Legea falimentului personal


lcProiectul de lege privind falimentul personal, care prevede că românii nu vor mai putea fi executaţi siliţi de bănci, a fost aprobat în plenul Camerei Deputaţilor.

Acest proiect de lege vine în ajutorul românilor de bună-credință sufocați de datorii, de asemenea în momentul deschiderii procedurii de insolvență se suspendă orice procedură de executare silită și nicio altă procedură de executare silită nu mai poate fi începută, se acordă preferință planului de rambursare, și nu lichidării bunurilor, se suspendă de drept acumularea dobânzilor, penalităților și majorărilor de întârziere după momentul inițierii procedurii de insolvență și debitorul poate propune un plan de rambursare a datoriilor care se întinde pe 5 ani cu posibilitatea prelungirii cu încă un an.

Cererea debitorului trebuie să fie soluţionată într-o perioadă de 5 zile de la înregistrare şi poate fi soluţionată şi fără citarea părţilor dacă în termen de 3 zile de la înregistrare nu există cereri de intervenţie.