PNL va depune la Senat o moţiune simplă, pe tema alocaţiilor pentru copii


bona-copii_1c4fe67cfd

Potrivit declarațiilor copreşedintelui PNL la Senat, Alina Gorghiu, formaţiunea va depune la Senat o moţiune simplă, pe tema alocaţiilor pentru copii.

Alina Gorghiu a mai precizat că datele statistice arată că în România alocaţia pentru copii este de 42 de lei, în timp ce alte state europene, precum Belgia, alocă 77 de euro pentru primul copil şi 143 de euro pentru cel de-al doilea şi 212 de la al treilea, Olanda alocă 58 de euro pentru copii sub şase ani, 70 de euro între 6 şi 12 ani şi 82 de euro pentru copii între 12 şi 17 ani, iar Ungaria 63 de euro şi 101 euro pentru copii cu dizabilităţi.

Mă doare foarte tare că în fruntea ministerului se află o persoană care nu este preocupată de situaţia familiilor din România“, a mai spus Alina Gorghiu.