pe baza rezultatelor obținute. Certificatul în original împreună cu actele care au stat la baza emiterii sale, face parte din portofoliul elevului, existent la unitatea de învățământ la care este școlarizat.

Formarea profesională

 

Știrile juridice impun pentru personalul didactic, de conducere, îndrumare și control din palatele și cluburile copiilor să participe la programe de formare continuă, astfel încât să acumuleze în 5 ani consecutivi calculați de la data promovării examenului de definitivare în învățământ, minimum 90 de credite profesionale transferabile.

Investiți în cunoaștere!

Cel mai bun mod de a investi timpul și banii este în cunoaștere, chiar dacă “rădăcinile cunoașterii sunt amare, fructele sunt dulci.” (Aristotel) Chinezii, în înțelepciunea lor, au considerat într-un vechi proverb că “învățătura este o comoară care își urmează posesorul oriunde.”