În şedinţa din 1 iulie, Guvernul a aprobat alocarea sumei de 498.900 lei pentru sprijinirea unui număr de 148 de familii şi persoane singure.
Printre beneficiarii ajutorului se regăsesc 120 de familii şi persoane din 21 de judeţe ale ţării şi municipiul Bucureşti, care se confruntă cu situaţii deosebite din cauza stării de sănătate sau a altor cauze care pot duce la excluziune socială.
De asemenea, vor beneficia de ajutor 20 familii afectate de incendii, precum şi 8 familii afectate de calamităţi naturale şi alunecări de teren.
Ajutoarele de urgenţă au fost acordate după efectuarea unor anchete sociale realizate de agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv cea a municipiului Bucureşti.