Toate proprietățile vor fi înscrise în sistemul de cadastru și carte funciară


cadastru

Faptul că nu a existat o înregistrare sistematică la nivel național a tuturor proprietăților în sensul realizării cadastrului și înscrierii acestora în cartea funciară, a dus la un impact negativ asupra posibilității de a putea absorbi fonduri europene și a avut o influență negativă asupra dezvoltării economice.

Necesitatea de a putea realiza cadastrul și cartea funciară la nivelul proprietăților de pe întreg teritoriul țării l-a determinat pe legiuitor să aducă anumite modificări și completări la legea 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară. Astfel, în Monitorul Oficial 459 din 25 iunie 2015 a fost publicată legea 150/2015 care a adus noutăți legislative în materia cadastrului. Prevederile sale au intrat în vigoare în 28 iunie 2015.

Ce noi știri juridice aduce legea 150/2015?

Legiuitorul a stabilit că până la 31 decembrie 2016 să se constituie și să funcționeze la nivelul fiecărei circumscripții judecătorești cel puțin un birou de cadastru și publicitate imobiliară sau un birou de relații cu publicul. Acestea nu vor avea personalitate juridică și se vor afla în subordinea oficiilor teritoriale.

Dacă până la intrarea în vigoare a acestor modificări, doar instituțiile publice și notarii publici aveau acces direct permanent la conținutul cărților funciare în format electronic, începând cu 28 iunie 2015 sfera persoanelor ce vor putea accesa on-line cartea funciară și vor putea obține electronic extrasele de carte funciară s-a lărgit cu experții judiciari, persoanele autorizate să realizeze lucrări de cadastru, geodezie, cartografie, fotometrie și cu executorii judecătorești.

Noi reguli privind eliberarea și înscrierea în cartea funciară a certificatului de moștenitor

Multe persoane ajung la notar pentru a dezbate o succesiune. Aceștia primesc de la notar un certificat de moștenitor care reprezintă actul lor de proprietate pentru imobilul moștenit. Legiuitorul a decis ca plata onorariilor și a tarifelor în vederea eliberării de către notarii publici a certificatului de moștenitor pentru înscrierea în cartea funciară cu privire la imobile care au făcut obiectul înregistrării sistematice se va face de către Agenția Națională din venituri proprii.

Practic, rezultă că plata certificatelor de moștenitor va fi achitată de Agenția Națională, sub condiția respectării termenelor maximale impuse de lege. Nu vor îndeplini această condiție certificatele de moștenitor eliberate după împlinirea unui termen de 2 ani de la data finalizării înregistrării sistematice.

Rețineți că în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică nu se datorează impozitul pe venitul din transferul proprietăților imobiliare sau altfel de taxe și impozite. Noutățile legislative precizează faptul că prevederile legale privind calcularea, încasarea și virarea impozitului pe venitul din transferul proprietăților imobiliare nu sunt aplicabile actelor notariale prin care proprietatea se transferă prin certificatul de moștenitor sau legatar eliberate la solicitarea oficiului teritorial sau a secretarului unității administrativ-teritoriale în scopul realizării înregistrării sistematice. Pentru a înscrie în cartea funciară drepturile de proprietate dobândite în urma dezbaterii succesiunii, registratorii de carte funciară nu vor solicita dovada îndeplinirii obligației de plată a impozitului.

Notarii nu mai pot percepe comision din tarifele încasate pentru serviciile prestate de Agenția Națională

Legiuitorul instituise posibilitatea ca notarii publici să poată încasa în numele și pe seama Agenției Naționale tarifele pentru cererile ce au ca obiect servicii prestate de aceasta. Notarii pot încasa aceste sume pe chitanțiere puse la dispoziție de Agenția Națională și inscripționate cu datele sale de identificare, pe bonuri fiscale proprii, prin ordine de plată, ca urmare a viramentelor bancare efectuate în contul biroului notarial, prin mijloace electronice de plată.

Până la apariția acestor modificări, notarii puteau percepe un comision din tarifele încasate pentru a-și putea acoperi cheltuielile de încasare și virare. Noutățile legislative au eliminat această prevedere.

Noile știri juridice precizează faptul că Agenția Națională și instituțiile subordonate nu emit facturi fiscale pentru tarifele încasate pentru furnizarea serviciilor, fapt care se aplică chiar și atunci când tarifele sunt încasate prin virament în contul biroului notarial.

Atunci când se efectuează un virament bancar în contul biroului notarial pentru efectuarea serviciilor privind cartea funciară, notarul public va elibera beneficiarului un înscris din care va rezulta valoarea tarifului aferent serviciului de cadastru și publicitate imobiliară solicitat. Dovada încasării tarifelor prin ordine de plată ca urmare a viramentelor bancare efectuate în contul biroului notarial se face cu copia ordinului de plată în contul acestuia și prin menționarea făcută în încheierea de autentificare, de intabulare, extrasul de carte funciară sau încheierea finală emisă ca urmare a dezbaterii succesiunii.

Imobilele vor fi înregistrate gratuit în sistemul de cadastru și carte funciară

Știrile juridice precizează faptul că se dorește înregistrarea gratuită a imobilelor, realizarea planului lor cadastral și deschiderea cărților funciare la nivelul tuturor județelor. În acest sens, notarii vor elibera certificatele de moștenitor pentru succesiunile nedezbătute și cele de înscriere a posesorului ca proprietar, la cererea persoanelor interesate.

În scopul de a realiza obiectivul propus, se dorește cofinanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică. Valoarea cofinanțării este de 60 lei/carte funciară. Dacă lucrările de cadastru contractate au o valoare sub 60 lei/carte funciară, atunci Agenția Națională va deconta o sumă fixă care nu va putea depăși valoarea contractului.

Dacă pentru imobilele care fac obiectul înregistrării sistematice nu există acte doveditoare ale dreptului de proprietate, atunci în documentele tehnice se va înscrie posesia de fapt a imobilului în baza identificării făcute de cei care vin să facă măsurătorile și sub condiția prezentării următoarelor acte: fișa de date a imobilului semnată de posesorul imobilului și de cel autorizat să efectueze lucrările de înregistrare sistematică, adeverința eliberată de autoritățile administrației locale care atestă că posesorul este cunoscut că deține imobilul sub nume de proprietar și că imobilul nu face parte din domeniul public sau nu a fost înscris în evidențe ca fiind în domeniul privat al statului.

 Noutățile legislative utile!

Rețineți că la împlinirea a 90 de zile de la data deschiderii din oficiu a cărților funciare posesorii imobilelor situate în intravilanul localităților înscriși în cărțile funciare ca și posesori de fapt, pot solicita notarului public competent eliberarea certificatului de înscriere a posesorului ca proprietar.

Posesia notată în cartea funciară poate fi dobândită prin  vânzare, donație, încheiate în formă autentică, inclusiv prin măsuri de executare silită sau prin certificate de moștenitor. Dacă s-a notat în cartea funciară posesia, dar nu a fost eliberat certificatul de înscriere a posesorului ca proprietar, dreptul de proprietate va putea fi intabulat ulterior din oficiu, la împlinirea a 3 ani de la data notării în cartea funciară, dacă nu a fost notat niciun litigiu prin care se contestă înscrierile din aceasta.

Rămâne de văzut dacă se va reuși sistematizarea tuturor proprietăților din țară până la 31 decembrie 2016!