Legea privind Fondul de garantare a asiguraţilor


noi-fonduri-pentru-plata-beneficiarilor-pos-7444
În Monitorul Oficial nr. 550 din data de 24 iulie 2015 a fost publicată Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor.

Legea prevede constituirea Fondului de garantare a asiguraţilor, ca persoană juridică de drept public.

Organizarea şi funcţionarea Fondului se stabilesc prin statut propriu aprobat de către Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, la propunerea Consiliului de administraţie al Fondului.

Fondul are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător.

Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii.

Fondul este administrat de un consiliu de administraţie format din 5 membri, din care:

  • 3 membri desemnaţi de Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, dintre care unul va fi numit preşedintele Consiliului de administraţie al Fondului;
  • 2 membri numiţi de Ministerul Finanţelor Publice.

Membrii Consiliului de administraţie al Fondului sunt numiţi pentru un mandat de 5 ani, prin decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară şi primesc o indemnizaţie lunară raportată la salariul directorului general al Fondului, în limita a 25% pentru preşedinte, respectiv în limita a 20% pentru ceilalţi membri.