Norme metodologice pentru acordarea zilei libere pentru îngrijirea sănătăţii copiilor


pneumonia-la-copii
Printr-o Hotărâre de Guvern au fost aprobate normele metodologice pentru aplicarea legii prin care se acordă părinţilor şi reprezentanţilor legali zile lucrătoare libere pentru îngrijirirea sănătăţii copiilor.

Ziua liberă urmează să se acorde unuia dintre părinţi, la alegere, respectiv a reprezentantului legal al copilului, în baza unei cereri depusă cu 15 zile înainte de vizita la medic.

Parintele care solicită ziua liberă trebuie, de asemenea, să dea o declaraţie pe propria raspundere, conform căreia celălalt parinte nu a solicitat o zi liberă în acel an, şi nici nu o va solicita.

După efectuarea controlului medical, părintele sau reprezentantul legal al copilului are obligaţia să prezinte medicului de familie al copilului rezultatele investigaţiilor.

Pe baza acestora, medicul de familie eliberează gratuit o adeverinţă, pe care părintele/tutorele o va prezenta angajatorului drept dovadă că acest control medical a fost efectuat.

În cazul în care ziua liberă a fost acordată în cursul anului şcolar, iar copilul frecventează o formă de învăţământ preuniversitar, medicul de familie are obligaţia de a elibera pentru acesta o scutire medicală.