Odinioară, statul român avea în stăpânire un număr foarte mare de proprietăţi, dobândite în variate moduri. După momentul decembrie 1989, numeroase bunuri imobile au revenit, aşa cum se cuvenea, proprietarilor de drept. Altele au fost vândute chiriaşilor. Treptat, rolul statului în economie s-a diminuat. Proprietatea de stat s-a împuţinat. O mulţime de întreprinderi au fost privatizate. Nu toate privatizările s-au făcut ca la carte şi cu intenţii curate. Ci s-au făcut… ca pe la noi.

“Avuţia naţională” a fost gestionată într-o bună tradiţie. Cea rămasă de la fanarioţi! Statul s-a debarasat, grăbit, de sute întreprinderi. Unele erau nerentabile. Dar altele au fost aduse la sapă de lemn prin nepricepere sau prin rea-voinţă, spre a fi vândute pe doi bani sau puse-n valoare… ca fier vechi.  

Românii de rând, cărora politicienii le promiseseră marea cu sarea, au supravieţuit fiecare cum a putut. Majoritatea s-a trezit, lipsită de instruire financiară, în plin capitalism sălbatic. Totuşi, unii au simţit chemarea antreprenoriatului. Au parcurs această cale cu succes. Au reuşit să pună temelia unor afaceri viguroase, ce au rezistat valurilor de fiscalitate, şi s-au dezvoltat combinând tenacitatea cu creativitatea şi hărnicia. Aceştia sunt autenticii capitalişti, care duc şi acum România pe umeri!

Alţii, aflaţi la polul opus, dintre cei care şi-n comunism fuseseră profitori ai sistemului, şi-au dezvoltat abilităţile de a pescui în ape tulburi. Toată creativitatea acestor rechini s-a rezumat la adaptarea la specificul românesc a unor metode clasice, mafiote, de a trage pe sfoară un stat şubrezit prin incompetenta administrare. Supremaţia legii? Era doar o vorbă-n vânt!

Mulţi decidenţi de la vârf au tolerat ori au încurajat desfăşurarea unor afaceri în care statul (şi prin el toţi plătitorii oneşti de taxe şi impozite!) era perdant din start. Licitaţii trucate, bunuri şi servicii achiziţionate la preţuri exorbitante. Dezastru total. Dar negociatorii corupţi ai acestor afaceri păguboase prosperau. Averile lor se îngrăşau de la an la an. Conturi, bijuterii, iahturi, palate ca-n poveşti. Ca nedreptatea să fie maximă, în paralel cu prăduirea banului public a avut loc mărirea birurilor aplicate contribuabililor oneşti!

Şi s-a zămislit o antielită. Un club al miliardarilor venali, ce păreau hărăziţi să domine România cel puţin un secol. Hidra creştea acaparând, cu tentaculele sale, tot ceea putea fi convertit în bani. Comunismul şi-a dat duhul. La pomana sa, a fost împrăştiată, după criterii de cumetrie şi bacşiş, o însemnată parte din agoniseala unor lungi ani de privaţiuni.

Mai târziu România a intrat în UE. Rechinii au învăţat să pescuiască şi… fonduri europene. Dar ulciorul nu merge la apă la infinit. Printr-o fericită dar deloc întâmplătoare schimbare de macaz, de la o vreme în România cuvântul “Justiţie” a început să se scrie aşa cum trebuie. Cu literă mare!

Imobilele au fost confiscate! Dar cum să fie utilizate?

În România a început să se facă dreptate. Prea s-au crezut, unii, invincibili! Procurorii au început a lucra la foc continuu. Văzând că roata s-a întors, tagma jecmănitorilor, a rechinilor deprinşi a pescui în ape tulburi, a început să simtă fiorii groazei. Frica de gratii şi cătuşe, groaza pierderii uriaşelor averi clădite prin mişelie. Justiţia s-a pus “pe roate”. Bunurile dobândite pe căi necurate au început să fie confiscate!

Aşa s-a trezit statul român stăpân peste o sumedenie de imobile. Nu s-ar putea zice că statului îi prisosesc aceste imobile. Există autorităţi ale administraţiei publice, instituţii sau regii autonome care-şi desfăşoară activitatea în sedii neîncăpătoare, neadecvate. Sau instituţii publice ce funcţionează în clădiri închiriate, după ce-au trebuit eliberate edificiile retrocedate. Dacă tot s-a trezit stăpân peste o mulţime de imobile confiscate, statul trebuie, acum, să le şi folosească.

Volumul bunurilor confiscate ce fac obiectul valorificării de către aparatul propriu al organelor de valorificare din cadrul ANAF creşte în mod incredibil. Iar costurile de asigurare a administrării şi întreţinerii lor nu-s mici deloc!

În “Monitorul oficial” 256/2015 a fost publicată, recent, OUG 7/2015 privind stabilirea destinaţiei unor bunuri imobile confiscate. Noile ştiri juridice spun că bunurile imobile care, în urma confiscării, au intrat în proprietatea privată a statului, pot fi transmise în domeniul public al statului şi-n administrarea autorităţilor administraţiei publice centrale, altor instituţii publice sau regiilor autonome de interes naţional, printr-o Hotărâre de Guvern iniţiată de către Ministerul Finanţelor Publice.

La cerere, aceste bunuri sunt trecute în administrarea autorităţilor administraţiei publice centrale, altor instituţii publice sau regiilor autonome de interes naţional, la o valoare calculată de către o comisie specială de evaluare. Din comisia de evaluare vor face parte reprezentanţi ai organului de valorificare şi ai deţinătorului bunurilor respective.

Bunurile imobile vor fi preluate în baza unui proces-verbal de predare-preluare, încheiat între organul de valorificare şi entitatea beneficiară. Termenul de predare-preluare va fi de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului prin care s-a înfăptuit transmiterea lor.

Dacă procesul-verbal de predare-preluare nu va fi încheiat în termenul statornicit în hotărârea de Guvern prin care s-a realizat transmiterea (iniţiată de către Ministerul Finanţelor Publice), bunurile vor reintra în proprietatea privată a statului. Ulterior, ele vor putea fi valorificate altfel, prin licitaţie publică.

Închisoare şi confiscare!

În România mai există numeroase pagube de reparat, în colimator fiind luaţi, cu precădere, autorii unor fărădelegi în domeniul achiziţiilor publice, al accesării fondurilor europene, al justiţiei. Nu-i zi în care să nu auzi despre arestarea vreunui nume mare din politică sau administraţia publică. Lista întemniţaţilor cu funcţii înalte dar cu moralitate josnică pare să nu se mai isprăvească. Valoarea bunurilor confiscate e tot mai mare, de la an la an. Şi răufăcătorii cu gulere albe acceptă mai uşor încarcerarea, decât confiscarea bunurilor dobândite ilegal.

Sunt bunuri în valoare de sute de milioane de euro cărora trebuie să li se dea o întrebuinţare cât mai potrivită, mai înainte de-a începe să se degradeze. După modul în care a folosit bunurile avute în proprietate în istoria postdecembristă, statul român nu s-a dovedit mereu un administrator iscusit.

Administrarea chestiunilor de stat depinde de iscusinţa şi integritatea căpeteniilor. De aceea primenirea prin justiţie a clasei politice trebuie să continue până-n ceasul în care nu vor mai rămâne decât lideri care să poarte de grijă avutului statului cel puţin la fel de precauţi precum îşi administrează bunurile proprii. Altă cale… nu există!